De ce să nu combini produsele de curățare

Oricine își dorește să aibă o locuință cât mai curată și de aceea. Însă, câteodată, unii oameni recurg la diverse trucuri prin care cred că vor obține rezultate mai bune, iar aceste soluții constau în amestecarea diverselor produse de curățenie și de îngrijire casnică. Ceea ce multă lume nu știe este faptul că unele combinații de astfel de produse pot fi periculoase, iar reacțiile chimice care rezultă din aceste amestecuri pot fi dăunătoare pentru sănătatea ta.

Cu toate acestea, experții în domeniu avertizează în legătură cu faptul că aceste amestecuri de două sau mai multe produse pot fi extrem de periculoase. De altfel, aceștia atrag atenția asupra faptului că nu ar trebui niciodată să fie combinate, consecințele putând avea consecințe nefaste. De altfel, una dintre principalele îngrijorări când vine vorba de folosirea unor produse de curățenie este aceea că pot fi amestecate în mod necorespunzător. Altfel spus, dacă două produse pot fi sigure dacă sunt folosite separat, ei bine, atunci când sunt amestecate, acestea pot dăuna sănătății, mai ales pentru persoanele care suferă de anumite afecțiuni precum astm sau boli pulmonare.

Unele combinații de produse de curăţenie pot fi periculoase

„Anumite produse care sunt sigure atunci când sunt folosite separat, pot provoca mari neplăceri persoanelor care le folosesc în amestec cu alte soluții de curățare similare. Astfel de amestecuri pot produce reacții chimice din care să rezulte vapori nesiguri care pot provoca diverse iritații ale pielii și chiar intoxicații”, spune Nancy Bock, specialist în cadrul Institutului American de Curățenie (ACI), potrivit Good Housekeeping.

Produse de curăţenie pe care să nu le amesteci niciodată

Chiar dacă o soluție de curățare obținută ad-hoc poate să nu fie toxică, totuși, nu poți fi niciodată sigur de efectul pe care două produse de acest gen îl pot avea asupra sănătății tale sau asupra unei suprafețe ori a unei țesături atunci când sunt combinate. În cele ce urmează îți vom spune care sunt combinațiile de produse de curățenie pe care ar trebui să le eviți.

Înălbitor și oțet

La prima vedere, această combinație sună ca și cum ar fi un dezinfectant puternic, însă cele două produse nu trebuie amestecate niciodată. Amestecul de înălbitor și oțet produce gaze toxice de clor care, chiar și la niveluri scăzute, pot provoca tuse puternică, iritații cutanate, probleme de respirație și arsuri la nivelul ochilor și a plămânilor.

Bicarbonat de sodiu și oțet

Suntem siguri că mulți dintre voi ați folosit această combinație, însă, deși aparent te-ai putea gândi că te va ajuta, ar trebui să știi că nu este atât de eficientă pe cât ai putea crede. Datorită faptului că bicarbonatul de sodiu este bază, iar oțetul este acid, prin combinara celor două va rezulta în mare parte apă. Amestecul nu este toxic, însă nici nu reprezintă o soluție eficientă de curățare.

Peroxid de hidrogen și oțet

Luate separat, acestea sunt considerate ingrediente naturale de curățare excelente, însă atunci când ele sunt combinate, peroxidul de hidrogen și oțetul creează ceea ce se numește acid peracetic. Amestecul este unul coroziv și poate deteriora orice suprafață pe care dorești să o cureți. De asemenea, această soluție de curățare obținută astfel poate afecta pielea, ochii și sistemul respirator.

Amoniac și înălbitor

Nu îți recomandăm să folosești niciodată amoniac și înălbitor împreună. Aceste două ingrediente comune se găsesc în destul de multe produse de curățare așa că, înainte de a folosi mai multe produse pe aceleași suprafețe, ar trebui să citești eticheta pentru a vedea ce ingrediente conțin. Dacă un produs folosește amoniac, iar celălalt folosește înălbitor, atunci îți recomandăm să alegi unul în locul celuilalt. Inhalarea vaporilor pe care îi emană această combinație poate duce la afecțiuni respiratorii și arsuri la nivelul gâtului.

Alcool și înălbitor

În timp ce înălbitorul și alcoolul izopropilic, cunoscut și sub denumirea de 2-Propanol sau alcool de frecare, sunt produse de curățare eficiente din punct de vedere al costurilor, ele produc cloroform atunci când sunt amestecate. Deși inhalarea vaporilor s-ar putea să nu te afecteze, curățarea anumitor suprafețe cu acest amestec nu este recomandată. De asemenea, este o idee bună să depozitezi separat sticlele, relatează site-ul Taste of Home.

