Viaţa sexuală a cuplului nu înseamnă doar dormitorul. Sunt foarte multe locuri de explorat în casă şi în afara ei. Încercaţi pozitii şi experienţe noi: în sufragerie, în cadă, în bucătărie. Puteţi experimenta şi sexul în maşină, sexul la birou etc. Orice nouă idee este binevenită. Situaţiile inedite în care vă aflaţi pot stârni pasiuni noi, iar asta poate contribui din plin la îmbunătăţirea vieţii sexuale.
Preludiul „online” activează viaţa sexuală de cuplu. Stresul şi oboseala strică pofta de sex. Puteţi însă să vă trimiteţi reciproc mesaje provocatoare. Un mail, un SMS, o convorbire telefonică pot fi foarte utile pentru a nu mai pierde timpul când ajungeţi acasă. Aveţi grijă, totuşi, să nu fie prea explicite. Nu se ştie cine poate accesa mail-ul partenerului sau informaţiile de pe telefon.
Somnul copilului, ideal. Imediat ce copilul merge la culcare, este momentul propice pentru părinţi să-şi arate sentimentele. Lăsaţi orice altă activitate de o parte, vasele sau rufele mai pot astepta. În plus, ele pot fi spalate şi când copilul este treaz.
Vezi aici mai multe sfaturi despre cum îţi poţi îmbunătăţi viaţa sexuală, dacă eşti părinte.
Citeşte şi: Dacă zice popa… „De Paşte, faceţi sex şi mâncaţi ciocolată”
Femeile, împlinite sexual abia la 40 de ani