Agatha a fost dirigintele de șantier al casei construite în București, pe terenul primit din zestrea ei de fată, în 1933.
Datorită ei, casa a devenit muzeu în 1958, la un an după moartea soțului său.
Au avut un singur fiu, Gabriel, care a decedat și el, la sfârșitul anilor 90.
Deși și ea, și Bacovia, născut George Andone Vasiliu, erau născuți în familii de negustori, amândoi au avut chemare spre partea spirituală.
Au fost, probabil, sortiți să fie împreună, pentru că Agatha ar fi trebuit inițial să se mărite, la dorința unchiului ei care-i era tutore legal, cu un ofițer. De altfel, ea a și fost logodită cu acesta, dar aranjamentul s-a topit după ce tânăra, pe-atunci domnișoara Grigorescu, a aflat că viitorul ei mire avea un copil dintr-o relație extraconjugală.
Nu voia
să întristeze oamenii cu tristețile lui
Dincolo de poezie, Bacovia era un desenator
premiat și un violonist talentat. De altfel, vioara lui e expusă la loc de
cinste în casă, lângă un scăunel făcut din pielea ghiozdanului fiului său chiar
de mâna poetului.
Vitrinele din holul casei conțin edițiile princeps ale volumelor publicate de Bacovia, dar și de soția lui.
“Plumb”, publicată în 1916, în 500 de exemplare, avea să devină esența operei poetului simbolist, potirul melancoliei de care nu a scăpat toată viața.
În același hol există o fotografie înrămată, în care Bacovia, la 75 de ani, apare, modest și stânjenit de aparatul foto, primindu-și oaspeții.
Poetul se ferea să fie subiectul prea multor imagini, temându-se ca tristețea și apăsarea sa să nu-i contamineze pe privitori. Să nu-i împovăreze.
În camera Agathei, fostul dormitor al căminului, sunt peste 700 de cărți, care au fost însă îmbrăcate în copertele anilor noștri. Hârtia e veche de peste un secol și lumina soarelui care scaldă căsuța Bacovia nu-i face deloc bine.
Dar încăperea e caldă și pare în continuare locuită. Aici un ondulator de păr de la 1900. Dincolo o măsuță de ceai și cafea tete-a-tete, care îți ridică în stomac o vibrație de intimitate. Ca și cum cineva s-ar fi ridicat de-acolo când ai intrat tu, ca intrus, ca musafir, și s-a refugiat într-un șifonier sau într-un tablou de pe perete.
Sufrageria în care mâncau împreună a păstrat aproape în întregime mobila de decenii a cuplului Bacovia.
La loc de cinste stă un aparat de radio din 1926, la care poetul ținea enorm și îi plăcea să-l asculte cu lumina stinsă.
Tot aici sunt foarte multe tablouri și sculpturi care-l reprezintă pe acesta. Din acestea și din fotografii se ghicește firea depresivă a lui Bacovia, care a avut ghinionul să sufere de această boală când societatea nu o recunoștea drept boală. De aceea era uneori descris drept un om retras, care se ferea de muncă, prefera să lucreze rar, cu greutate, era retras și inactiv.
De altfel, poetul a urmat în tinerețe facultatea de Drept, dar nu a profesat niciodată ca jurist sau avocat.
Fila
înghețată din calendar
Camera în care Bacovia obișnuia să scrie e micuță cât o coajă de nucă. Doi oameni se ciocnesc în acest spațiu mic, care păstrează și el mobilierul din vremurile în care Bacovia trăia aici.
Masa la care scria și patul în care se odihnea și în care, de altfel, și-a dat și ultima suflare.
Pe raftul dulapului odihnesc două obiecte cu însemnătate un pic macabră, dar atât de bine înscrise în atmosfera din jurul poetului – un calendar vechi și un ceas, încremenite în ziua și la ora în care George Bacovia a încetat din viață – 22 mai 1957, 8 și 10 minute.
Ca semne rare ale atingerii poetului cu lumea din afara sa, pe birou încă stă o cutie de șah și table, jocuri pe care le juca uneori cu vecinii săi.
O vizită la Casa memorială George și Agatha Bacovia costă 4 lei pentru adulți, 2 lei pentru copii și 6 lei pentru grupuri cu ghid. Ultima variantă este perfectă, pentru că poveștile desăvârșesc simpla observare a obiectelor din acest loc.
Grădina, și ea în mare parte operă a Agathei, e un bonus binevenit când ieși din nou în lumea reală. Ne spune că în casa aceasta s-a trăit, deși un pic trist și melancolic.