El a spus că este bine să se înceapă cu o salată, pentru a pregăti sucurile gastrice, în niciun caz cu alcool pe stomacul gol, iar mâncarea trebuie împărţită în reprize. Potrivit acestuia, felurile grele – friptură, drob, pască – nu trebuie să se mănânce unul după altul, ci cu pauze între ele. Aceste preparate nu trebuie însoţite de cartofi, orez, ci de legume, care ajută la digestie.
„Conform tradiţiei ortodoxe, nu se mănâncă imediat după ce se ia lumină, ci a doua zi după ce sunt sfinţite alimentele. Este un lucru înţelept, pentru că nu e bine să se mănânce noaptea, întrucât şi cea mai bună mâncare este toxică”, a explicat prof. dr. Mencinicopschi, potrivit Agerpres.
Acesta recomandă şi utilizarea la nevoie a suplimentelor alimentare pentru digestie, cum ar fi festal, mezym, colebil.
Citește și: Gheorghe Mencinicopschi face «portretul-robot» al celui mai «infect» mezel românesc: Parizerul, din resturi de la animale!