POVESTE UIMITOARE: destinul fiicei sale e aşa cum i-a fost ursit la naştere

E greu, dar frumos

Acum, când îmi aduc aminte, par întâmplari haioase. Atunci însa… Eram nevoite sa stam la serviciu cât rezistam, pentru ca apoi sa benefi ciem de mai multe zile de concediu postnatal. Nu era „boierie” ca-n zilele noastre. Aşa se face ca eram mai mereu pe fuga, cu burta la gura, obosita şi neatenta şi, din aceasta cauza, era cât pe ce sa nasc înainte de termen, de câteva ori. Prima data, fugeam dupa un tramvai, care se pusese deja în mişcare. Apucasem sa pun un picior pe scara, iar cu celalalt pedalam ca pe trotineta, pe refugiul pietonal. Norocul meu ca nu a închis vatmanul uşile şi nu avea viteza mare. Cu chiu, cu vai, vreo trei barbaţi au reuşit sa ma ridice, ca eram destul de mare. Sperietura însa m-a trimis direct la spital, cu contracţii. Eram în 7 luni de sarcina.
Dar fetiţa mea a ramas la locul ei. Alta data, la scurt timp, veneam de la serviciu. Se înserase şi era pustiu pe strada. Mă grăbeam sa ajung acasa şi, la o trecere de pietoni, am început sa traversez exact când se schimba culoarea semaforului. Cu picioarele umflate, neputând sami coordonez mişcarile cum trebuie, am calcat strâmb şi am cazut exact pe burta! Pentru ca era deja verde pentru ei, şoferii au început sa claxoneze. Vazând totuşi ca nu dadeam vreun semn sa ma ridic, doi inşi au coborât şi m-au saltat, ducându-ma direct la camera de garda. Am scapat cu bine şi de data aceasta. Alta sperietura am tras-o când m-a fugarit un caţel. Eram prea greoaie sa ma feresc, aşa ca m-a prins de picior. Oricum, pe timpul sarcinii nu mi-am refuzat nicio placere culinara, caci eram mai mereu „cu foamea-n gât”, cum se spune.

Recomandări

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Destinul e scris

Şi tot înainte de vreme mi-a fost dat sa nasc. S-a întâmplat… de poftă! În acea zi, am trecut pe lânga vitrina unui restaurant, unde erau expuşi frumos, pe platou, nişte fi caţei prajiţi pe salata verde. Mai târziu, în drum spre casa, numai fi caţeii aceia îi aveam în minte, le simţeam mirosul şi îmi lăsa gura apa. Şi au început contracţiile. În ciuda durerilor, m-am aranjat, mi-am ales bijuteriile, pentru a pleca la spital. Soţul meu nici nu mai ştia ce sa creada, dupa atâtea peripeţii. Într-un final, a chemat ambulanţa.
Şi am ajuns la spital, unde am avut marele noroc de a gasi o moaşă deosebita. Acea femeie minunată mi-a salvat copilul de la moarte. Fiica mea, Claudia, s-a născut cu cordonul ombilical în jurul gâtului, aproape leşinata. Dar moaşa priceputa a ştiut sa o readuca la viaţa. Şi, ca o adevarata ursitoare, i-a urat fetei mele sa fie norocoasa, frumoasa şi deşteapta. Iar Claudia mea, de care sunt atât de mândra, aşa e şi o spun cu mâna pe inima.”

Urmărește-ne pe Google News