În produsele cosmetice pot exista multe substanțe periculoase pentru sănătate, atrag atenția specialiștii.
În urma unui control realizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor s-a descoperit faptul că multe produse cosmetice au în compoziţie metale grele, substanţe interzise de normele europene.

„Sfătuim consumatorii să nu se zgârcească atunci când este vorba de sănătatea lor şi să-şi cumpere produse cosmetice numai din magazine autorizate, nu de la tarabă (….) Să urmărească încadrarea în cadrul termenului de valabilitate al produsului, pentru că şi produsele cosmetice au un termen de garanţie (…) În general, un alt indiciu care ne ajută să cumpărăm un produs cosmetic este traducerea elementelor de identificare în limba română. Un produs care nu este tradus în limba română are deja o provenienţă dubioasă”, a declarat Sânziana Colibă, comisar ANPC, citat de rtv.net.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News