ComenteazăDe fapt, povestea
micii biserici de pe strada Polonă începe din secolul XIX, când terenul pe care
urma să fie ridicată mai târziu a fost achiziționat de preotul paroh Demetriu
Radu, în 1892. Cum Radu era un ilustru absolvent al Facultății Teologice de la
Roma, a fost numit, în 1896, episcop la Lugoj și apoi la Oradea. A devenit
ulterior membru de drept al Senatului României și a fost una dintre cele două
persoane care au murit în atentatul cu bombă din Senat, pe 8 decembrie 1920.
Astfel, ridicarea
bisericii bucureștene a fost nevoită să aștepte până în 1908, când arhiepiscopul
romano-catolic Raymund Netzhammer l-a adus de la Blaj pe Ioan Bălan, primul
preot paroh cu biserică. Piatra de temelie a fost pusă de Bălan, Netzhammer și
Vladimir Ghika, iar toată lucrarea a fost gata într-un an.
Primii
credincioși, cu pașaport de peste munți
Totul se petrecea
înainte de Marea Unire, iar biserica fusese gândită și, într-un final,
construită pentru greco-catolicii veniți din Ardeal, care nu aveau decât
pașaport austro-ungar. Într-un moment în care regele și prim-ministrul Brătianu
s-au opus, invocând motive legate de diplomație, ridicării bisericii, cel care
a sprijinit din toată inima demersul a fost Spiru Haret, pe atunci ministru al
educației.
Arhitectul care a
proiectat biserica este vestitul Nicolae Ghika-Budești, cel care a pus pe
hârtie și planurile Muzeului Țăranului Român. Pe atunci, strada Polonă nu se
afla în centrul orașului, ci la marginile ei, într-o grădină imensă.
Interzicere și martiriu
În 1948, Vasile Aftenie, care fusese între anii 1934 și 1938 cel dintâi protopop unit al Capitalei, a fost arestat din reședința episcopală de la “Sfântul Vasile cel Mare”. 1948 a fost anul în care greco-catolicii au fost interziși, multe biserici au devenit ortodoxe. Lui Aftenie însuși i s-a oferit scaunul de Mitropolit al Moldovei. El a murit torturat în 1950, devenind primul episcop martir al Bisericii Române Unite. Tit Liviu Chinezu, protopop al Bucureștilor în timpul episcopatului lui PS Vasile Aftenie, a fost și el arestat în 1948. Biserica Catolică a numit în clandestinitate alți șase episcopi care să-i dubleze pe cei arestați, printre care și Liviu Chinezu. Acesta a murit în 1955, în închisoarea de la Sighet.
După arestarea
episcopului Aftenie și a protopopului Bucureștilor Tit Liviu Chinezu,
Nunțiatura Apostolică l-a numit în clandestinitate ca Vicar General al
Bucureștilor pe părintele Zenovie Pâclișanu, marele istoric, diplomat, secretar
al Adunării Naționale de la Alba Iulia și membru corespondent al Academiei
Române. Și părintele Zenovie Pâclișanu avea să fie arestat în 1949. A
supraviețuit temniței de la Sighet, dar a murit în închisoarea Jilava, în 1958.
Rămas o vreme în libertate, Vladimir Ghika i-a îndrumat pe credincioși, dar și
el a fost arestat în 1952, decedând doi ani mai târziu la închisoarea Jilava.
2006 – adevăratul
an al renașterii
Din 1948 până în 1990, catedrala mică de pe strada Polonă a trecut la BOR, iar procesele de retrocedare s-au ținut lanț până în 2006, când, pe 28 decembrie, în urma unei hotărâri defintive și irevocabile, a avut loc prima liturghie oficiată în rit greco-catolic după interzicerea și confiscarea comunistă. Slujba a fost ținută de preotul paroh Ioan Marcel Dăneț, pe care-l puteți întâlni și astăzi la Biserica Sfântul Vasile cel Mare din București și care, cât timp nu și-a putut îndeplini menirea de păstor al credincioșilor, și-a făcut cu destoinicie cealaltă meserie, cea de inginer electrician.
Ghika-Budești a
ridicat biserica în stilul vechilor lăcașuri de cult moldovenești de pe
timpurile lui Ștefan cel Mare. Picturile inițiale din micuța catedrală au
aparținut călugărilor de la Abația benedictină Sfântul Martin de la Beuron
(Germania).
Consolidată de
curând
Bombardamentele,
cutremurele din 1940 și 1977 și nepăsarea regimului comunist au dus la
distrugerea decorațiunilor interioare inițiale. Pictura actuală îi aparține
artistlui ucrainean Ivan Karas, sub arcele laterale fiind reprezentate, conform
proiectului original patru scene din viața Sfântului Vasile. Unele dintre
vitralii au rămas cele originale, din 1909. Clopotnița exterioară datează din
anii 1920. Între 2011 și 2013 catedrala a fost consolidată cu structuri de
beton în zidărie și restaurată complet.
Acum biserica poate primi 100-150 de oameni la slujbe, iar grădina sa servește drept loc de plimbare și reculegere pentru cine dorește să-i calce pragul.