Povestea lui Vincent van Gogh. S-a născut în Zundert, Olanda, într-o familie numeroasă și a fost considerat un pictor post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență majoră asupra artei secolului al XIX-lea. A îndurat o viață grea, plină de suferință, iar sfârșitul a fost tragic, deoarece pictorul a decis să-și ia viața.
Cuprins:
Povestea lui Vincent van Gogh
Vincent van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care s-a mutat în Anglia, acolo unde a vrut să devină pastor, la fel ca și tatăl său. Deși începuse să deseneze din primii ani de școală, în scurt timp Van Gogh și-a abandonat studiile.
Din anul 1879 a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia, timp în care a început să schițeze oameni din comunitatea locală, iar în 1885 a pictat prima sa operă de succes, „Mâncătorii de cartofi„.
În martie 1866, Vincent van Gogh s-a mutat la Paris, acolo unde i-a descoperit pe impresioniștii francezi și a ajuns să colaboreze cu pictorul Paul Gauguin.
Primele semne ale bolii au început să apară încă din copilărie, dar au fost ignorate de familie sa și, din cauza unui acces de furie, van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul, acesta a reușit să fugă, iar van Gogh și-a tăiat urechea.
Viața lui van Gogh
Cu ajutorul unei rude, van Gogh reușește să se angajeze într-o galerie de artă din Haga, acolo unde se familiarizează cu lucrările artiștilor clasici și academici. În 1873, mulțumiți de munca depusă de van Gogh, proprietarii galeriei decid să îl transfere pe acesta la Londra, pentru a supraveghea afacerile de acolo. Această perioadă este una dintre cele mai fericite ale vieții lui, deoarece descoperă noi pictori și genuri și începe să învețe mai multe despre artă. Este și o perioadă care îl ajută să câștige mai bine financiar.
Perioada de liniște și fericire se termină brusc pentru van Gogh, atunci când se îndrăgostește, dar fără răspuns, la Londra, de fiica proprietarului din casa în care locuia. Pentru că este respins, acum are prima sa cădere psihică și apar primele semne de mânie. Nu se mai concentrează la muncă, devine respingător cu clienții, refuză lucrări ușor de vândut, protestează frecvent și, într-un final, își pierde slujba.
Pe fondul crizelor nervoase, van Gogh își anunță familia că vrea să devină pastor, la fel ca și tatăl lui, dar ajunge să lucreze în Anglia ca și voluntar neplătit, ulterior devine profesor, desenator și ajunge să fie asistentul unui pastor metodist, moment în care are viziuni religioase și ajunge să creadă că vrea să salveze întreaga lume.
Se îndepărtează tot mai mult de familie, este distant, dar continuă să deseneze și, fără să fie în totalitate atras, își propune să devină pictor.
Se mută în scurt timp la Amsterdam, acolo unde locuiește cu unchiul său și se pregătește pentru viața de pastor, apoi, încântat și foarte serios, se pregătește pentru admiterea la Universitate. Însă, nu reușește să ia examenul, are din nou o cădere nervoasă și renunță la proiect.
Vincent van Gogh se ocupă în totalitate de pictură și desen la 27 de ani
La 27 de ani, Vincent van Gogh se mută din nou împreună cu părinții săi și se ocupă în totalitate doar de pictură și desen. Ajunge să studieze diferite tehnici și materiale, teme, stiluri și descoperă curentele importante ale artei.
Se mută din nou singur, dar începe și o relație cu o femeie de stradă, deja însărcinată, dar în scurt timp își dă seama că această relație este o problemă în plus pentru el și o încheie destul de repede.
La 29 de ani, van Gogh îl descoperă pe pictorul Jean Francois Millet, o influență majoră pentru el, care îl motivează să se mute pentru prima oară în propriul său atelier, acolo unde simte, în sfârșit, că este pe drumul cel bun.
În 1885 termină prima sa capodoperă, lucrarea “Mâncătorii de cartofi”, lucrare celebră, dar abia după moartea sa.
Dezamăgit de atâtea eșecuri, în 1886 se mută la Paris, pentru a locui cu fratele său, Theo, singurul sprijin pe care l-a avut dintotdeauna, atât moral, cât și financiar. Această mutare este una benefică pentru el, deoarece aici descoperă impresionismul și postimpresionismul, care îl schimbă pentru totdeauna.
Aici îi cunoaște pe Gauguin, Pissarro, Claude Monet, Emile Bernard, care sunt impresionați de talentul și forța lui, dar îl privesc cu neîncredere. Însă, dintre toți, cel mai mult se apropie de Paul Gaugin, cei doi se completează perfect și devin prieteni. Se mută pentru acesta la Arles în 1888, lucrează împreună și pare o perioadă favorabilă pentru amândoi.
În această perioadă, van Gogh pictează celebrele lucrări cu floarea soarelui, cele mai cunoscute creații ale sale, iar primele sunt cadouri pentru Gauguin.
Din nefericire, crizele de nervi ale lui van Gogh erau tot mai dese, devenea adesea violent, avea certuri tot mai multe cu Gauguin, la fel și atacuri de epilepsie și halucinații. Devenea tot mai greu de suportat deoarece consuma mult alcool, fuma mult și, într-o plină criză de demență, îl atacă pe Gauguin cu un cuțit, apoi se automutilează și își retează o ureche.
Cu ajutorul fratelui său, Theo, se internează și pare că se reface rapid și începe din nou să lucreze, inspirat de lumea sanatoriului în care se află. Însă, odată eliberat, află că Gauguin a plecat definitiv și planurile lor s-au năruit pentru totdeauna.
La sfârșitul lui 1888, tot mai obosit și incapabil să lucreze, Vincent van Gogh se internează din nou într-un sanatoriu, și începe una dintre cele mai favorabile perioade din cariera sa. Aici lucrează aproape un tablou în fiecare zi și își corectează multe dintre greșelile care l-au nemulțumit și tot ce își dorește este să devină un pictor de succes.
După câteva luni se mută din nou împreună cu fratele său, însă este tot mai demotivat și obosit să lucreze. Theo bănuiește o nouă criză a fratelui său.
Pe 27 iulie 1890, Vincent van Gogh încearcă să se sinucidă, împușcându-se în piept. El moare două zile mai târziu. La șase luni moare și fratele său, Theo, iar văduva sa este cea care oferă lumii posibilitatea să descopere unul dintre marii maeștri ai artei moderne.
Vincent van Gogh, o carieră de doar 10 ani
Așadar, cariera sa a fost scurtă, de doar 10 ani, iar de-a lungul vieții se zvonește că a reușit să vândă doar o singură pictură.
Însă, toată viața lui a pictat peste 800 de tablouri, mai mult de 40 de autoportrete și mai mult de 1.000 de desene.
Lucrări celebre ale lui van Gogh
- Mâncătorii de cartofi;
- Vaza cu floarea-soarelui;
- Portretul doctorului Gachet;
- Noapte înstelată.
Povestea lui Vincent van Gogh – alte lucrări pictate de artist
- Băiat ghemuit cu seceră, cretă neagră și acuarelă -1881 – Muzeul Kröller-Müller, Otterlo, Olanda
- Natură moartă cu varză și saboți de lemn 1881 – Muzeul Van Gogh, Amsterdam
- Bătrân la gura sobei, cretă neagră, cretă orange roșiatică, acuarelă opacă pe hârtie liniată noiembrie – 1881 – Muzeul Kröller-Müller, Otterlo, Olanda (F868)
- Femeie care coase, acuarelă – 1881-1882 – Fundația Boer, Amsterdam
- Femeie cu șal alb – iulie 1882 – Teheran, Collection A. Farmanformaian (F949)
- Plajă la Scheveningen în vreme liniștită 1882 Colecție privată
- Dune – 1882 – Colecție privată
- Dune cu figuri – 1882 – Colecție privată
- Pescar pe plajă – 1882 – Muzeul Kröller-Müller, Otterlo
- Soția pescarului pe plajă – 1882 – Muzeul Kröller-Müller, Otterlo
- Femeie punând plase în dune – august 1882 – Colecția François Odermatt, Montreal (F7)
- Fată în alb în pădure – 1882 – Muzeul Kröller-Müller, Otterlo, Olanda
- Fată în pădure – 1882 – Colecție privată
- Bărbat cu toiag sau sapă – 1882 – Muzeul Memorial de Artă Kuboso, Izumi, Japan
- Piața cu trăsuri – 1882 – Colecție privată
- Marginea unei păduri – 1882 – Muzeul Kröller-Müller, Otterlo, Olanda
- Grup de case vechi cu biserica nouă în Haga – 1882 – Colecție privată
Sursă: Wikipedia.org
Lucruri neștiute despre van Gogh
- Vincent van Gogh lucra o nouă operă la fiecare 36 de ore.
- Operele lui Vincent van Gogh se vând astăzi cu sute de milioane de dolari și este unul dintre cei mai cunoscuți pictori.
- Pe lângă sutele de opere deja celebre, van Gogh a scris și foarte multe scrisori și cărți poștale. Deseori,acestea includeau schițele multor capodopere celebre ale sale.
- A fost propriul său model. Din lipsă de bani, se picta singur și picta peste lcurările mai vechi, deoarece nu avea mereu bani să cumpere pânze noi.
- Și-a considerat toate operele un eșec. Atunci când a pictat lucrarea „Noapte înstelată” a considerat că este cel mai mare eșec al carierei sale, iar astăzi, un tablou semnat van Gogh costă 82,5 milioane de dolari.
- A suferit de boli mintale multiple. Pictorul a fost diagonistcat de peste 150 de medici psihiatri și a suferit de mai multe boli mintale printre care: epilepsie, tulburare bipolară, schizofrenie, depresie.
- În Amsterdam a fost construit un muzeu în memoria lui van Gogh, care este vizitat anual de mii de turiști.
Sursă foto: wikipedia.org