Postmodernismul este termenul care se aplică în domenii variate precum: arhitectură, filosofie, literatură, artă sau cultură. Se ocupă de modul în care autoritatea unor entități ideale este slăbită prin procesul de fragmentare, consumerism și deconstrucție.
Cuprins:
Ce este postmodernismul
Jean Francois Lyotard a descris curentul literar neîncredere în metanarațiuni deoarece, în viziunea lui, postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice și încurajează perspectivele fracturate, fluide și pe cele multiple.
Pe de altă parte, postmodernismul reprezintă și un set de răspunsuri de ordin intelectual, artistic, academic, cultural ori filosofic la condiția postmodernității.
Istoricul postmodernismului
Cronologia postmodernismului începe din 1920 odată cu emergența mișcării dadaismului, care propunea colajul și poate accentua rama obiectelor ori a discursurilor drept cea mai importantă ideea preluată ulterior și dezvoltată de filosoful Jacques Derrida.
Ideea centrală a postmodernismului este că problema cunoașterii se bazează pe tot ce este exterior individului. Postmodernismul este folosit și în sens foarte larg desemnând aproximativ toate curentele de gândire de la sfârșitul secolului XX, dar și realitățile sociale și filosofice ale perioadei.
Postmodernitatea
Un termen înrudit cu postmodernismul este postmodernitatea. Termenul se referă la toate fenomenele care au succedat modernității și include un accent pe condiția sociologică, tehnologia ori alte condiții care diferențiază Epoca Modernă de tot ce a urmat după.
Un alt termen înrudit este și postmodern, folosit adesea și sub forma postmodernist. Este utilizat pentru a descrie condiția ori răspunsul la postmodernitatea. Postmodern poate face referire și la arhitectura postmodernă, literatura postmodernă, cultură sau filosofie postmodernă.
Caracteristici și trăsături ale postmodernismului
- Banalul este valorificat și evidențiat;
- Narativul se combină cu lirismul în poezie;
- Accentul cade pe spiritul ludic și parodie;
- Renunțarea la clișee;
- Sunt preferate jocurile de limbaj, colajul și oralitatea expresiei;
- Este permis amestecul genurilor literare;
- Includerea stilurilor nonficționale și a literaturii noncanonice;
- Stilul ermetic și impersonal este abandonat.
Arta postmodernă
Arta postmodernă se referă la un ansamblu de curente artistice cu scopul de a se opune anumitor forme de modernism ori altor diverse forme ale aceluiași curent, care a apărut și s-a dezvoltat mai târziu.
Există mai multe caracteristici care îi conferă artei caracterul postmodern. Acestea includ bricolajul, colajul, simplificarea, arta interpretativă, apropierea, refolosirea unor vechi stiluri și teme, dar și eliminarea barierei distinctive dintre artele frumoase și artele înalte.
Mulți critici susțin că arta postmodernă rezultă din arta modernă. Perioadele asociate tranziției de la modern la postmodern includ Europa anului 1914 și America anului 1962.
Perioadei artei postmoderne și-a pierdut o mare parte din rezonanța esențială, iar practicile artistice au început să facă trimitere la impactul globalizării și al noilor mijloace asupra omenirii.
Postmodernismul descrie atât mișcările care decurg din tendințele modernismului, dar și pe cele care se manifestă împotriva acestora ori le resping cu totul.
Una dintre caracteristicile artei postmoderne este combinarea culturii înalte cu cea de masă prin folosirea materialelor industriale și a imageriei culturii populare.
Așadar, postmodernismul respinge metanarațiunile direcției artistice ale modernismului, distrugând convențiile genului prin introducerea unor noi tehnici precum colajul, fragmentarea ori coliziunea și eradicând granițele dintre formele de artă înaltă și cele de artă de masă.
Scriitori reprezentanți ai postmodernismului
Proză
- Mircea Nedelciu – Opere: “Zmeura de câmpie”, “Femeia în roșu”, “Nora” sau “Balada zânei de la Bâlea Lac”, “Tânguire de mior”.
- Adriana Babeți – Opere: “Femeia în roșu”.
- Mircea Mihăieș – Opere: “Femeia în roșu”.
- Mircea Cărtărescu – Opere: “Florin scrie un roman”, “Enciclopedia zmeilor”, “Mendebilul”, “O motocicletă parcată sub stele”, “Rem”.
Poezie
- Mircea Cărtărescu – Opere: “Levantul”, “Poema chiuvetei”, “O seară la operă”, “Ciocnirea”.
- Alexandru Mușina – Opere: “Budila Express”;
- Ioan Vieru;
- Matei Vișniec.
Dramaturgie
- Dumitru Crudu;
- Valentin Busuioc;
Critici literari
- Radu G. Țeposu;
- Ion Bogdan Lefter;
Dacă ești interesat și de alte curente literare, găsești detalii despre ce a fost pașoptismul sau avangardismul.