Un portret dublu cu două femei a câștigat primul loc la categoria „Creativitate” la Sony World Photography Awards 2023. Imaginea a fost expusă apoi în expoziția competiție, alături de cele care s-au impus la celelalte, înainte să fie retrasă. Cum s-a ajuns aici?
Artistul german Boris Eldagsen a câștigat, în luna martie, premiul în competiția Sony World Photography Awards 2023, la categorie „Creativitate”. Imaginea sa este un portret cu două femei, care, de fapt, nu au existat. Cele două femei au fost create cu ajutorul Inteligenței Artificiale.
Artistul german a atras atenția asupra acestui aspect, vineri, 13 aprilie, la ceremonia de decernare a premiilor, în Londra.
Invitat să accepte premiul, el a spus că imaginea sa nu ar fi trebuit să fie acceptată în concurs.
„Acesta este un moment istoric, aceasta este prima imagine generată de AI care a câștigat un prestigios premiu internațional de fotografie”, și-a început artistul german discursul la în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Sony World Photography Awards, potrivit sursei citate.
El a afirmat că prin înscrierea în concurs a vrut să deschidă o dezbatere despre cum sunt produse astfel de imagini și de ce pot fi periculoase pentru domeniu.
Imaginile și fotografiile AI nu ar trebui să concureze pentru un astfel de premiu. Sunt diferite. AI nu este fotografie, așa că nu accept premiul.
Artistul german Boris Eldagsen:
Fotografia sa, retrasă din expoziție și de pe lista câștigătorilor
În urma anunțului fotografului, Sony a retras fotografia de pe lista câștigătorilor și probabil va fi eliminată și din expoziție. Ulterior, artistul a revenit cu noi explicații pe pagina personală de Facebook.
„Am aplicat ca o maimuță obraznică, pentru a afla, dacă competițiile sunt pregătite pentru filtrarea imaginilor AI. Nu sunt! Noi, lumea fotografilor, avem nevoie de o discuție deschisă. O discuție despre ce vrem să considerăm fotografie și ce nu. Este umbrela fotografiei suficient de mare pentru a invita imaginile AI să intre – sau ar fi o greșeală?”, a scris Eldagsen.
Eldagsen, care susține și prelegeri și ateliere pe această temă, susține că AI este un pericol. „Acum puteți crea imagini pentru documentare false foarte rapid.” Un astfel de conținut înșelător sau potențial dăunător este cunoscut în domeniu drept „deepfake”.