ComenteazăPentru astăzi, vă spunem povestea unei mănăstiri mai puțin cunoscute din București: Plumbuita, lăcaș de cult care a adăpostit și prima tiparniță din București.
Colentina se numără printre cele mai aglomerate
cartiere ale Bucureștiului. Și printre cele mai ușor inundabile. Dimineața
mașinile înaintează cu greu pe arterele principale, iar locuitorii nu sunt cei
mai calmi oameni pe care i-ai întâlnit vreodată. Când te înghesui să-ți urmezi
drumurile zilnice, mai ales într-o zi ploioasă, Colentina nu e deloc cel mai
primitor spațiu în care te-ai putea învârti.
Dacă însă renunți la vârtejul orașului și, în
loc s-o iei la vale, spre centru, dai ocol parcului Plumbuita și urci spre
mănăstire, desprinderea de nebunia urbană se face cu iuțeala cu care fug pe cer
norii de vară. Mănăstirea Plumbuita așteaptă discretă, plutind parcă într-o
lume paralelă, ca o alternativă în slow-motion la ce se petrece dincolo de
zidurile ei, la jumătate de kilometru distanță. Vaci pe o pajiște și câteva
păsări într-un țarc, inclusiv un păun gălăgios și rotat. Undeva departe se aude
sirena răvășitoare a unei ambulanțe contracronometru, dar la mănăstire bat
clopotele – slujba de dimineață tocmai s-a terminat.
Mai
mulți ctitori, un singur turn
O mână de călugări trăiesc în chiliile de la
Plumbuita, care străjuiește delușorul din anul 1564, când a fost începută de
Petru cel Tânăr. De-atunci însă mănăstirea a fost greu încercată – un foc necruțător
în 1614, după ce, în 1595, trecuse printr-o serie de alte distrugeri însemnate.
În 1647, biserica este ridicată din nou din temelii de Matei Basarab și este
completată cu Casa Domnească și zidurile de apărare.
De altfel, istoria spune că Matei Basarab a fost
cel care a legat Curtea Veche de Plumbuita printr-un tunel de refugiu, pe care
domnitorul îl folosea în caz de atac. În acele vremuri, soliile care veneau din
Rusia sau din alte cotloane ale Răsăritului se opreau mai întâi la Plumbuita.
Turnul-clopotniță, considerat monument de sine
stătător, care își întâmpină oaspeții serios și impunător a fost construit mult
mai târziu, între anii 1802 și 1806.
Botezată
de vecini sau de războaie?
Mănăstirea aflată acum în mijlocul orașului și-a
primit numele puțin ciudat de la localnicii de odinioară. Cea mai simplă dintre
explicații vine direct de la acoperișul așezământului sfânt, care era făcut din
plumb. Însă poveștile care au căutat o rațiune mai complicată se învârt tot în
jurul domnitorului Matei Basarab.
Se spune că acesta, având nevoie de ghiulele
în timpul unei bătălii împotriva turcilor, a poruncit să fie topit acoperișul
de plumb pentru ca muniția să poată fi fabricată. O altă legendă spune că lupta
dintre trupele lui Basarab cu otomanii comandați de Radu Iliaș a fost atât de
crâncenă încât proiectilele căzute pe acoperiș s-au topit, împrumutându-i
acestuia aspectul și consistența plumbului.
Litere
de început
Povestea mănăstirii Plumbuita este una bogată
și din perspectivă cărturărească. În 1573, în timpul voievodului Alexandru al
II-lea Mircea și al soției sale, Ecaterina Salvaresso, între zidurile sale
apare prima tiparniță din București. Cronologic, presa de la Plumbuita a fost
cea de-a treia care a prins formă în Țara Românească, după cele de la
Mănăstirea Dealu și Târgoviște.
Cu aproape un deceniu mai târziu, în vârful
dealului de la Plumbuita văd lumina tiparului cele dintâi cărți publicate în
orașul București – două Tetraevangheliare și o Psaltire.
Și
Tudor a trecut pe-aici
În timpul mișcărilor revoluționare din 1821,
Tudor Vladimirescu a pornit spre București în fruntea unei mici oști, ca să
sprijine eliberarea țării de greci și turci. Vladimirescu și-a ridicat tabăra
chiar lângă mănăstirea Plumbuita, iar soldații lui au avut misiunea de a
împiedica fuga din oraş a boierilor. Mai târziu, la 1848, subteranele lăcașului
de pe malul râului Colentina au fost transformate în temniță politică pentru
mai mulți dintre conducătorii Revoluției. A fost însă decizia autorităților
vremii, neaprobată de înalții bisericii ortodoxe.
Dacă în afară de o gură de pace și de izolare pelerinul zilelor noastre vrea să se întoarcă de la Plumbuita și cu niște mâncare sănătoasă, e ușor de zis și de făcut: la pangarul mănăstirii se vând produse bio – ouă, brânză și borș.
Citește și