Previziuni astrologice pentru perioada 28 aprilie – 4 mai 2018. Luna Plină în Scorpion

Berbec

Între 28 și 29 aprilie dimineața, dispute, confruntări sonore. Nativii vor avea intervenții de un subiectivism accentuat. Nu este un moment bun pentru discuții unde va fi nevoie de măsură, diplomație sau atenție la detalii. Între 29 aprilie, după ora 09:12, și 1 mai după-amiaza, spaimă de a nu pierde un bun, de a nu rata o șansă materială, ipostază amplificată și de Luna Plină în Scorpion din 30 aprilie. Răstimpul aduce în prim-plan o chestiune financiară întocmită în neregulă mai demult care, acum începe să producă efecte. Moment total neindicat pentru vânzări, cumpărări, promisiuni referitoare la o tranzacție indiferent de valoarea ei. În dorința lor de a se stabiliza din punct de vedere material, nu este indicat să se implice în „învârteli”, „combinații” și afaceri tulburi în speranța că, fie și cu asumarea unui risc, vor câștiga, la un moment dat, o sumă de bani. O înșelătorie mai veche poate ieși, acum, la iveală. Între 1 mai, după ora 17:20, și zorii zilei de 4 mai, gânduri și sentimente stârnite de o relație cu cineva care se află departe de locul în care trăiește nativul. Dorință de a călători, de a face schimbări de peisaj (deplasări, excursii, strămutări  în străinătate) dar și informații contradictorii, din categoria surprizelor. Pe 4 mai, după ora 04:16, cariera le va impune un program de lucru riguros și, eventual, încărcat. Nativii vor face efortul de a fi la înălțimea unui moment important asumându-și un proiect major; situații menite să-l destabilizeze pe câte un Berbec care a avut sau are încă funcție, rang, demnitate. Venus continuă să funcționeze în favoarea nativilor în sectorul deplasărilor pe distanțe mici (excursii, vizite, deplasări pe termen scurt); noroc la dialoguri, informări, situații în care Berbecii trebuie să se exprime în cadrul unui colectiv (ședință, conferință, interviu, examen, test).

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări
Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților

Taur

Între 28 și 29 aprilie dimineața, informații de natură să bucure sau să sugereze o echilibrare a relațiilor de muncă. Discuții profitabile cu șefii în vederea obținerii unui salariu convenabil. Totuși, în acest răstimp, nativii pot avea insomnii, migrene, agitație sau grija zilei de mâine. Între 29 aprilie, după ora 09:12, și 1 mai după-amiaza, tensiuni mocnite în plan partenerial. Nativii vor nutri sentimente profunde de nemulțumire și de dezamăgire, provocate de soț/soție, partener de proiect, asociat, colaborator; Taurii pot dezvolta sentimente negative din cauza conflictelor anterioare care nu s-au rezolvat, a relațiilor incorecte, a abuzurilor la care aceia s-au dedat. Pe 30 aprilie, Luna Plină în Scorpion va amplifica aceste contradicții permițând tensiunilor acumulate să țâșnească sub forma unui val de reproșuri, de atacuri verbale motivându-i să ia măsuri speciale de protecție personală (a banilor, a bunurilor, a unui statut, a imaginii). Etapă negativă pe fond în cazul proceselor și litigiilor. Între 1 mai, după ora 17:20, și zorii zilei de 4 mai, nevoia de a apela la soluții oficiale pentru a rezolva o chestiune de ordin material (contacte, angajamente scrise și confirmate de apostila unui notariat, adeverințe eliberate de instituțiile statului). Noroc sau șansă de a intui o manieră adecvată de a acționa în beneficiul material personal. Din 4 mai, după ora 04:16, abordare curajoasă a unor secvențe neplăcute la capitolul conștiință, ideal, proiecte de perspectivă. Nativii „își vor lua inima în dinți” și vor dori să pună ordine în ideile destabilizate de tot felul de piedicile din planul vieții personale (vârstă, stare de sănătate, obligații de familie, studii incomplete, carențe de pregătire profesională) sau a neputințelor provocate de barierele instituționale, legale și administrative.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Gemeni

