1 comentariuEditura Humanitas a publicat recent, in colectia “Rasul lumii”, volumul “Povesti corecte politic de adormit copiii” (foto), de James Finn Garner. De cand delirul a devenit forma de viata curenta, nici povestile nu mai sunt ce-au fost. Ele s-au pliat pe nevoile mo-mentului si au luat forme mutante. In lumea microcefala a corectitudinii politice, basmul s-a transformat in raport de activitate si feeria in memorandum de intelegere. Craiesele, parintii si zmeii au evadat din colivia visurilor prescolare si au facut pasul in categoria persoanelor cu insusiri si handicapuri. Zana vorbeste ca un presedinte de ONG, iar Motanul Incaltat are un discurs de lider sindical trimis la specializare peste Ocean. Nu mai recunoastem nimic. Peste decorul clasic al povestii, Garner a montat schelele unei constructii fara noima, de care nu poti decat sa razi. Daca asa arata noua lume a copilariei, pare sa spuna el, atunci singura solutie e refugiul printre amintirile de pe vremea cand balaurul era balaur, sirena era sirena, iar tigrul isi sfasia prada fara sa dea doua cepe degerate pe politica sanselor egale.