Previziuni Urania pentru perioada 20 – 26 octombrie. Soarele va intra în zodia Scorpionului. Luna Plină în Taur.
Berbec
Între 20 și 22 octombrie dimineața, nativii se pot lăsa în voia gândurilor, a viselor sau a visurilor, a proiecțiilor în timp, în trecut (amintiri) sau în viitor (reverii, planuri, dorințe). Între 22 octombrie, după ora 9.00, și dupăamiaza zilei de 24 octombrie, stare fizică și psihică destul de bună, Berbecii fiind în stare să facă eforturi fizice; ei vor fi determinați, ambițioși, curajoși, veseli și dispuși “să se ia la trântă” cu piedicile care apar în modul de viață curent. Efortul de a se stabiliza din punct de vedere material va fi mai acut resimțit decât în alte dăți, pentru că, între 23 și 24 octombrie, Soarele, deja intrat în zodia Scorpionului, va face opoziție cu Uranus, ceea ce va afecta toate tipurile de relații cu banii personali, cu cei cuveniți de la persoane sau instituții pentru munca prestată, punând orice demers de-al lor sub semnul incapacității de a face față răsturnărilor de situație care vizează banii și bunurile cuvenite în condițiile unui gest filantropic, ale unei moșteniri sau ale unei despărțiri (partaj), ale ieșirii din indiviziune sau dintr-o asociere. Între 24 octombrie, după ora 16:34, și seara zilei de 26 octombrie, Berbecii se pot confrunta cu ipostaze mai puțin obișnuite sau greu de înțeles și de explicat pe fondul fazei de Lună Plină în Taur, care va implica, într-un Pătrat Mistic, la grad perfect, și Nodurile lunare (NN – Sensul vieții și NS – Pedeapsa în viață). Din 26 octombrie, după ora 21:41, Luna va traversa sectorul comunicării, dându-le o bună capacitate de a vorbi, de a se exprima liber, în public sau în dialogurile obișnuite, de a face scurte deplasări. Un accent major, plin de riscuri, îl va reprezenta, întreaga săptămână, sectorul casei a VIII-a: de aici pot porni, în cazul unora, demascări, dezvăluiri sau descoperirea unor fapte și planuri al căror substrat îl va reprezenta un interes material sau bănesc.
Taur
Între 20 și 22 octombrie dimineața, momente plăcute petrecute alături de prieteni, regăsirea pe aceleași lungimi de undă cu persoane din cercul lor de apropiați; sfat bun sau măcar solidaritate și bună înțelegere cu cei de curând cunoscuți, dacă îi unesc scopuri comune și activități unde este nevoie de cooperare. Între 22 octombrie, după ora 9:00, și după- amiaza zilei de 24 octombrie, posibile frământări interioare ori stare de nervozitate provocate de neconcordanțele vieții de fiecare zi. În ziua de 23 octombrie, Soarele va intra în zodia Scorpionului și va da, timp de o lună, casei a VII-a a relațiilor parteneriale, un profil special: tendințe ascunse sau imorale ale unor asociați, secrete între soți, tentative de păcălire. Evoluție periculoasă a conflictelor sau a proceselor din cauza manevrelor ascunse ori a intervențiilor incorecte puse în practică de interpuși. E bine să se păstreze o reticență atât în fața ofertelor, a promisiunilor, cât și a eventualelor constrângeri. Nu vor fi excluse crizele de gelozie și îndoială cu privire la onestitatea partenerului de viață, care pot genera crize interioare sau conflicte între soți. Între 24 octombrie, după ora 16:34, și seara zilei de 26 octombrie, schimbare de registru: mai multă stabilitate, ceva mai mult echilibru interior, dar și mai multă fixitate în opinii și dorințe; atașamente puternice față de idei, oameni, proiecte sau premise de viață, provocate sau doar accentuate de faza Lunii Pline în Taur din 24 octombrie. Radicalizarea opiniilor în urma impactului pe care îl va avea acest moment astral asupra vieții profesionale sau a imaginii publice, făcându-i pe unii intransigenți. Din 26 octombrie, după ora 21:41, dialoguri pe teme bănești. Ca notă generală, Taurii trebuie să-și tempereze reacțiile afective și atașamentele vehemente care îi pot pune într-o lumină dezavantajoasă sau care pot genera antipatii și riposte viguroase.
Gemeni
Între 20 și 22 octombrie dimineața, secvențe de viață publică plăcute (laude, onor, apreciere, aplauze). Între 22 octombrie, după ora 9:00, și după-amiaza zilei de 24 octombrie, posibile controverse sau confruntări de opinii care îi vor pune pe nativi în situația de a-și contrazice prietenii ori de a se certa cu ei. Întrevederi cu persoane de care nativii sunt legați prin scopuri, interese și programe comune de viață. Momente de enervare sau de nemulțumire provocate de felul acelora de a vorbi, de a gândi, de a riposta sau de a acționa. În ziua de 23 octombrie, Soarele va intra în zodia Scorpionului și va începe, timp de o lună, să tranziteze casa a VI-a a muncii, provocând motive de îngrijorare cu privire la evoluția unei situații complicate – a lor, personal, la locul de muncă, sau a instituției unde își desfășoară activitatea, în general. Nu vor fi excluse încercările unor colegi, șefi sau subalterni de a-l pune pe câte un nativ în ipostaze delicate ori chiar de vinovăție prin înscenări, comploturi, provocări. O primă observație legată de evoluția stării organice a Gemenilor, între 24 octombrie după ora 16:34 și seara zilei de 26 octombrie, privește regimul hormonal, fiziologia aparatului renal, urinar și genital, precum și predispoziția acestora de a contracta infecții și viroze. O atenție sporită trebuie acordată situațiilor în care nativii vor trebui să se supună unor intervenții chirurgicale și, mai ales, unor anestezii, ceea ce reprezintă latura vulnerabilă a acestor proceduri medicale prin riscul reacțiilor alergice, de intoleranță și de respingere a substanțelor folosite, mai ales în preajma zilei de 24 octombrie, când va avea loc faza de Lună Plină în Taur, ceea ce îi va face pe nativi mai vulnerabili decât de obicei. Din 26 octombrie, după ora 21:41, Gemenii se vor simți bine, vor fi mai veseli și mai detașați de griji.
Citește previziunile pentru restul zodiilor pe pagina HOROSCOP URANIA.