Între 28 și 29 aprilie dimineața, dorință de relaxare, atitudine evazivă față de efort și implicare în activități solicitante fizic sau psihic. Atitudine neserioasă față de un partener de aventură: în intenția lor, Gemenii nu vor dori să ia lucrurile în serios, să se angajeze într-o relație stabilă; curiozitate, jocuri sentimentale, frivolitate, mondenitate. Context bun pentru interpreții care evoluează în fața publicului „în direct”, prin spontaneitate, expresivitate, fler, intuiție și bună capacitate de exprimare vocală. Între 29 aprilie, după ora 09:12, și 1 mai după-amiaza, cele două case ale sănătății vor fi puse la încercare de Lună care, pe 30 aprilie, se va afla în ipostaza de Lună Plină în Scorpion, ceea ce va spori factorii de risc cu privire la un eventual dezechilibru endocrin, la starea de sănătate a aparatului urinar,  a aparatului genital, la posibilele infecții pe aceleași segmente anatomo-fiziologice cărora li se adaugă și un factor infecțios la nivelul sinusurilor, dentiției, maxilarului inferior, a laringelui sau faringelui (răceală, gripă, viroză). Relații pline de nemulțumire, stres și disconfort la locul de muncă; posibile șicane sau învinuiri formulate de șefi și/sau colegi în încercarea de a-i destabiliza. Între 1 mai, după ora 17:20, și zorii zilei de 4 mai, tentativa de a introduce o nuanță principială sau corectă în abordarea partenerilor de orice fel. Comportament amabil, îngăduitor, vădind o mare putere de a se adapta la exigențele momentului în orice tip de dialog sau activitate desfășurată în comun. Pe 4 mai, după ora 04:16, Luna își va începe traseul prin casa beneficiilor materiale dar nu va genera o destindere ci, dimpotrivă, va accentua preocupările nativilor în dorința lor de a „urni” lucrurile, de a debloca niște interdicții sau ostilități.

De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați
Recomandări
De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați

Rac

Între 28 și 29 aprilie dimineața, tensiuni în familie sau, în absența discuțiilor în contradictoriu, disconfort emoțional din cauza suprasolicitării, din suprapunerea obligațiilor socio-profesionale cu cele personale sau de familie. Între 29 aprilie, după ora 09:12, și 1 mai după-amiaza, stări de spirit încărcate de o emotivitate sporită, de melancolie, amintiri triste, predispoziție spre lacrimi ori spre o abordare excesiv de sentimentală. Unele persoane vor avea impresia că sunt persecutate de o persoană dragă lor; riscul de a se confrunta cu trăiri marcate de gelozie, de ambiția de a demonstra ceva, de a se răfui, de a se răzbuna ori de a se de crampona de o relație. Aceste stări răscolitoare vor fi amplificate de Luna Plină din 30 aprilie care se va produce pe casa a V-a, împingându-i, astfel, pe Raci (mai ales pe femei) să comită erori de evaluare și să dea o interpretare dramatică unei atitudini, unui comportament sau unei afirmații, adică celebrul „a lua lucrurile „în tragic”. Între 1 mai, după ora 17:20, și zorii zilei de 4 mai, posibilitatea de a valorifica o informație sau de a lua o decizie pe baza unui sfat, a unei sugestii, a unei intuiții personale cu privire la o stare de lucruri în derulare la locul de muncă. Pe 4 mai, după ora 04:16, Luna va începe să tranziteze casa a VII-a a relațiilor parteneriale, atât de cooperare cât și conflictuale, introducând un accent împovărător ori de câte ori acești nativi vor încerca să abordeze un partener de viață sau un colaborator. De reținut marcajul astral al întregii săptămâni asupra casei a XI-a, unde nativii pot opera detașări sau delimitări radicale de unii prieteni; criză relațională, mai ales în prejma zilei de 30 de aprilie. Se menține tumultul social care îi motivează să se implice activ, în plan public sau profesional, într-o bătălie de principii sau de interese.

