Muzeul Pallady stă undeva, pe o stradă din centrul Bucureștiului, umbrit de frunzele verii și înconjurat de hortensii mari și pastelate. E atâta liniște aici, deși arterele principale pulsează în apropiere, cu zgomotul și mișcarea lor nepotolită.
Despre casa aceasta, spațioasă și ospitalieră, se spune că este cea dintâi casă de locuit din oraș, construită undeva în jurul anului 1760. Îți poți lăsa imaginația să zboare acompaniată de glasul ghidului – ”aici era o toaletă, aici o garderobă” –, pentru că acum încăperile adăpostesc, aerisit și organizat, o colecție de artă prețioasă și fascinantă.
Dar să începem cu începutul.
Casa Melik se află pe strada Spătarului, pentru că primul său proprietar avea rang de spătar – comandant al oștirii în Țara Românească.
După moartea acestuia, în 1815, casa a fost vândută pentru suma de 1.400 de taleri unui negustor armean, Kevork Nazaretoglu pe numele său, care a și renovat-o pentru prima oară. Clădirea a fost moștenită în 1847 de fiul său, Agop, cel care a lăsat-o zestre fiicei sale, Ana, căsătorită cu arhitectul Jacob Melik. De altfel, Ana și Jacob Melik au fost ultimii proprietari ai casei.
Adăpostul văduvelor sărmane
Melik studiase arhitectura la Paris, unde i-a cunoscut pe revoluționarii de la 1848. De altfel, la înăbușirea mișcării, el i-a ascuns în podul casei pe Ion Heliade Rădulescu, C. A. Rosetti și Ion C. Brătianu. Lucru care i-a adus, lui, soției și socrului său, exilul la Stanbul și apoi la Paris.
A revenit însă, în 1857, renovând casa încă o dată.
În 1913, un incendiu a mistuit o mare parte din clădirea aceasta cu istorie zbuciumată. Apoi, deoarece cuplul Melik nu a avut copii, casa a rămas, prin testamentul Anei, comunității armene din București, care a pus aici, între anii 1921 și 1949, bazele unui azil pentru văduvele sărace.
După desființarea azilului, clădirea a fost ocupată de un șir de chiriași anonimi, până la finalul anilor ’60, care au găsit casa Melik aproape o ruină.
Acesta este momentul când apare în prim-plan celălalt cuplu care a marcat istoria casei și care a transformat-o în muzeu – Serafina și Gheorghe Răut.
Familia de iubitori de artă și-a dorit ca întreaga colecție pe care a donat-o României să fie găzduită de un spațiu adecvat, care să aibă o încărcătură istorică.
Comunitatea armeană a donat casa Muzeului Național de Artă și, astfel, tablourile, sculpturile, piesele valoroase de mobilier care se află în colecția Răut și-au găsit o casă pe măsură.
În 1970, casa a fost din nou restaurată, iar un an mai târziu a fost deschisă publicului larg.
Cine a fost Răut
Gheorghe Răut a fost director al Băncii Marmorosch Blank din Paris. În capitala Franței, a locuit în aceeași casă, din strada Dauphine numărul 12, cu marele pictor Theodor Pallady, al cărui admirator și prieten a devenit, odată cu trecerea timpului.
Colecția nu cuprinde însă numai opere ale artistului român, ci și lucrări ale unor pictori ca Edmond Aman Jean sau Carolus-Duran, dar și obiecte de artă indiană, chineză sau khmeră.
Operele de grafică ale lui Pallady, fiind extrem de numeroase – peste 800 – sunt expuse prin rotație într-o încăpere special rezervată.
După marele cutremur din 1977, casa Melik, monument istoric din peisajul arhitectural bucureștean, a fost închisă și, aparent, dată uitării vreme de 17 ani.
Exponatele s-au mutat la Muzeul Colecțiilor de Artă, unde au putut fi vizitate până la un alt cutremur, cel din 1986, când aripa care le găzduia s-a închis și ea, din motive de siguranță. Muzeul Pallady s-a redeschis în martie 1994.
Acum, ca semn al deschiderii sale față de lume și al predării unei ștafete artistice simbolice, sâmbăta, de la ora 11.00, copiii sunt invitați la Ora de Desen, pe imensa terasă a Muzeului Pallady.
Pentru vizitatori, un bilet întreg de intrare costă 10 lei, dar copiii, pensionarii și persoanele cu dizabilități beneficiază de reduceri substanțiale.