Cele mai frumoase amintiri
Cum aş putea să uit prima zi de grădiniţă a micuţului meu? Eram atât de emoţionată şi, în acelaşi timp, atât de fericită că fiul meu merge la grădiniţă, încât i-am uitat rucsăcelul acasă. Spre surprinderea mea, el nu a avut niciun fel de emoţii sau supărări şi s-a integrat execelent chiar din prima zi. Atunci am hotărât că este momentul potrivit şi pentru prima lui ciocolăţică Kinder Chocolate. Aceasta conţine mai mult lapte şi mai puţină cacao, dăruindu-i micuţului porţia potrivit de dulce, într-o formă pe măsura lui!
Momente magice
Mai apoi, a urmat şi prima serbare. Ţin minte că i-am invitat şi pe bunici să ia parte la acest eveniment important din viaţa noastră. De data aceasta, emoţiile au fost mai mari de partea micuţului. Era de înţeles, având în vedere că nu mai recitase niciodată o poezie în faţa atâtor oameni. Dar a trecut cu brio peste acel moment, iar drept răsplată, la sfârşitul serbării, i-am dat o ciocolăţică Kinder Chocolate.
Nu aş putea uita nici ziua în care, extrem de serios, fiul meu mi-a mărturisit că este îndrăgostit. Era atât de fascinat de iubita lui, încât timp de două săptămâni numai despre ea ne povestea. Bineînţeles, nu a trecut mult timp şi năzdrăvanul meu şi-a făcut altă prietenă.
Dar cel mai important moment, pe care pot spune că l-am trăit intens amândoi, a fost prima zi de şcoală. Pentru el a fost o zi interesantă, după cum mi-a mărturisit ulterior. Nu ştia exact ce urmează să se întâmple în viaţa lui şi, pe deasupra, se mai despărţise şi de bunii lui prieteni de la grădiniţă. Şi ca să-l fac să uite de toate aceste „probleme”, i-am oferit o ciocolăţică Kinder Chocolate.