Tradiția românească de Anul Nou spune că, în prima zi a anului, copiii se strâng în grupuri și merg la casele oamenilor pentru a-i colinda.
Cuprins:
Sorcova vesela – legenda celui mai cunoscut colind
Anul Nou este marcat în comunitatea românească de urarea cu plugușorul, cu sorcova, cu buhaiul, vasilca și de jocurile mimice cu măști de animale sau personaje țărănești. Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei străvechi, precreștin, dar care, în timp, a ajuns să facă o casă bună cu creștinismul. Cântecele respective atrag norocul sau binecuvântarea asupra oamenilor și gospodăriilor, pentru tot anul care urmează. Trebuie spus că Plugușorul și Sorcova sunt legate de înnoirea anului, neavand nici o legătură cu ciclul religios al Crăciunului, potrivit crestinortodox.ro.
„Sorcova vesela”, aşa cum se numeşte cântecelul astăzi, nu a avut întotdeauna aceeași versiune. Se spune că, încă din cele mai vechi timpuri, de prin anul 46 î.Hr., când Anul Nou începea la 1 martie, exista obiceiul de a colinda din casă în casă cu ramuri de măslin, în semn de pace, sau de laur, în semn de onoare. Mai târziu, se colinda cu mlădiţă înmugurită de măr, care se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei şi care, până în ziua de Sfântul Vasile, era înflorită. Vezi când se cântă sorcova vesela!
Când se cântă sorcova vesela
Și în trecut era același obicei de colind. Cu sorcova se bătea de trei ori umărul persoanei pe care o colindai, pentru a aduce noroc şi sănătate în noul an. Despre originea cuvântului „sorcovă” se spune că provine din bulgărescul „surov”, care însemna verde-fraged.
Apariția sorcovei la noi – legende
Una dintre legende vorbeşte despre Sfântul Vasile, care l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea şi lui o zi, iar Dumnezeu i-a dat cea dintâi zi a anului, Anul Nou. De bucurie, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze. Astfel s-a născut obiceiul sorcovitului.
O altă legendă spune că, în seara de Anul Nou, Sfântul Vasile stătea la fereastră şi îşi scria viaţa cu lacrimi în ochi. Dracii îl necăjeau zdrăngănind la geam cu un clopot. Din bunătate, sfântul a binecuvântat ca ziua de Anul Nou să fie una a veseliei şi să se umble cu uratul pe la ferestre.
Cum se face sorcova
Sorcova este, la origini, o nuia pe care fiecare copil o decorează după bunul plac, fie cu flori, hârtie colorată sau chiar ciucuri.
Sorcova se face din hârtie creponată colorată, din care se vor forma florile care se prind cu o bucată de sârmă. La final, florile se lipesc de o mică șipcă de lemn.
Vezi aici un exemplu de sorcova
Când se cântă sorcova vesela
Obiceiul popular românesc, mersul cu sorcova vesela, este practicat în fiecare an pe data de 1 ianuarie. Bagheta magică cu care cei mici merg din casă în casă este însoțită și de o urare. Iată cum se cântă sorcova vesela:
Versuri sorcova vesela
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!
Sorcova vesela, varianta 1
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii;
Ca vița-de-vie
La Sfântă Mărie
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata
Tare ca fierul
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsuroși
Copii sănătoși
Câte cuie sunt pe casă
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani.
Sorcova vesela, varianta 2
Sorcova,
Vesela,
Peste vară,
Primăvară,
Să trăiți,
Să-mbătrâniți. Să-nfloriți,
Să mărgăriți,
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir
De trandafir.
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul,
La anu’
Și la mulți ani.
Sorcova vesela, varianta 3
Sorcova
Vesela,
Să trăiţi
Să-mbatrânţi,
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir
De trandafir.
Câte pietricele
Atâtea mieluşele;
Câţi bolovani
Atâţia cârlani;
Câte cuie sunt pe casă,
Atâţia galbeni pe masă.
Superstiţii legate de obiceiul cu sorcova vesela
- Cu sorcova merg doar copiii, deoarece ei sunt puri, nevinovaţi şi urările lor se împlinesc;
- Dacă în dimineața de Anul Nou te sorcoveşte un băiețaş, urările se vor împlini mai repede decât dacă te sorcoveşte o fetiţă;
- Sorcova făcută în casă este mai „eficientă” decât cea cumpărată;
- Nu este bine să rămâi nesorcovit, că nu-ţi merge bine tot anul;
- Nu este bine să laşi nerăsplătită osteneala urătorilor.
În prima zi a noului an, nu uita să transmiți și mesaje de Anul Nou