Ne așteaptă un an diferit de cei pe care i-am trăit până acum, chiar și cei mai în vârstă dintre noi. Totul seamănă cu un ultimatum, ca și cum ne-ar fi ajuns cuțitul la os și vom spune cu toții că așa nu se mai poate.

Noul an este o șansă pentru țara noastră, o șansă de a porni pe un drum nou – plin de necunoscute, dar e un drum nou, care răspunde nevoii majorității de a vedea o schimbare reală.

Semnele unei posibile crize ne fac mai economi

Pe plan economic, vom observa, la scurt timp după debutul noului an, o diminuare a entuziasmului de a consuma și de a gusta din toate. Deciziile celor responsabili vor duce și ele la același rezultat. Mulți parametri economici se vor contracta, semn că vin vremuri în care e mai bine să fim cumpătați pe toate planurile.

Mișcări serioase de trupe pe plan politic

Pe plan politic, vor fi mișcări de trupe cum nu am mai văzut, chiar din primele zile ale lunii ianuarie, dar fără un rezultat mulțumitor pentru populație. Vor fi mai multe valuri, iar unele vor mătura totul în calea lor, cel puțin în prima jumătate a anului. Apoi se va instala o liniște care ar trebui să ne pună pe gânduri, pentru că este o liniște prin care ni se ascund adevăruri neplăcute.

În a doua jumătate a anului vom avea nevoie de oameni politici puternici, capabili să recunoască și să rostească adevărul, ca să mai împrăștie din ceața minciunilor oficiale. Aceștia sunt, însă, puțini și la fel de puține vor fi și mesajele ori informațiile de la ei pe care ne putem baza.

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Educația suferă în continuare

Tot în a doua parte a anului vom observa o nouă tendință, periculoasă pentru situația viitoare a țării, pentru că va viza educația. Inițiativele mieroase vor duce la abordări din ce în ce mai superficiale, care vor goli și mai mult de sens învățământul, mai ales la nivelurile la care au acces cei mai mulți copii.

Vorbe multe, fapte puține

Agitația extraordinară pe care am trăit-o cu toții, ca societate, în 2019, va căpăta și un canal de exprimare, va fi prioritatea unora dintre liderii curajoși. Problema e că în spatele acestor lideri care capitalizează nemulțumirea populară pot fi persoane care să urmărească interese străine de cele declarate.

Adevărul va umbla cu capul spart în noul an, dar chiar și așa va fi destul de ușor de observat pentru cei dornici să îl vadă.

Multe se vor spune și puține se vor face, mai ales în a doua jumătate a anului. Cu toată presiunea populară, vor exista lideri care se vor ocupa doar de propriile interese și aici e cel mai mare pericol cu care ne vom confrunta.

Focul, cel mai mare pericol

Poate fi un an în care cele mai mari pericole să vină de la foc, sub orice formă ar fi acesta, inclusiv substanțe inflamabile sau surse de curent electric.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI