Te-ai gândit vreodată la agricultură ca la o sursă de venit? Există în acest domeniu activități care nu necesită investiții exorbitante, dar care îți permit să ai profit. Vei găsi mai jos câteva opțiuni interesante în acest sens.
Cultura de plante medicinale
Ce poate fi mai bun pentru sănătate decât un ceai? Nu, nu este vinul! Știm că este bun pentru circulația sangvină, dar este surclasat de lichidul obținut din plante care te încălzește când te urmărește răceala.
Pentru a avea un ceai sănătos și atâtea alte remedii naturiste extrem de utile, precum tincturi, creme, unguente, picături, plantele medicinale sunt indispensabile. Iată, așadar, oportunitatea de afacere – cultivarea de cătină, castravete amar, armurariu, ricin, merișoare, goji, aronia, schisandra etc. – ce îți poate aduce venituri considerabile. Dacă iei în considerare faptul că semințele pot fi achiziționate la prețuri accesibile, iar culturile nu necesită parcele mari de teren pentru cultivare, perspectiva este chiar atractivă!
Legumele cultivate ecologic
Dacă oricare modă ar urma trendul de a ne hrăni sănătos, lumea ar fi un loc infinit mai bun! Continuând lista noastră, nu putem trece peste legumele obținute prin cultivare în sistem ecologic. Apropo, termenul specific României pentru produsele „curate”, fără aditivi sau substanțe artificiale, este AE – adică provenite din agricultura ecologică. Ce poți comercializa? O multitudine de produse: roșii, salată verde, ardei, cartofi mov, dovlecei, ridichi etc. Condiția de bază e simplă: trebuie să folosești doar ingrediente naturale pentru îngrijirea lor – de exemplu, ceai de pelin, soluție pe bază de ardei iute pentru combaterea dăunătorilor, nuc și urzică pentru tratarea manei. E necesar să cunoști concentrațiile optime, astfel încât să nu „arzi” plantele, ci să le susții creșterea.
Cultura de bambus
Ți se pare straniu să găsești această plantă pe listă, fiindcă o asociezi cu hrana unui panda simpatic, cu obiecte de design interior și… cam atât? De fapt, este foarte solicitată pentru decorarea grădinilor – comercializată în ghiveci ajunge la peste 100 euro bucata. Reprezintă și o materie primă din ce în ce mai căutată – există fermieri români care colaborează cu specialiști străini pentru a beneficia de avantajele unei astfel de afaceri:
- Planta poate fi cultivată pe orice tip de teren, de la nisipos, la cel argilos – dar nu suportă apa în exces;
- Cultura nu presupune lucrări speciale – este suficientă fertilizarea cu îngrășăminte organice în primii ani de viață;
- Bambusul are capacitatea de a se autoproteja de dăunători.
În plus, bambusul este adaptabil la clima noastră, mai ales în zonele de vest și în Dobrogea, unde frigul este mai redus decât în celelalte regiuni.
Creșterea prepelițelor japoneze
Vorbim iarăși despre țara urșilor panda, însă de data aceasta ca proveniență a unor păsări a căror prezență într-o fermă relativ modestă aduce profit din surse multiple: producția de ouă, de carne, chiar și de îngrășământ natural! Mai exact, poți comercializa inclusiv gunoiul produs de prepelițe – recoltat uscat și ambalat apoi în pungi, poate fi vândut florăriilor ca fertilizator sănătos pentru plantele ornamentale.
Principalele surse de venit în acest caz sunt ouăle – enzimele conținute ajută la curățarea pereților vaselor sanguine – și carnea, apreciată pentru conținutul redus de grăsimi și colesterol „rău” (LDL).
Suport pentru companiile agricole
Afacerile în agricultură nu cuprind doar cultivarea și culegerea plantelor sau creșterea animalelor, ci și afaceri-suport: service și întreținere utilaje, prelucrare, depozitare și transport produse agricole etc. Înainte de a porni la drum, trebuie să cunoști:
- numărul de echipamente agricole aflate în zonă care necesită operațiuni de mentenanță;
- competitorii care își desfășoară activitatea în regiunea vizată;
- furnizorii de piese de schimb și consumabile disponibili în zonă.
Un plan de afaceri bine realizat poate convinge o bancă sa acorde finanțarea atât de necesară la începutul oricărei activități. Ideea poate fi pe cât de complexă ți-o dorești:
- simplă vulcanizare, care să ofere servicii fermierilor – aflați, de exemplu, în căutarea unor cauciucuri de tractor la preț mic – și sătenilor din localitate;
- un atelier de service care să efectueze operațiuni de mentenanță și intervenții specializate la diverse componente ale utilajelor;
- servicii de tractare și transport pentru utilaje.
În concluzie, nivelul veniturilor produse de agricultură este, cu siguranță, un factor important în alegerea direcției pe care o vei decide pentru a demara afacerea dorită. Trebuie să știi, însă, că succesul pe termen lung este strâns legat atât de cunoștințele și abilitățile pe care le pui la treabă, cât mai ales de implicarea asiduă în activitatea propriu-zisă. Oricare ar fi alegerea, îți dorim succes!