Ține cheltuielile sub control

Poate acum că ești pensionar vrei să-ți îndeplinești toate visurile, să călătorești și să acorzi timp tuturor lucrurilor pe care le-ai amânat pe parcursul anilor. Bineînțeles, nu te oprește nimeni să faci tot ce-ți poftește inima, atâta vreme cât ții sub control costurile. Creează un plan de cheltuieli realist și încearcă să menții controlul asupra situației tale financiare. În acest fel vei putea stabili mai ușor ce anume îți permiți la pensie și cum te poți bucura de această perioadă din viața ta, fără să întâmpini dificultăți financiare. În caz contrar, există riscul de-a rămâne fără bani sau de-a acumula datorii încă din primii ani de pensie. Pe măsură ce înaintezi în vârstă îți va fi mult mai greu să ieși din cercul vicios al neajunsurilor, așa că învață să gestionezi cheltuielile, ca sa beneficiezi de multă relaxare și voie bună.

Pune bani deoparte pentru situațiile neprevăzute

După o viață întreagă de muncă și organizare ai putea spune că nimic nu te mai poate surprinde. Și, totuși, lucrurile neprevăzute apar atunci când te aștepți mai puțin, de aceea este necesar un fond de rezervă. Banii își găsesc constant locul în altă parte, iar dacă nu ai ceva economii poți accesa credite online pentru pensionari ca să-ți rezolvi rapid toate probleme. Indiferent că trebuie să cumperi cadouri pentru cei apropiați, este necesar să înlocuiești un aparat electrocasnic sau întâmpini o problemă de sănătate, asigură-te că ai la dispoziție suma necesară ca să depășești perioadele mai puțin plăcute.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Achită la timp facturile pentru utilități

Chiar dacă ești tentat să amâni plata unor facturi sau taxe pentru a investi banii în alte lucruri, amintește-ți că vei înregistra datorii. Pe lângă faptul că facturile tale rămân neplătite se vor acumula și penalități pentru întârzierea la plată. Poate părea un cost nesemnificativ, însă pe termen lung aceste cheltuieli au impact asupra bugetului fix. Iar cum la pensie orice bănuț contează, deoarece nu mai beneficiezi de venituri suplimentare, trebuie să fii eficient când vine vorba de plata facturilor lunare. Formează-ți o strategie optimă și ai grijă să-ți achiți dările imediat ce încasezi pensia. În acest fel, nu există posibilitatea de-a înregistra datorii mai mari.

Încearcă să-ți reduci costurile

La pensie, este esențial să-ți păstrezi finanțele personale în ordine. Acest lucru înseamnă să faci economii, respectiv să înțelegi diferența dintre dorințe și nevoi. Specialiștii recomandă pentru pensionari un buget în formă de “U” în detrimentul unuia liniar. Asta înseamnă ca la începutul perioadei de pensionare cheltuielile tale să fie ceva mai ridicate, dat fiind entuziasmul timpului liber și dorința de-a face cât mai multe lucruri. După care, pe măsură ce reușești să-ți îndeplinești din dorințe, bugetul tău se va stabiliza și va urma un model regulat, apoi va crește din nou în anii următori, pentru că apar mai des costurile pentru îngrijirea sănătății. Așadar, pentru o pensie sigură și sănătoasă, identifică din timp posibilitățile de reducere a costurilor. Cheltuielile moderate te vor ajuta să-ți păstrezi o constanță și să ai un trai decent toată viața.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

În cazul celor mai mulți oameni bucuria pensionării este rar legată și de bani. Majoritatea persoanelor de vârsta a treia au un stil de viață modest sau chiar ajung la vârsta pensionării împovărați de cheltuieli și datorii. Dacă faci parte din rândul pensionarilor și-ți dorești o viață financiară liniștită, ia în considerare lucrurile menționate și încearcă să te organizezi mai bine pe parcursul anilor de aur.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI