Casa lui Theodor Aman, acum aflată în inima orașului, era în urmă cu un secol și jumătate într-un cartier mărginaș.
Construită în anii 1868-1869, pe terenul primit ca zestre de frumoasa Ana, soția lui Theodor, clădirea de pe strada C.A. Rosetti numărul 8 păstrează numeroase caracteristici inițiale. Casa a fost proiectată, decorată interior și exterior, cu tot ce înseamnă vitralii, lucru în lemn sau pictură murală, de pictor însuși, care era un artist complet, plin de curiozitate și versatilitate, care jongla cu diferite tehnici și stiluri.
În 1864, Aman, primul artist român care studiază la Paris, se întoarce din Franța și pune bazele Școlii de Arte, căci credea că o națiune nu poate evolua decât prin puterea educației.
El este cel care începe epoca modernă în arta românească și aduce cu el stilurile vremii, trecând cu nonșalanță și talent de la academism la romantism și realism, până la pre-impresionism. De altfel, operele de pe pereții casei lui Aman, în proporție covârșitoare semnate de marele artist, sunt atât de diferite, încât ai putea crede că ele aparțin mai multor pictori.
Atelierul, deschis lumii întregi
Casa, gândită și însuflețită de harul și atingerea lui Theodor Aman, este un loc intim, totuși spațios, luminos. Acolo se întâlnea protipendada bucureșteană a jumătății de secol XIX, pentru că Aman era un om de viață, jovial, primitor.
Prefera să picteze în atelierul său imens înconjurat de prieteni sau de parteneri de afaceri, spre deosebire de alți pictori care îndrăgeau singurătatea și recluziunea, drept condiții ale creației lor.
Singurul tablou care nu a fost realizat de Aman este cel al tatălui său, Dimitrie Dimo, un negustor de succes, poreclit Aman de partenerii săi turci de afaceri.
“Aman” înseamnă iertare, iar supranumele acesta a apărut mai târziu în actele familiei artistului, spune Greta Șuteu, muzeograf.
Atelierul, principala încăpere, are înălțimea și lumina necesare unei astfel de camere, care este, de altfel, prima de acest gen din casa unui artist român. Lambriurile, mobilierul, ba chiar și soba din acest loc central al vieții și creației lui Theodor Aman sunt concepute și executate de el însuși.
O panoplie cu arme nu-l face pe Aman vânător, dar săbiile sau flintele expuse pe perete, la fel ca alte lucruri din casă – o cutie de bijuterii sau o pereche de papuci de cadână – i-au servit ca “modele” pentru tablourile sale.
Dragostea pentru detaliu, exigența pentru propria operă, multivalența lui Aman răzbat din fiecare obiect care a ieșit din mâinile pictorului.
Un loc de cinste din atelierul imens este
ocupat de violoncelul lui Theodor Aman, la care artistul, născut într-o familie
iubitoare de frumos, cânta încă din copilărie. Casa sa găzduia și serate
muzicale, unde lumea bună se aduna ca într-o mică sală de concerte.
Grădina-fantomă
Probabil, opera lui ar fi fost mult mai extinsă și mai deplină, dacă ar fi trăit mai mult. Aman s-a stins la 60 de ani, din cauza unei prelungite suferințe renale.
Soția sa, Ana, a mai trăit 35 de ani și, în 1908, a donat casa statului român, pentru a fi transformată în muzeu. Tot aceasta a vândut și cea mai mare parte a terenului din jurul casei, o grădină superbă care acum nu mai există, dar care trăiește în câteva dintre picturile lui Aman.
Până în primăvara următoare, muzeul adăpostește și expoziția temporară de gravuri semnate Theodor Aman, denumită “Vitagen Nama”.
Casa unde a locuit artistul are un mic efect interactiv – o hologramă reprezentându-l chiar pe pictor își întâmpină oaspeții cu vorbă blândă. Chiar lângă aceasta se află tabloul lui Tudor Vladimirescu, așa cum îl știm până în zilele noastre. Portretul acestuia a fost însă reconstruit de Aman, după povestirile lui Petrache Poenaru, căci Vladimirescu murise înainte de nașterea pictorului.
Muzeul este deschis de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00.
Prețul unui bilet este 5 lei, iar studenții și pensionarii plătesc doi lei pentru intrare.