Berbec
În noaptea de 16 decembrie, gânduri de noapte tulburi, provocate de o nemulțumire materială sau financiară. Între 16 decembrie, după ora 03:00′, și 18 decembrie, după-amiaza, știri și informați, uneori contradictorii, care vin din străinătate sau de la instituțiile statului ori care privesc călătoriile și deplasările programate. Nevoia de a reveni sau de a repeta un mesaj pentru a primi răspuns. Pe 18 decembrie, la ora 08:31′, se va produce faza de Lună Nouă în Săgetător, care poate declanșa un circuit nou de idei și valori care să justifice noile atitudini și convingeri cu privire la viața socială, la politică, religie, morală, justiție. Între 18 decembrie, după ora 15:39′, și 21 decembrie, în zori, acest sector astral devine tot mai important, în economia vieții de fiecare zi a nativilor, cu cât, pe 20 decembrie dimineața, Saturn va intra în zodia Capricornului și va introduce o notă de seriozitate și de responsabilitate, care va fi cu atât mai importantă cu cât nativul ocupă un loc important în societate. Confruntări de opinii drastice sau imagine publică supusă criticilor și comentariilor negative. Între 21 decembrie, după ora 04:30′, și 22 decembrie, posibile surprize de la prieteni ori întâlniri ciudate; nu toate senzațiile trăite în aceste circumstanțe vor fi agreabile. În după-amiaza zilei de 21 decembrie, Soarele va intra în zodia Capricornului și va patrona, timp de o lună casa a X-a a ridicării în rang, permițându-le unor nativi, mai ales a celor aflați între 28 – 30 de ani și, respectiv 57 – 59 de ani, reorientări profesionale și premize noi de viață, adaptate etapei pe care o traversează în plan personal, familial, social; cei maturi sau în vârstă vor lua în calcul o retragere din punct de vedere public ori o soluție profesională mai puțin solicitantă. Doar cei aflați în preajma vârstei de 41 – 42 de ani își vor asuma responsabilități majore și funcții solicitante.
Taur
În noaptea de 16 decembrie, Taurii vor analiza evoluția relațiilor conflictuale sau viitorul unor procese. Între 16 decembrie, după ora 03:00′, și 18 decembrie, după-amiaza, efort de a redresa, din punct de vedere juridic sau administrativ, o chestiune de bani și posesiuni materiale ce le sunt contestate sau pentru care se află în litigiu cu persoane sau cu instituții. Pe 18 decembrie, Luna Nouă în Săgetător care se va produce va permite o nouă abordare, un nou tip de argumente și strategii favorabile nativilor. Între 18 decembrie, după ora 15:39′, și 21 decembrie, în zori, motive serioase pentru a se debarasa de simpatiile și interesele care nu mai sunt actuale și care nu mai răspund etapei de viață pe care o parcurg. Din 20 decembrie dimineața, când Saturn va intra în zodia Capricornului, în acest sector astral vor începe transformări ale personalității tuturor Taurilor, indiferent de vârstă; ele vor opera maturizări, limpeziri sau consolidări ale acelor idealuri și planuri profesionale menite să le dea stabilitate pentru următorii 14 sau 28 /29 de ani. Între 21 decembrie, după ora 04:30′, și 22 decembrie, tulburări ale imaginii publice, nume „vânturat” prin intermediul criticilor, atacurilor, comentariilor negative, observațiilor formulate de rivali, competitori sau superiori. Conflictele personale pot greva capacitatea de a-și exercita atribuțiile ce le revin în cadrul unor funcții și/sau atribuții socio-profesionale. În după-amiaza zilei de 21 decembrie, Soarele va intra în zodia Capricornului, respectiv în casa a IX-a a cerului lor de naștere. El se va alătura planetei Saturn, generând premizele unor maturizări rapide sau ale unor limpeziri în planul conștiinței și al idealurilor; deși, pe fond, contextul nu are o conotație negativă, el va fi resimțit de către unele persoane ca o perioadă dificilă, stingheritoare, apăsătoare ori presărată cu tristețea renunțărilor necesare la visele și iluziile tinereții.
Gemeni
În noaptea de 16 decembrie, disfuncții trecătoare în planul sănătății. Griji, trăite în puterea nopții sub forma unor insomnii și frământări interioare însoțite sau nu, de o îngrijorare cu privire la viitorul nativului la actualul loc de muncă. Între 16 decembrie, după ora 03:00′, și 18 decembrie, după-amiaza, se conturează premizele unor înțelegeri, proiecte, colaborări sau acorduri care vor fi consfințite de documente semnate și parafate ori de acte întocmite într-un cadru juridic. Pe 18 decembrie, la ora 08:31′, se va produce faza de Lună Nouă în Săgetător care poate atrage după sine și debutul câte unui nativ într-o nouă ipostază socială sau partenerială, inclusiv căsătorie/divorț, mai ales dacă despărțirea înseamnă încetarea abuzurilor și nedreptăților comise asupra unui Geamăn). Între 18 decembrie, după ora 15:39′, și 21 decembrie, în zori, conștientizarea unor obstacole, prea mari, pentru moment, pentru ca nativul să obțină un avantaj material sau bănesc scontat, sentiment acutizat de Saturn care, pe 20 decembrie dimineața, va intra în zodia Capricornului, și va modifica datele esențiale ale funcționalității casei a VIII-a a cerului de naștere al acestor nativi care se vor lovi de dificultăți majore, pe această direcție, timp de aproximativ doi – trei ani, de acum încolo, obligându-i să-și schimbe planurile inițiale sau să renunțe la intențiile și demersurile care întârzie să se concretizeze. Între 21 decembrie, după ora 04:30′, și 22 decembrie, situații care pun într-o ecuație dificilă aspecte de muncă, dorința de progres profesional și de afirmare. În după-amiaza zilei de 21 decembrie, Soarele va intra în zodia Capricornului și va intensifica tendința nativilor de a se crampona de bani, bunuri sau de avantajele primite până acum. Marcaj semnificativ, întreaga săptămână, pe sectorul sănătate unde sunt indicii pentru viroze, gripe, răceli, infecții dentare, genitale sau urinare sau de tulburări endocrine.
Rac
În noaptea de 16 decembrie, prilej pentru răscolirea sentimentelor, intensificată de noapte care, în ciuda proverbului, nu va fi un sfetnic bun pentru acești nativi. Între 16 decembrie, după ora 03:00′, și 18 decembrie, după-amiaza, vești și eventuale modificări semnificative în regimul muncii care privesc fie individual o persoană, ca rezultat al statutului său profesional ori ca rezultat al transformărilor petrecute la locul de muncă (restructurări, patronat nou, contracte noi, alt statut juridic, etc.). Pe 18 decembrie, la ora 08:31′, se va produce faza de Lună Nouă în Săgetător, care le va da nativilor senzația că sunt suprasolicitați, ceea ce le poate provoca stări nervoase, agitație. Posibile stări congestive, inflamatorii sau febrile. Între 18 decembrie, după ora 15:39′, și 21 decembrie, în zori, blocaj partenerial. Negocierile se pot întrerupe, și asta nu neapărat pentru că se apropie sărbătorile, ceea ce ar justifica încetinirea ritmului de muncă, ci pentru că dialogul se blochează pe aspecte esențiale ale unui conflict sau contract și pentru că rigiditatea părților, care se cramponează de detalii sau interese personale, face imposibil orice tip de acord. Evoluție drastică a litigiilor în justiție, cu atât mai plauzibile din după-amiaza zilei de 21 decembrie, când Soarele va intra în această casă a VII-a, punându-și energic amprenta mai mult pe discrepanțe decât pe posibilități. Pe 20 decembrie dimineața, Saturn va intra în zodia Capricornului, adică tot în sectorul parteneriatului, creând un patronaj apăsător, greoi, intransigent tuturor relațiilor matrimoniale, de afaceri, contractuale și de colaborare ori litigioase. Între 21 decembrie, după ora 04:30′, și 22 decembrie, în efortul de a obține sau de a rezolva un beneficiu material prin intermediul unor persoane sau instituții, Racii pot imagina planuri sau „contraofensive”, mai fanteziste și nerealiste sau ingenioase, inspirate și originale.
Leu
În noaptea de 16 decembrie, enervările provocate de rude sau de complicațiile din gospodărie se prelungesc până noaptea târziu. Între 16 decembrie, după ora 03:00′, și 18 decembrie, după-amiaza, viață sentimentală tumultuoasă, mai ales în cazul celor tineri. Unii vor simți nevoia să „facă mișcare” după puterile lor; dar, cei care vor participa la concursurile și întrecerile organizate în străinătate pot înregistra victorii, performanțe, recorduri. Posibil nou statut internațional (clasamente, premii, „presă favorabilă”). Această deschidere internațională poate funcționa și în cazul celor care desfășoară activități artistice, creative, interpretative. În siajul acestei predispoziții astrale este explicabil și posibil ca, faza Lunii Noi în Săgetător, care se va produce în dimineața zilei de 18 decembrie, pe sectorul casei a V-a, să determine un debut, o premieră, o lansare (de carte, de disc, etc.), un început de viață artistică, desfășurată, în cele mai multe cazuri, dincolo de granițele țării sau care va permite, chiar, o plonjarea într-un mediu străin, până acum, lor. Între 18 decembrie, după ora 15:39′, și 21 decembrie, în zori, casa sănătății începe să primească vibrații planetare tot mai profunde. Mai întâi, pe cele legate de tranzitul Lunii, care va aduce înnorări sufletești temporare, blocaje organice la nivelul fiziologiei curente, apoi pe cele provocate de Saturn, care va intra, pe 20 decembrie, în Capricornul și care le va influența starea de sănătate pentru următorii doi – trei ani și, în sfârșit, pe cele legate de Soare, care va intra în casa VI-a, pe 21 decembrie, și care își va pune sigiliul astral, timp de o lună, pe toate procesele fiziologice, introducând o atenuare a vitalității și o hipofuncție organică generală. Între 21 decembrie, după ora 04:30′, și 22 decembrie, mici tulburări parteneriale, mici surprize sau inițiative venite din partea rudelor de sânge care îi vor obliga să ia atitudine.
Fecioară
În noaptea de 16 decembrie, informații primite târziu, în noapte, care enervează sau stârnesc amărăciune. Între 16 decembrie, după ora 03:00′, și 18 decembrie, după-amiaza, tentative care nu reușesc să rezolve, până la capăt, un demers oficial (administrativ, juridic) în legătură cu un drept de posesiune asupra patrimoniului ori pe fondul reglementării întinderii drepturilor unor rude asupra unui teren, casă, obiecte de valoare, utilaje. Luna Nouă în Săgetător din 18 decembrie ar putea deschide un capitol nou de discuții, abordarea unui conflict cu o nouă atitudine sau un set nou de argumente fundamentate pe principii de drept sau de morală. Între 18 decembrie, după ora 15:39′, și 21 decembrie, în zori, casa expansiunii eului prin trăiri afective, prin creație artistică, inspirație și/sau producție artistică începe să intre într-un con de influențe astrale care vor induce încetinirea evenimentelor ori a ideației, mai multe scrupule, mai multă profunzime în gândire, mai multă răbdare pentru finisare ori pentru acuratețea mesajului. Aceste procese interioare și atitudini față de un mod de a fi și a simți vor fi influențate, pentru două zile, de tranzitul Lunii; după 20 decembrie, când planeta Saturn va intra casa a V-a, ele vor suferi modificări esențiale iar după ce și Soarele va intra în zodia Capricornului, în același sector al cerului astral al Fecioarelor, va urma o dinamică marcată de efortul de a înfrânge barierele de cunoaștere și comunicare, pe cale afectivă, de a da un sens și o rațiune de a fi relațiilor sentimentale. Între 21 decembrie, după ora 04:30′, și 22 decembrie, posibile evenimente la locul de muncă care îi vor surprinde pe nativi. Salturi ale stării organice care vor oscila între energie și epuizare fizică. Întreaga săptămână se pot petrece situații neprevăzute, într-o notă pozitivă care pot fi speculate în avantajul nativilor pe direcția familie, casă, patrimoniu – donații, cadouri, transferuri de bunuri, moșteniri.
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor