Problemele părinților creează suferințe copiilor

► Comportament negativ, transmis peste generații

Comportamentul abuziv pe care l-au avut părinții actualilor părinți îi face să se comporte, la rândul lor, abuziv cu copiii lor. Cristina Rădulescu ne-a dat ca exemplu cazul unei mame cu două fetițe născute la un an și jumătate diferență. Avea o problemă de atitudine cu cea mare, pe care o certa mai tot timpul. Aceasta, la rândul ei, nu își putea accepta sora mai mică și se purta urât cu ea. Conștientizând că are o problemă, femeia a mers la terapeut. Ea fusese, la rândul ei, nedreptățită pe când era copil de către mamă, care o compara tot timpul cu sora ei, care „era perfectă”, spre deosebire de ea. Fără să vrea, a copiat modelul oferit și a făcut la fel la rândul ei. Pe măsură ce femeia a conștientizat traumele de demult, și-a înțeles și acceptat trecutul, a început să se împace cu mama ei și comportamentul față de fata cea mare s-a îmbunătățit. Totodată, aceasta din urmă a început să se înțeleagă mai bine cu sora cea mică.

► Visele neîmplinite ale celor mari, coșmarul celor mici

O altă problemă a părinților care îi poate influența în rău pe copii este să-și proiecteze asupra acestora visele neîmplinite. După aceea, îi forțează să facă ceea ce nu au putut din diverse motive să realizeze ei în tinerețe. Dacă cei mici nu sunt lăsați să aleagă – de la activități de timp liber și până la facultatea pe care doresc să o facă, pot apărea probleme serioase. Părintele îl poate sfătui pe copil, dar nu trebuie să-i impună o anumită direcție.

Recomandări

Victor Micula, trimis de judecători la mănăstire în loc de pușcărie, după ce și-a cumpărat un arsenal prin interpuși. Milionarul e nemulțumit și cere revizuirea

► Despărțirea amiabilă, mai puțin nocivă

Cazul ideal este ca adulţii să își rezolve conflictele cât mai repede, dar, atunci când nu se poate și se ajunge la divorț, trebuie să aibă grijă ca pe cel mic să-l afecteze cât mai puțin. Discuțiile pe această temă ar trebui să aibă loc, pe cât posibil, în afara casei. Dacă este ceva mai mare, de la 10 ani în sus, i se poate explica situația și chiar cere părerea, fără a-l face responsabil pentru decizia finală. Cei care au luat hotărârea să se despartă, ar trebui să-i explice „că mami și tati nu se mai înțeleg, nu mai merg pe același drum, dar asta nu înseamnă că îl iubesc mai puțin”. Copilul trebuie asigurat că relația dintre el – mamă și tată, nu se va schimba. Cei doi nu ar trebui, în niciun caz, să se denigreze unul pe celălalt, ci să vorbească cu respect despre fostul soț în fața celui mic. Părintele care rămâne cu copilul nu trebuie să-l împiedice pe celălalt să comunice cu acesta. Faptul că ei au probleme nu ar trebui să-l lipsească de dragostea unui părinte.

CEARTA ÎN FAȚA COPIILOR, INTERZISĂ

Certurile dintre părinți, mai ales când copiii sunt mici, au o influență dezastruoasă asupra acestora. Nestăpânind bine limbajul, ei interpretează mai mult alte semne, cum ar fi expresia feței sau tonul vocii, și îi văd pe părinți supărați. Chiar și copiii mai mari se pot învinovăți, crezând că din cauza lor părinții sunt supărați. Psihologul îi sfătuiește pe părinți să-și rezolve conflictele departe de cei mici: să nu se certe în fața lor, să nu aibă conflicte prelungite, stări de bosumflare sau de tăcere agresivă, pe perioade lungi.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Urmărește-ne pe Google News