Leu

Între 28 și 29 aprilie dimineața, tendința de a menține echilibrul în dialoguri, schimburi de impresii sau în felul de a formula dorințe și indicații. Mici oportunități de a se relaxa (excursii sau activități de divertisment în aer liber). Între 29 aprilie, după ora 09:12, și 1 mai după-amiaza, motive de îngrijorare sau amărăciuni provocate de situația specială a cuiva din familie (o boală, un necaz) care îl obligă pe nativ să-i fie alături dar, mai mult din punctul de vedere al susținerii morale, pentru că, practic, acesta nu va avea mijloacele reale pentru a interveni în remedierea situației. În alt plan existențial, nativii pot trăi clipe de frică privitoare la statutul și/sau viitorul averii lor, a unor bunuri comune, de familie. Relațiile sociale pot fi, și ele, subiectul unei presiuni astrale speciale pe fondul fazei de Lună Plină care se va produce, în acest sector, în ziua de 30 aprilie. Leii vor face un efort special pentru a se „menține la suprafață” și a nu fi învinși de un adversar sau vulnerabilizați de turnurile unei vieți publice solicitante și riscante, abordate pieptiș. Între 1 mai, după ora 17:20, și zorii zilei de 4 mai, stare de exaltare: Leii vor dori să se relaxeze, să trăiască din plin bucuriile simțurilor. Unii vor excela în practicarea sporturilor de întreținere sau de performanță. Chef de aventuri, de situații speciale, provocatoare care să le permită să-și etaleze calitățile personale și să-și demonstreze valoarea. Artiștii, interpreții, creatorii din toate genurile vor da dovadă de o mare ambiție, fiind motivați de dorința de a cuceri premii, simpatia publicului, de a „da lovitura de maestru”, motiv pentru care se vor concentra pentru a face demonstrații de forță. Pe 4 mai, după ora 04:16, se va afla în casa muncii și va spori sarcinile de serviciu, indispoziția creată de nevoia de a face sacrificii de timp și alte preocupări: constrângeri profesionale.

Fecioară

Între 28 și 29 aprilie dimineața, situația financiară, de ultim moment, impune nevoia unei echilibrări prin diferite soluții practice (economie, desfășurarea unei activități alternative sau suplimentare pentru a câștiga bani în plus, o tranzacție, etc.). Între 29 aprilie, după ora 09:12, și 1 mai după-amiaza, comunicarea se va afla într-o ipostază critică sau chiar periculoasă, în funcție și de viața sau activitatea fiecărui nativ, care va fi obligat să se exprime într-un context public, oficial dar care nu va fi în largul lui, fiind constrâns de împrejurări să evite subiectele delicate și să desfășoare adevărate strategii pentru a se feri de riscul unor afirmații periculoase ori pentru a se apăra. Context defavorabil examenelor dar și deplasărilor în contextul cărora Fecioarele ar putea suferi o pagubă provocată, mai ales, prin pierderea sau furtul unor bunuri sau bani. Apogeul acestei secvențe nefavorabile va fi atins în preajma zilei de 30 aprilie, când se va produce Luna Plină în Scorpion, care va exercita un patronaj astral pe axa caselor III-IX. Între 1 mai, după ora 17:20, și zorii zilei de 4 mai, intervenții energice în regimul patrimonial, locativ, funciar sau activități intense, de ordin casnic, domestic. O chestiune care îi privește deopotrivă pe ei și familia din care fac parte îi poate implica într-un demers administrativ sau juridic. Pe 4 mai, după ora 04:16, Luna va începe să tranziteze sectorul sentimentelor care va continua să fie un sector precar în ansamblul existenței acestor nativi care nu vor găsi niciun motiv de bucurie și relaxare și care se vor ține departe de efuziunile sentimentale după cum, nici relația părinților cu copiii nu va fi una armonioasă ci una apăsătoare, cu multe nemulțumiri exprimate sau trăite în tăcere și discreție, de-o parte și de alta.

Citește restul zodiilor pe pagina Horoscop Urania.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI