Previziuni astrologice pentru perioada 10 – 16 martie 2018. Jupiter va intra, pentru patru luni și jumătate, în mișcare retrogradă


Berbec

În dimineața zilei de 10 martie, inițiative destul de radicale: Berbecii, mai ales cei nemulțumiți de felul în care se desfășoară viața sau activitatea lor profesională, vor încerca să-și schimbe stilul de viață sau preocupările în așa el încât ei să apară într-o lumină mai bună care să le pună în valoare calitățile ori, măcar, ei să fie mulțumiți de evoluția lor. Planetele personale care le traversează casa I a personalității constituie un veritabil motor în toate demersurile lor. Pe 10 martie, Jupiter va intra în mișcare aparent retrogradă, postură astrală în care va rămâne până la jumătatea lunii iulie a.c. și care își va pune amprenta pe felul în care vor aborda ideea unui câștig material. În cele mai multe cazuri, va fi vorba de o revizuire a atitudinii anterioare, mai ales în contextul unor eșecuri sau atenționări care le indică riscuri și sancțiuni posibile. Între 10 martie, după ora 11:52, și 13 martie, la miezul nopții, cramponare de o funcție sau de un statut amenințat de critici și conflicte. Între 13 martie, după ora 00:45, și dimineața zilei de 15 martie, posibile informații surprinzătoare privitoare la prietenii lor. Între 15 martie, după ora 12:12, și 16 martie, preocupările legate de persoana lor le acaparează întreaga atenție, Berbecii concentrându-se pe un univers de gânduri, trăiri și simțiri în dorința de a limpezi o situație sau de a se lămuri într-o chestiune cu puternic impact afectiv asupra lor. În prima parte a săptămânii, Uranus, în tranzit prin Berbec, va face un trigon cu Marte, ultimul pentru următorii optzeci și patru de ani, pe direcția caselor I/IX, ceea ce unora le poate da un fel de „frison” în fața viitorului de ale cărui provocări se tem. Nota generală a săptămânii va fi dată de dorința de a-și găsi calmul și stabilitatea interioară. Atenție la inițiativele nu tocmai inspirate din prejma zilei de 16 martie.
Taur
În dimineața zilei de 10 martie, dorința de a intra în legalitate cu privire la un bun patrimonial ori de a obține, pe cale oficială, un beneficiu bănesc (ajutor, scutire, bursă, sponsorizare). În urma unei analize atente, Taurii vor ajunge la concluzia că trebuie să renunțe la unele principii de viață iar pe altele trebuie să le adapteze vremurilor în care trăiesc, cu întregul lor cortegiu de noutăți și schimbări. Pe 10 martie, Jupiter va intra în mișcare aparent retrogradă, postură astrală în care va rămâne până la jumătatea lunii iulie a.c. creând numeroase ipostaze în care nativii vor fi obligați să retracteze promisiunile făcute, să-și reformuleze ofertele și să-și revizuiască disponibilitatea de a accepta niște propuneri care, le vor apărea, de-acum încolo, derizorii sau defavorabile. Complicații și conflicte mocnite, rivalități și dușmănii ascunse se vor coagula, în acest răstimp, în relațiile parteneriale. Risc de trădări și răzbunări în plan conjugal. Între 10 martie, după ora 11:52, și începutul zilei de 13 martie, efort de luciditate și onestitate. Vechile atașamente vor fi trecute prin sita deasă a principiilor de la care Taurii nu vor să se abată. Între 13 martie, după ora 00:45, și dimineața zilei de 15 martie, surprize legate de carieră, de postura lor publică; mici încercări care vizează notorietatea sau succesul profesional. Între 15 martie, după ora 12:12, și 16 martie, Taurii vor simți nevoia să fie alături de prietenii lângă care se simt bine sau să se sfătuiască cu persoanele în care au încredere. Nota generală a săptămânii va fi dată de influxurile planetelor care traversează casa a XII-a, controlată de zodia Berbecului, și care vor introduce o notă aparte de agitație sau neliniște cu impact trecător nu doar asupra stării lor de spirit ci și asupra fiziologiei organelor de simț situate în zonacapului.
Gemeni
În dimineața zilei de 10 martie, nervoși sau scoți din sărite, Gemenii vor avea chef de ceartă și vor exagera situațiile nesemnificative, făcând mare caz de un gest sau de afirmația unui partener. Dacă, în plan familial, aceste stări pot fi depășite cu ușurință, în relațiile oficiale sau de afaceri, ele vor fi mai greu tolerate de cei vizați. Pe 10 martie, Jupiter va intra în mișcare aparent retrogradă, postură astrală în care va rămâne până la jumătatea lunii iulie a.c. Contextul nu va fi satisfăcător pentru muncă, raporturi interumane și salarizare. Se pot naște situații ambigui, greu de redresat, animozități greu de explicat, antipatii între colegi. Din punctul de vedere al sănătății, Marele Benefic va fi restrâns drastic în capacitatea lui protectivă. Vor fi puse la încercare organele și stările fiziologice legate de aparatul urinar și genital, în principal și, secundar, sistemul endocrin și cel imunitar, tot el fiind responsabil poate și de nevoia de a se repeta o intervenție chirurgicală care nu a fost corect efectuată inițial sau care s-a complicat cu infecții. Între 10 martie, după ora 11:52, și 13 martie, la miezul nopții, Gemenii vor avea impresia că pot pierde un bun sau echilibrul material din cauza unor situații neprevăzute. Își vor face strategii de moment care nu vor putea fi puse în practică pentru că o serie de constrângeri reale le vor impune alte soluții, adecvate contextului în care trăiesc. Între 13 martie, după ora 00:45, și dimineața zilei de 15 martie, va fi nevoie de prudență și măsură pentru ca Gemenii să nu pună în practică ideile extravagante care le trec prin minte. Între 15 martie, după ora 12:12, și 16 martie, unii ar putea avea succes, bucurându-se de aplauze, felicitări, admirație, considerație, prețuire sau încredere pentru valoarea lor personală sau pentru importanța muncii depuse. Întâlniri cu prietenii, dialoguri aprinse, controverse.
Rac
În dimineața zilei de 10 martie, Racii ar putea fi nevoiți să rezolve o chestiune oficială care decurge din specificul activității depuse la locul de muncă (angajare, transfer, concurs, numire). Într-o altă direcție de viață, e bine ca aceștia să nu exagereze în privința exercițiilor corporale (tratament, întreținere, antrenament) propunându-și baremuri nerealiste. Risc de tăieturi și răniri cu pierdere de sânge, accidente de muncă sau în gospodărie provocate de un aparat defect sau de un instrument prost mânuit. Pe 10 martie Jupiter, va intra în mișcare aparent retrogradă, postură astrală în care va rămâne până la jumătatea lunii iulie a.c. Specificul acestui tranzit le va modifica în chip dezagreabil trăirile, sentimentele, dorințele și reacțiile. Nota generală va fi de supărare, de revoltă, de deznădejde sau de mâhnire profundă. Multe relații afective vor fi puse la încercare. Și activitatea de creație sau de interpretare va fi influențată de aceste influxuri care vor sădi în mintea artiștilor nemulțumirea și neîncrederea în valoarea sau talentul lor. Între 10 martie, după ora 11:52, și 13 martie, la miezul nopții, relațiile parteneriale vor fi încordate și dificile; dialogurile vor fi anevoioase, împiedicându-i pe parteneri să ajungă la o soluție avantajoasă ambelor părți. Între 13 martie, după ora 00:45, și dimineața zilei de 15 martie, trăiri ciudate, senzații stranii, presimțiri cu privire la starea lor materială. Între 15 martie, după ora 12:12, și 16 martie, etapă mai relaxată în care nativii vor avea disponibilitatea interioară necesară pentru visare, meditație, preocupări culturale sau activități legate de instrucție, educație, trăire religioasă, satisfacție culturală, vocație profesională. Moment bun pentru dezvoltarea unor proiecte majore care au nevoie de elan și fantezie creatoare, de mobilitate spirituală. Asumarea unor posturi riscante în public.
Leu
În dimineața zilei de 10 martie, aventuri cu „scântei”, „foc la inimă”, suflet pus pe jar; efervescență creatoare în plan artistic și interpretativ, șansa de a obține un succes sportiv (câștigarea unei întreceri, doborârea unui record) printr-o mobilizare fizică și psihică excepțională. Pe 10 martie, Jupiter va intra în mișcare aparent retrogradă și, din acest moment, până la jumătatea lunii iulie a.c., sectorul casei, al regimului imobiliar și al proprietăților ori al averii, al relațiilor de familie va fi o permanentă sursă de îngrijorare, recalibrare sau schimbare a strategiei, în funcție de interesul care îi motivează. Nota generală va fi de stres, de teama de a nu compromite un statut sau o relație. Între 10 martie, după ora 11:52, și 13 martie, la miezul nopții, organismul lor nu va răspunde corect la comenzi de unde și nevoia nativilor să recurgă la stimulente pentru a face față unei situații care le solicită atenția, energia, răbdarea, calmul sau luciditatea. Între 13 martie, după ora 00:45, și dimineața zilei de 15 martie, mici surprize făcute de partenerul de viață, de proiect, de afaceri ori chiar de către rivali și dușmani. Efort de a găsi o ieșire din impasul unei conjuncturi de moment. Între 15 martie, după ora 12:12, și 16 martie, bucurie provocată de finalul fericit al unui litigiu sau al unei dezbateri (succesorale, parteneriale, partaj) cu miză patrimonială. Posibile cadouri și atenții care fac plăcere nativului. Leii pot intra în posesia unui obiect îndelung râvnit grație generozității cuiva. Energie interioară calată pe scopuri importante, pe proiecte majore cărora nativii trebuie să le dea viață, ocupându-se de chestiunile mărunte, de „bucătăria” sau de contactele umane necesare pentru a duce un plan personal de viață la îndeplinire (educație, profesie, carieră, succes). Moment al eficienței organizatorice.
Fecioară
În dimineața zilei de 10 martie, nu în toate familiile celor născuți în Fecioară se va instala discordia dar, acolo unde se vor naște disensiuni, ele vor căpăta aspectul disputelor verbale. Din punct de vedere astral va fi și ultima bătălie care va încinge spiritele în următorii doi ani. Pe 10 martie, Jupiter va intra în mișcare aparent retrogradă până la jumătatea lunii iulie a.c., ceea ce va greva casa comunicării de buna înțelegere necesară între nativ și frați, vecini, cunoscuții ocazionali. Tranzitul ar mai putea fi responsabil, de la caz la caz, de nașterea unor dușmănii, de înțelegerea eronată a unei teme sau de abordarea neinspirată a unei persoane care se va întoarce în chip periculos împotriva nativului, de eșecul la examene, de acuzațiile mincinoase cărora le-ar putea cădea victimă Fecioarele, de drumurile asociate cu pericole, pierderi, furturi sau ghinioane. Între 10 martie, după ora 11:52, și 13 martie, unii vor simți nevoia să ia distanță față de persoanele de care sunt legați prin sentimente puternice, pentru a gândi, liberi de constrângerile afective, asupra unei decizii și pentru a rămâne lucizi și obiectivi. Între 13 martie, după ora 00:45, și dimineața zilei de 15 martie, la serviciu „zboară vești contradictorii/se-ntretaie știrile…”. Scurte momente de indispoziție organică de natură neuro-vegetativă, nervoasă, cardio-vasculară sau circulatorie. Între 15 martie, după ora 12:12, și 16 martie, tendințe împăciuitoare, dorința de a reinstaura calmul și înțelegerea în relațiile parteneriale, mai ales în cele conjugale. Șansă, care va continua pe17 și,parțial pe 18 martie, de a câștiga un proces sau de a beneficia de întorsătura favorabilă a unui litigiu (anchetă, cercetare). O împăcare spectaculoasă nu este de exclusă. Mici (mari?) ambiții materiale; interes manifestat insistent față de un posibil câștig material.

Urmărește-ne pe Google News