POVEȘTI DIN BUCUREȘTI | Două istorii într-un singur loc: Palatul Cantacuzino și Muzeul George Enescu

Un alt loc pe lângă care bucureștenii trec de nenumărate ori în viața lor este Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, cu leii care-l străjuie și cu marchiza lui imensă de la intrare. E dreptul lor să spună că această clădire ridicată între anii 1901 și 1903, care nu a fost restaurată niciodată, merită niște reparații atât de dinafară, cât și pe dinăuntru, pentru că timpul nu iartă nici măcar casele deosebite de odinioară.

Dar poveștile găzduite între pereții Palatului Cantacuzino sunt atât de multe încât totul pare venit dintr-o problemă de logică matematică. Pe dinafară locul e mare, grandios. Muzeul dedicat lui Enescu e mic, ocupă doar trei încăperi. Însă când auzi lucrurile ce se rotesc în jurul personalității marelui violonist și compozitor român locul pare din nou că-și sporește, ca prin magie, dimensiunile.

Zeițe și păuni

Filantropii Grigore și Ecaterina Cantacuzino au ridicat palatul pur românește, cu arhitecți, pictori și mână de lucru autohtonă, deși la acea vreme se purta, cel puțin în urbanism, colaborarea cu specialiștii francezi. Grigore a fost primar al orașului, iar de numele Ecaterinei se leagă existența leagănului de copii de la Arcul de Triumf. Elementele de decor – litera C și coada de păun – sunt extrem de des întâlnite, mai ales în interiorul palatului. Fațada are nenumărate figuri de zeități și alte personaje mitologice, printre care și zeița muzicii, Cecilia, suită în apropierea acoperișului. Pe peretele din stânga, casa nababului Cantacuzino poartă un corn al abundenței din care curg nu roadele pământului, ci instrumentele muzicale.

Recomandări

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

De-a lungul timpului, palatul de pe Calea Victoriei a fost sediu al Guvernului României și locul unde, în 1918 s-a semnat Pacea de la București.

Care e legătura cu Enescu? La început, ei bine, a fost o legătură de dragoste.

Iubire complicată

Mihai Cantacuzino, unul dintre fiii lui Grigore, era căsătorit cu Maria Rosetti-Tescanu, cea căreia i se spunea Maruca. Aceasta îl cunoaște pe George Enescu la primul său concert din București și cei doi se îndrăgostesc. După moartea soțului său, Maruca însă începe o relație cu Nae Ionescu, iar între timp Enescu pleacă la Paris. Ea se desparte zece ani mai târziu de Nae și cade pradă depresiei. Cel care grijă de ea este Enescu. Maruca și George s-au căsătorit târziu, când avea 58 de ani, iar el 56, în 1937. Au locuit în partea din spate a Palatului Cantacuzino un singur an, până au plecat definitiv din țară. Maruca este cea care a lăsat prin testament statului român clădirea, cu condiția ca aici să existe mereu muzeul dedicat lui Enescu, pentru care, de altfel, a și donat majoritatea obiectelor expuse.

Ceaușescu ar fi dorit să-l obțină, dar clauza impusă testamentar de Maria era clară: când palatul nu va mai fi muzeu, orice membru al familiei Cantacuzino îl va putea revendica în fața legii. De aceea, pretextându-se înființarea unui mare muzeu al muzicii, cum nu s-a văzut pe lume, între 1977 și 1989, palatul a fost închis de comuniști.

Recomandări

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

Expoziția care prezintă viața și cariera muzicianului genial urmează firul cronologic, din copilăria lui Jurjac ținută sub clopotul de sticlă de o mamă grijulie care-și pierduse toți fiii în afara lui, până la primii pași în muzică, la Iași, sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Apoi urmează partiturile, plecând de la Poema Română și Rapsodia Română, minunatele lucrări pe care George Enescu le-a creat la vârsta de 16, respectiv 20 de ani. De altfel, copil minune fiind, el a terminat Conservatorul de la Viena la 12 ani și pe cel de la Paris la 18, când oamenii de rând de-abia se apucau de facultate.

Bunătatea lui Enescu ar putea umple un manual de caritate

Dincolo de geniu și de muzică, dovezile din muzeu vorbesc despre Enescu ca despre un om de-o bunătate rară, cald, care de-abia aștepta să-și ajute semenii cum putea. Și putea multe. În 1916 și-a întrerupt șirul de concerte din străinătate pentru a reveni în țară, jucând rolul de infirmier în spitalele de campanie, operă nedorită a războiului. După ce îngrijea bolnavii, își lua vioara și le cânta, alinându-i pe suferinzi așa cum știa el mai bine, cântând. Asta făcea la prânz. Seara, aceeași vioară îl ajuta să strângă bani pentru orfani și văduve de război, la concertele caritabile pe care le susținea.

Recomandări

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

În muzeu veți găsi o parte dintre decorațiile primite de Enescu, care a fost de altfel primul muzician primit în Academia Română, obiecte personale – ochelarii, prima vioară, fracul de concert, lucrări de artă legate de viața lui – portrete, desene, fotografii cu el și cu cei apropiați – dar și de trecerea lui Enescu – masca lui mortuară și mulajul mâinilor, după accidentul vascular suferit în 1954, cu un an înaintea decesului său. Dar și diverse piane, mai ales că ultima sală este spațiu actual de recitaluri.

Intrarea la muzeul George Enescu costă 5 lei, iar pentru pensionari 2,5 lei. Elevii și studenții plătesc 1,25 pentru un bilet, iar în ziua de 26 a oricărei luni intrarea este liberă. Este deschis de marți până duminică, între orele 10:00 și 17:00.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

Urmărește-ne pe Google News