Este vorba despre un proiect personal, care a durat 5 luni și a costat aproape 1000 de euro. Acum, tânărul locuiește la Londra și planul lui este să studieze ingineria.
Petru Pazara a construit singur și a lansat o cutie
exploratoare, care ridicată cu un balon cu heliu, a dus o cameră în spațiu, la 33.000
de metri altitudine (cu 20.000 de metri mai sus decât zboară avioanele
comerciale).
Băiatul a povestit cum a început totul și cum s-a schimbat viața lui în
ultima perioadă. Aceasta a fost ultima vară pe care Petru a petrecut-o în
România.
Deși pare greu de crezut, Petru
Pazara nu a cerut ajutorul financiar al părinților, pentru acest proiect,
reușind să se descurce, cu banii de buzunar, dați zilnic de aceștia, pe care
adolescentul i-a strâns de-alungul timpului.
„Mai întâi am creionat ce am nevoie și mi-am făcut un calcul, de câți bani trebuie să pun, un buget. Am căutat cele mai potrivite variante de GPS , GPS fiind esențial pentru a urmări unde aterizează cutia și a culege informații de pe timpul zborului. Nu am cerut niciun ban de la părinți, noi avem o înțelegere în care primesc o suma fixă lunară, bani pe care îi pot folosi cum doresc”, a declarat Petru pentru Life.ro.
Petru Pazara a început să citească la 4 ani
„Sunt destul de pasionat de spațiu. Îmi place cum arată Pământul de acolo, de sus. De fapt, sunt pasionat de tot ce înseamnă tehnologie. Cred că de pe la 4-5 ani au început să mă pasioneze laptop-urile, iar la 6 ani am primit primul meu astfel de device. Și am început să umblu la el. De acolo nu a mai durat mult până am învățat să fac coding”, povestește el.
Petru a declarat că a început să citească prima oară, la vârsta de 4 ani. „Cred
că de pe la 4 ani. Dar eram la grădinița engleză, iar asta m-a ajutat mult
fiindcă toate setările laptopului erau în limba engleză. Așa am avut acces
foarte ușor”, a mai spus acesta pentru sursa citată.
Cum i-a venit ideea proiectului
„Am văzut filme pe net ale unor oameni care au făcut ceva asemănător și au filmat Pământul de acolo, de sus.
Atunci am realizat că este ceva ce pot face și eu, iar acele imagini pot fi
luate de mine. Diferența era că ce am văzut eu erau încercările unor adulți,
care aveau și niște companii în spate. Dar asta nu m-a descurajat. Mi-am zis că
pot încerca și eu.
Exista, desigur, și varianta în care aș fi putut cumpăra de pe net un kit care avea tot, de la cutie, la aparatură, dar unde mai era distracția, curiozitatea? Voiam să le fac eu, să înțeleg cum se fac.
Eu l-am gândit ca proiect de școală. Cursul de design de la AISB se încheia în vara asta și am primit provocarea de a face exact ce ne dorim noi ca proiect personal. Aveam la dispoziție 5 luni și permisiunea de a încerca orice ne doream în materie de inginerie.
Alți colegi au făcut o bluză custom sau un sistem care dă apă plantelor, iar
alții au încercat să facă un avion cu motor micuț în față, dar nu este gata
încă avionul pentru că au avut nevoie de un motor mai mare.
Pe scurt, voiam să încerc ceva mai greu și să reușesc să fac singur. De
fapt, nu am fost totalmente singur, am avut și sprijinul unei colege, Sofia. Ea
m-a ajutat la pictarea cutiei și la partea de marketing.
Ideea este că de la cutie, tehnologie, până la marketing, totul a fost făcut de noi, fără niciun ajutor de la vreun adult. Inclusiv bugetul, întâlnirile cu sponsorii tot noi le-am făcut.
Ne-a mai ajutat, bineînțeles, profesorul nostru cu niște sfaturi extrem de bune. De pildă, noi voiam să facem găurile în cutie cu un cuțit, iar el ne-a spus că nu este o idee bună, pentru că polistirenul este făcut din piese micuțe lipite la căldură, iar dacă tăiem cu cuțitul rupem structura. Așa că mai bine era să folosim un cuțit cald. Și a avut dreptate„, povestește el.
Cele mai bune și cele mai sumbre așteptări ale lui Petru Pazara
Chiar dacă a avut încredere în ceea ce face, Petru a avut emoții și a trăit fiecare clipă cu intensitate până la final.
„Mi-am setat foarte bine toate dimensiunile scenariului. Cel ideal era să aterizeze într-un câmp, cu parașuta, încet, la maximum 50 de metri de un drum național. (râde)
N-a fost să fie așa. Dar putea fi
mult mai rău, de fapt cel mai sumbru scenariu era să aterizeze într-un lac. Iar
șansele erau reale, adică din 50 de simulări, 2 sau 3 aterizau în apă. Sigur,
chiar și așa speram să le recuperez, mai ales că telefoanele și GPS trackerul
sunt waterproof. Dar era important să recuperez și cutia.
Apoi, tot la categoria scenarii ce
mi-ar fi dat palpitații era ca telefoanele și GPS-trackerul să rămână fără
baterii. Așa încât am pus o baterie de rezervă imensă pentru GPS, așa încât, la
aterizare, practic după 6 ore în aer și mult timp la temperatură de -50 de
grade, avea tot 100% baterie. (râde)
Unul dintre telefoane era conectat
la o baterie externă, iar celălalt, după 6-7 ore cât a durat totul, avea încă
3% baterie, ceea ce este foarte bine. Am avut avantajul că telefonul cu care am
filmat are baterii foarte bune: poate să rămână vreo sută de ore la temperaturi
mici.
A existat inclusiv scenariul absurd să fie greșită simularea și cutia să aterizeze prin Republica Moldova, așa încât ne-am luat și pașapoartele la noi (râde). Simularea a greșit un pic, ce-i drept, în sensul că inițial mi-a arătat că va ajunge la Buzău, dincolo de Pogoanele. Dar nu s-a întâmplat așa.
Toamna l-a prins la Epson College, lângă Londra
„Vara asta a fost ultima pe care o petrec în România. Din toamnă am început la Epson College, lângă Londra. Am fost acceptat aici, am trecut de un test la matematică, unde am făcut foarte bine, am avut 99% din totalul de 100%.
Epsom College este o școală cu
rezultate foarte bune, 70% dintre studenți primesc calificative de A sau A+.
Aici au un departament foarte bun de computer science, ce mă atrage pe mine. Este adevărat, în clasa a XI-a va trebui să aleg o direcție pe care să mă focusez.
Probabil voi avea de ales între matematică, computer science, inginerie sau economie. Pot să le combin, nu știu încă ce voi alege, dar știu că vreau ceva ce să implice computer science”, a încheiat Petru