Daniel Oltean s-a născut în 1974, la Târgu Mureș, este absolvent de drept și filosofie, dar și de teatrologie și scriere dramatică. Din 1996 este procuror DIICOT în Târgu Mureș. A fost dramaturg de spectacol pentru „Piatra” de Marius von Mayenburg, regia Theodor-Cristian Popescu și pentru „Offline”, regia Laurențiu Blaga (Teatrul Național Târgu Mureș, 2018), precum și consultant de spectacol („Punct Triplu”, regia Bogdan Georgescu, Teatrul Național Târgu Mureș, 2014) și coautor al textului dramatic pentru spectacolul „Mutanții” (coordonat de Ștefan Peca, regia Ovidiu Caița, Teatrul Studio, Târgu Mureș, 2016).
„50 de secunde” surprinde lupta de idei, zbuciumul de a-ți înțelege propriile accidente existențiale atunci când apar. Doi bărbați se analizează, în timpul desfăşurării unei anchete criminalistice. Unul și-a ucis mama, vrea să recunoască asta și să se termine cât mai curând, celălalt vrea să afle adevărul, sau adevăratul făptaș, sau condițiile ce au condus la abominabila faptă. Cei doi bărbați se studiază și se investighează reciproc, deși numai unul are dreptul legal s-o facă. Iar deznodământul este unul plin de surprize.
În distribuție se găsesc actorii Diana Dumbravă, Alexandru Voicu și Lucian Iftime. Scenografia este semnată de Mara Nicola, în timp ce muzica originală îi aparține lui Alexei Țurcan. Regizorul Eugen Gyemant se află la prima sa montare la TNB. Pe scenele teatrelor din București și din țară, începând din 2008, Gyemant a montat însă cu succes o serie de texte importante ca „Privește înapoi cu mânie” de John Osborne (premiul Cel mai bun regizor, Comedia Ține la Tineri, 2008), „Viţelul de aur”, de Ilf şi Petrov, Sala ArCuB, 2011, „Bullets over Lipscani”, după Woody Allen, 2012 (premiul pentru Cel mai bun regizor la Maratonul Internațional al Teatrului Independent – Bucharest Fringe 2012), „Julius Caesar” de Shakespeare, Godot Cafe, 2012, „Omul Pernă” de Martin McDonagh, Teatrul Act, 2015 (Cel mai bun spectacol, la Festivalul de Teatru Undercloud 2016, premiat şi la Festivalul Internațional Martin McDonagh din Perm, Rusia, precum şi la Festivalul Internațional ArtOkraina de la St. Petersburg). Cele mai recente montări sunt „Leonce și Lena” de Georg Büchner, Unteatru și „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kessey, la Sfântu Gheorghe.
Premiera spectacolului „50 de secunde” va avea loc în zilele de 13 și 14 decembrie, la Sala Atelier, de la ora 20.00. Următoarea reprezentație este programată pentru data de miercuri, 19 decembrie.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!