Cursă contra-cronometru
Se spune că graba strică treaba. Dar nu este mereu aşa. Până la data fixată pentru cununie, aveam la dispoziţie doar două luni. Prin urmare, m-am dedicat exclusiv marelui eveniment. Munceam mult la serviciu, ca să-mi îndeplinesc îndatoririle şi restul timpului mi-l dedicam pregătirilor de nuntă. Preocupată de ce avea să se întâmple, am ignorat propria stare de sănătate. şi, cu numai o săptămână înaintea celui mai important eveniment, am ajuns la spital. Stresul şi-a pus serios amprenta asupra mea. Am aflat că eram însărcinată în 6 săptămâni. Dar Dumnezeu mi-a dat o lovitură grea şi nu m-a lăsat să mă bucur de această veste minunată decât 3 zile.
Ce ţi-e scris se întâmplă
La spital, în urma unui control amănunţit, mi s-a spus că există riscuri în ceea ce priveşte sarcina şi mi s-a recomandat să stau la pat o săptămână, dacă vreau ca totul să decurgă normal. Totuăi, nici medicii nu puteau garanta că va fi bine până la sfârşit. În febra evenimentelor, cu emoţii copleşitoare, soţul meu a vrut să anuleze nunta, pentru a nu risca în privinţa sarcinii şi a stării mele de sănătate. Numai că eu nu am fost de acord. Am hotarât ca nunta trebuia sa aiba loc. M-am gândit mult şi mi-am dat seama ca nu merita să risc, atâta vreme cât medicii mi-au spus că sarcina oricum nu era sigura. A fost un moment greu al vieţii mele, de cumpana. Aveam de ales între o nunta aşteptata şi un copil dorit. Şi m-am gândit ca poate chiar Dumnezeu a vrut sa aranjeze lucrurile astfel, sa nu aducem pe lume un copil, înainte de a primi în faţa Lui Sfânta Taina a Cununiei. Am trecut prin momentul dificil al întreruperii de sarcina şi, dupa 3 zile, am fost eroina nunţii de basm pe care mi-am dorit-o. Iar puterea de a depăşi clipele grele tot Dumnezeu mi-a dat-o. Ş_i tot El mi-a răsplătit credinţa.
Căci, după numai două luni de la nuntă, am rămas din nou însarcinată. Şi azi sunt fericită, cu o familie împlinita, frumoasa şi o minune de baieţel, de 7 luni, sănătos şi voios.”
Elena Ilie.