“Motivul este scăderea sporurilor de risc de la 100% la 54%, în condițiile în care salariul de bază a fost mărit de la 3.200 de lei, la 4.800. Făcând calculul salariului net, voi lua cu 1000 de lei mai puțin decât în luna ianuarie. Sunt și colegi cărora le scade salariul și mai mult, cu 1400 de lei. Infirmierele o să ia 1.300 de lei”, a declarat Mihaela Solcanu, asistentă medicală, pentru Antena 3.

Angajaţii și-au întrerupt activitatea şi au ieşit în curtea spitalului. Ei au în mână coli A4, cu mesajul „Protest spontan”.

UPDATE 13.00. Tudor Pop, Deputat USR de București a postat pe pagina sa de socializare fotografii de la protest și un text despre ce a găsit acolo: În jur de 50 de asistenți medicali, infirmieri, medici și biologi au întrerupt lucru în această dimineață. Motivul?

Plafonarea sporurilor la 54% și mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat, le scade acestora salariul cu aproximativ 1000 de lei. Reaminesc că personalul medical din spitalele și institutele de pneumoftiziologie fac parte din categoria cu risc.

Am vorbit cu Mihaela Solcanu, asistent medical la „Marius Nasta”, care mi-a explicat că totul a început cu o înștiințare pe care a primit-o managerul spitalului în legătură cu modul în care se vor calcula de acum încolo sporurile. Practic, toate cadrele medicale de la „Marius Nasta” vor fi afectate de această recalculare și vor avea salarii mai mici….

PSD-ALDE a promis măriri salariale în sistemul medical, dar a uitat să explice cum le va face. Rezultatul? Scăderi salariale considerabile la mii de oameni, o categorie profesională dezbinată, o populație convinsă că de acum încolo totul e OK în sănătate.

Revine obsesiv întrebarea, cum ne vom păstra medicii aici? Prin scăderi salariale? Degeaba crești salariile de bază dacă scazi sporurile atât de mult încât la sfârșit, oamenii iau, de fapt, mai puțini bani în mână. Ce vor spune oameniii aștia acasă? Ce impresie credeți că își fac studenții la Medicină și medicii rezidenți? Și încă nu au apărut fluturașii”, scrie Tudor Pop pe pagina lui de Facebook.

Asistentele și infirmierele de la Institutul Marius Naste protestează în curtea spitalului. Foto: Facebook/ Tudor Pop

Corpul de Control al Ministerului Sănătății a făcut verificări, în perioada 10-13 octombrie 2017 , la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” București. Ca urmare, la finalul anului trecut, Ministrul Sănătății l-a demis pe managerul Institutului „Marius Nasta”.


CITEȘTE ȘI:

#salvatipipera / Primăriile au primit ediția specială “Libertatea de Pipera” – VIDEO

Urmărește-ne pe Google News