Diferite substanțe de curățare a scurgerilor

Nu transforma scurgerea unei chiuvete înfundate într-un experiment chimic periculos! Ingredientele obișnuite din soluțiile speciale de curățare a scurgerilor includ hidroxid de sodiu, acid sulfuric, înălbitor și acid clorhidric. Diferitele mărci folosesc diverse substanțe chimice, așa că, în cazul în care folosești două produse de curățare în aceeași scurgere, substanțele chimice ar putea crea o reacție ce s-ar putea dovedi dăunătoare.

Soluție de îndepărtare a mucegaiului și înălbitor

S-ar putea să fi tentat să încerci să scoți petele de mucegai de pe pereți atât cu un produs special, cât și cu înălbitor. Însă, ar trebui să te ferești de combinația dintre cele două. Asta pentru că soluția pentru petele de mucegai conține acid care, dacă este combinat cu înălbitor, produce vapori de clor. Aceștia pot provoca iritații ale ochilor, nasului, gâtului și plămânilor.

Detergent pentru WC și înălbitor

Unele produse de curățare a vasului de toaletă conțin înălbitor și pot fi utilizate în deplină siguranță. Cu toate acestea, amestecul de detergent pe bază de acid pentru WC cu înălbitor nu este recomandat pentru sănătatea ta. Acesta eliberează vapori toxici, care pot provoca probleme de respirație și lăcrimarea ochilor.

Oțet și săpun de Castilia

Dacă obișnuiești să prepari produse de curățare naturale în casă încearcă să eviți această combinație. Nu este mortală, însă cele două ingrediente amestecate fac o mare mizerie ineficientă. Acidul din oțet descompune săpunul de Castilia și creează un amestec uleios gras care în mod cert nu este ceva ce ai vrea să folosești pentru curățenie.

Dezinfectant Lysol și înălbitor

Atunci când dezinfectezi cu dezinfectant Lysol nu trebuie să-l amesteci niciodată cu înălbitor. Acesta din urmă oxidează 2-benzil-4-clorofenolul care se regăsește în Lysol, rezultând diverși compuși iritanți și toxici. În plus, soluția Lysol distruge 99,9% din viruși și bacterii pe aproape orice suprafețe, așa că nu este nevoie să adaugi înălbitor.

Soluție pentru cuptor și înălbitor

Soluția de curățare pentru cuptoare este foarte eficientă și, de aceea, nu trebuie folosită niciodată în combinație cu înălbitor sau cu orice altă substanță. Amestecul poate produce vapori de clor, ceea ce poate provoca iritații la nivelul ochilor, nasului, gâtului și plămânilor. În cazul în care dorești să prepari propria soluție de curățare pentru cuptor, poți să folosești bicarbonat de sodiu și apă.

Detergent de vase și înălbitor

Prin amestecarea detergentului de vase cu oțet obții un agent de curățare excelent, însă nu înlocui niciodată oțetul cu înălbitor. Cu toate că mulți detergenți de vase obișnuiți nu conțin amoniac, unele săpunuri de vase pot avea amine. Este vorba despre niște compuși organici derivați din amoniac, care conțin în molecula lor gruparea amino (-NH2) legată de un radical hidrocarbonat. Din această cauză, înălbitorul nu trebuie amestecat niciodată cu detergenții de vase.

Suc de lămâie și înălbitor

Sucul de lămâie este un detergent foarte eficient pentru a curăța diferite suprafețe precum cuptorul cu microunde sau robinetele chiuvetelor sau a căzii de baie care sunt pătate de apă. Dar, la fel ca și în cazul produselor de curățare comerciale acide, amestecul de suc de lămâie și înălbitor trebuie evitat din cauza faptului că produce vapori de clor care sunt toxici.

Soluție de curățat geamurile și înălbitor

Dacă trebuie să cureți geamurile trebuie să știi că amestecul de înălbitor cu soluție specială pentru spălarea geamurilor eliberează gaze toxice și produce substanțe chimice toxice. Asta pentru că cele mai multe soluții pentru spălarea geamurilor conțin amoniac. Combinația dintre amoniac și principalul ingredient al înălbitorului, care este hipocloritul de sodiu, produce vapori de cloramină.

Oțet și apă

Dacă dorești să cureți podelele din lemn cu o soluție pe bază de oțet și apă este posibil să folosești o cantitate excesivă de apă, ceea ce ar putea deteriora lemnul. În plus, deoarece oțetul este un acid, acesta va distruge finisajul de pe suprafața podelei, care va avea în timp un aspect tern.

Vezi şi cum să cureți rosturile de la gresie!

 
 

Urmărește-ne pe Google News