Propria mea soră mi-a furat bărbatul

Nu am decât o singură soră, pe Roberta, care este cu doi ani mai mare decât mine. De fapt, am avut-o, căci a decăzut din această calitate; veți vedea și din ce motiv. în copilărie și pe timpul adolescenței, ba chiar și mai târziu, noi două, locuind împreună în casa părintească, dar fiind împreună și la școală, și pe străzi, și aproape în orice loc, eram nedespărțite. Prietene, confidente, surori adevărate. Pline de o încredere de nezdruncinat una față de cealaltă. M-a învățat să joc zaruri când aveam șapte ani, dar obișnuia să schimbe regulile din minut în minut, în funcție de ce îi trecea prin minte. După o partidă de zece minute cu ea, eram deposedată de întregul conținut, cu grijă adunat, al pușculiței mele, în timp ce ea (care pornise lefteră) se trezea bogată. Indiferent în ce fel îmi zâmbise mie norocul, întotdeauna sfârșeam învinsă. Obișnuiam să-mi strâng alocația precum furnica, în timp ce ea și-o cheltuia pe a ei precum greierele – însă întotdeauna se pomenea bogată, iar eu mă pomeneam falită. Privilegiile primului născut. Iar eu, veșnic a doua născută.

în timp ce ne croiam drum prin viață, ne-am separat. Eu m-am măritat la douăzeci de ani cu un băiat chipeș și m-am mutat cu el, în apartamentul pe care ni l-au dat părinții mei la nuntă. Roberta și-a făcut rost de o garsonieră, ca să trăiască independentă. și zău că era independentă, ba chiar libertină! Tot ai noștri părinți au ajutat-o să-și ia locuința. Soțul meu, Vladimir, era taximetrist. Avea o viață de zi – cu mine – și una de noapte, cu mașina. Roberta, din câte știu, avea o viață de zi – în pat – și una de noapte, prin locuri de distracție sau în garsoniera ei când găsea cu cine să se distreze la domiciliu. Trăia din subvențiile generoase pe care i le acorda tata și nu-mi amintesc ca ea să fi lucrat vreodată undeva. Schimba bărbații frecvent. Bea, fuma, huzurea, susținând că își trăiește tinerețea. Mă suna rar și mă întreba expeditiv:

Recomandări

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

— Ce mai faci?

îi spuneam ce mai fac. De obicei, un fel de mâncare, dacă nu spălam rufe sau nu șmotruiam prin casă. în primii mei doi ani de căsnicie, relațiile cu Roberta, fără să fi existat o premeditare din partea vreuneia dintre noi, au fost aproape inexistente, după care mi-a călcat pragul din ce în ce mai des. între ea și soțul meu s-a stabilit o relație de amiciție care, inițial, nu m-a deranjat, eram chiar bucuroasă că se înțelegeau bine. Soț și soră, nu? N-am observat când această amiciție și rudenie a lor a evoluat până la cote… neîngăduite.

Nu s-a întâmplat prea repede, ci într-un interval de un an și jumătate. După acest timp de „acu-mulări cantitative și calitative” (de ajunseseră să-și spună „iubitule” și „iubito”), Roberta a început să recurgă la serviciile lui de taximetrist, pentru escapadele ei nocturne. Până într-o zi, când am venit acasă după o vizită pe care le-o făcusem la țară bunicilor din partea mamei și în locul soțului meu n-am găsit decât o scrisoare scrisă de el și lăsată la vedere, pe masa din sufragerie.

0 scrisoare patetică, de despărțire: „Dragă Alexandra, poți să mă urăști și să mă blestemi sau să mă disprețuiești, dar sufletul îmi spune că femeia vieții mele este sora ta, care vrea să se mărite cu mine. Deci am plecat de tot, ne despărțim, mi-am luat și lucrurile. Te-aș ruga să divorțezi de mine cât mai repede, ai mână liberă, ți-am lăsat și bani. Ai acolo și cartea de vizită a unui avocat care se mișcă repede în chestii din astea. Dacă nu vei iniția tu divorțul, o voi face eu. Dar sper să fii rezonabilă. Să știi că te-am iubit și pe tine. Ce se întâmplă acum este mai presus de voința mea. Mi-ar plăcea să rămânem prieteni.”. și urma semnătura lui caligrafică.

Recomandări

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Am plâns, am blestemat, am înjurat, am spart lucruri din casă… Cum să rămân prietenă cu un trădător laș, cu un șobolan? și cum s-o mai consider soră pe cățeaua mizerabilă care mi-a furat soțul?

Într-adevăr, Vladimir nu s-a mai întors și nici Roberta nu m-a contactat, iar eu am fost prea demnă ca să încerc să iau legătura cu ei. Pur și simplu, după câteva săptămâni de confuzie și de suferință, m-am ocupat de divorț. Ultimii care au aflat despre povestea aceasta sordidă au fost părinții mei. Consternarea și mâhnirea lor nu poate fi descrisă în cuvinte. Mama a cam luat-o razna de atunci.

Pe Roberta am renegat-o pentru totdeauna. N-o mai consider sora mea. Cât despre fostul meu soț, așa cum spuneam, este un șobolan, iar pe un șobolan n-ai de ce să-l regreți. După ce am terminat eu cu divorțul (de care m-am ocupat aproape singură), șobolanul și târfa s-au căsătorit. E limpede că se merită unul pe altul. îi dau naibii și nu-mi pare rău decât pentru tulburarea pe care i-au pricinuit-o mamei. Două pramatii fără scrupule. Două gunoaie.

Timpul a trecut, iar eu mi-am găsit alt bărbat, însă nu mai dau năvală la oficiul stării civile. Bine că nu mai am vreo soră în afară de Roberta, ca să mi-l ia și p-ăsta.

Recomandări

Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News