Marion Cotillard s-a născut pe 30 septembrie 1975, la Paris, a impresionat lumea cinematografică cu talentul și frumusețea ei și s-a spus despre ea că este următoarea Brigitte Bardot a Franței. În ultimii ani s-a zvonit că a intervenit în relația dintre Brad Pitt și Angelina Jolie, cei doi luând în cele din urmă, decizia de a se despărți.
Marion Cotillard a fost primul copil al familiei, după ea născându-se gemenii, Quentin și Guillaume. În prezent, Marion trăiește tot într-un mediu creativ, soțul ei fiind actorul și regizorul Guillaume Canet, cu care are un băiat de șapte ani, Marcel și o fiică de doi ani și jumătate, potrivit Life.ro.
Când a făcut Marion Cotillard
trecerea la marele ecran?
Primul film american în care a jucat
Marion Cotillard a fost „Big Fish” în regia faimosului Tim Burton. De atunci a
tot jucat în filme franțuzești, până a ajuns din nou să fie distribuită în
comedia romantică a lui Ridley Scott, „A Good Year” unde a jucat alături de
Russel Crowe. De asemenea, a învățat să cânte la violoncel după ce a jucat un
rol în filmul „Toi et Moi”.
Viața de star de la Hollywood a lui
Marion Cotillard
În 2006, a primit propunerea de a o
juca pe legendara cântăreață franceză, Edith Piaf în filmul „La Vie En Rose”.
De fapt, regizorul Olivier Dahan i-a
oferit rolul chiar înainte să o cunoască, după ce a văzut câteva similitudini
între ochii ei și cei ai lui Edith Piaf.
Marion a jucat rolul iubitei lui
Johnny Deep în filmul „Public Enemies” regizat de John Dillinger în 2009, a
jucat alături de Leonardo DiCaprio în „Inception” și alături de Christian Bale
în „The Dark Night Rises”.
A mai apărut în filmul lui Woody
Allen, „Midnight in Paris”, dar și în filmul lui Steven Soderbergh, „Contagion,
Anchorman 2: The Legend Continues”, alături de Matt Damon, Kate Winslet și Jude
Law.
În 2016 a jucat împreună cu Michael
Fassbender în „Assasins Creed”, un film bazat pe un joc video.
A negat că ar exista o legătură
între ea și Brad Pitt
În septembrie, 2016, cu puțin timp
înainte de lansarea filmului ”Allied” în care Marion Cotillard a jucat alături
de Brad Pitt, s-a dat vestea că faimosul actor s-a despărțit de Angelina Jolie.
Pe măsură ce zvonurile se învârteau în legătură cu motivele destrămării, s-a spus că Jolie a angajat un detectiv privat pentru a-i spiona pe Cotillard și Pitt în timp ce filmau, deoarece ea era convinsă că au o aventură.
De asemenea, martorii de pe platourile de filmare au spus că atunci când Angelina a venit să-și viziteze soțul, a refuzat să-i adreseze vreun cuvânt lui Marion, scrie sursa citată.
În urma zvonurilor, Marion a scris un mesaj pe pagina ei de Instagram în
care a negat t că ea și Brad Pitt ar avea o aventură romantică:
„Aceasta va fi prima și singura mea
reacție la vârtejul știrilor care a izbucnit în urmă cu 24 de ore și în care am
intrat luată pe sus. Nu sunt obișnuită să comentez astfel de lucruri sau să le
iau în serios, dar câtă vreme această situație îi privește și îi afectează pe
cei pe care îi iubesc, trebuie să vorbesc.
În primul rând, cu mulți ani în
urmă, l-am întâlnit pe bărbatul vieții mele, tatăl băiatului meu și al fetiței
ce urmează să se nască. El este dragostea mea, cel mai bun prieten și singurul
de care am nevoie.
În al doilea rând, celor care au
indicat faptul că aș fi devastată, le spun că sunt bine mersi. Această
conversație care s-a creat, nu este deranjantă.
Și tuturor reprezentanților media și
hater-ilor care se reped să judece, le doresc să-și revină rapid.
În final, îmi doresc foarte tare ca
Angelina și Brad, pe care îi respect profund, să găsească pacea în acest moment
tumultos.