1. Plantează în vase îngropate

Poate că sună cumva contraintuitiv când este vorba despre grădină, dar plantarea în recipiente îngropate este o metodă foarte bună de a aduce flori de sezon în grădină fară să tot plantezi și replantezi, mutând solul odată la câteva luni.

În imaginea de mai sus este o dumitriță – frumoasa floare de toamnă care este înflorită o lună, maxim două, toamna târziu. Este un exemplu foarte bun pentru ceea ce vrem să exemplificăm aici: ca să te poți bucura de culoarea lor fară să sapi solul în fiecare an, pune ghiveciul cu dumitrițe în ghiveciul deja amplasat în sol și maschează marginile cu puțin mulci.

Același lucru poți face vara cu ghivecele cu cactuși, smochini, arbuști cu flori sau orice altă plantă sensibilă la frig. Tot ce trebuie să faci este să ții cont de nevoile plantelor și să le expui la soare după cum au nevoie.

Schimbarea în grădină este instantanee, efectul este uluitor și poți folosi plante gata înflorite, mature. Dacă îți place ideea, începe deja să îngropi ghivecele goale în sol în locurile dorite, să fie gata pentru plantele de sezon. Cât timp nu sunt plante în ghivecele îngropate, umple-le cu mulci sau pietriș.

2. Margini perfecte la gazon

Liniile drepte în grădină sunt destul de greu de obținut, dar nu imposibil. Iar una dintre cele mai greu de obținut delimitări este cea de la marginea gazonului, unde contrastul dintre verdele crud al gazonului și culoarea închisă a solului este foarte vizibil. 

Cum faci totuși, să ai margini perfecte la gazon? Îți trebuie o cazma pentru fasonarea marginilor la gazon – o găsești aici –  și o scândură veche, dar dreaptă. Fă tăieturile pe marginea scândurii – ai grijă mai întăi să o amplasezi pe direcția corectă – în timp ce o fixezi cu piciorul. Asta este tot. Lucrează dinspre interiorul gazonului spre exterior, pentru ca suprafața de iarbă sa rămână curată.

Desigur, poți folosi și un hârleț obișnuit, dar ține cont că lama acestuia poate fi ușor curbată și este mai mult înaltă decât lată. Hârlețul este pentru făcut gropi adânci și vei controla mai greu adâncimea de lucru, spre deosebire de cazmaua de gazon.

3. Vase mari, pământ puțin

Ghivecele mari, de tip amforă, amplasate în grădină creează puncte focale și dau o eleganță specială locului, indiferent cât este de mic. Pot fi însă greu de manevrat și este greu de înlocuit solul din ele.

Vestea buna este că nu trebuie să umpli vasul complet cu pământ, mai ales dacă plantele trebuie adăpostite iarna. În plus, ca în orice ghiveci, pământul trebuie înlocuit măcar anual. 

Astfel încât cea mai bună soluție rămâne umplerea parțială a ghiveciului astfel: partea de jos umple-o cu sticle goale de plastic, cutii goale de suc, peleți din polistiren sau orice alt material ușor și voluminous, dar care nu putrezește în contact cu apa și solul. Pentru ca materialele de umplutură să nu se amestece cu solul, poți pune o bucată de agrotextil sau un sac vechi de rafie peste aceste materiale, după care poți adăuga solul pentru plantare. Unii grădinari găsesc mai util să pună direct ghivecele cu plantele în amfora din grădină și să mascheze spațiul dintre ele cu mulci, exact că la primul punct.

4. Fixează furtunul pentru udat

Dacă nu ai instalat un sistem de irigații fix și preferi să uzi cu furtunul mobil, cu siguranță ai atins deja serios măcar o plantă, dacă nu mai multe. Pentru a nu se mai întâmpla asta, o soluție foarte bună este ghidarea furtunului de udat și fixarea lui în pământ cu cleme de sârmă din comerț sau făcute de tine din sârmă oțelită. Dacă grădina nu este mare, poți stabili un astfel de traseu până într-un punct din care poți uda tot ce ai nevoie. Dacă ai nevoie să îl muți, tot ce trebuie să faci este să scoți clemele și să stabilești noul traseu.

5. Fără pământ scurs din ghivece

Una dintre cele mai enervante situații când folosești ghivece pentru plantele tale, indiferent dacă au farfurioare sau le amplasezi direct pe terasă sau trepte este aceea în care pământul din ghiveci se scurge câte puțin prin găurile de drenaj la fiecare udare. 

O soluție ingenioasă este amplasarea unui filtru de cafea pe fundul ghiveciului, pentru a reține înăuntru pământul umezit. Filtrul nu se va putea înlocui decât la următoarea schimbare a pământului, dar cel puțin câteva luni pe perioada verii, când ghivecele sunt expuse permanent pe terase și trepte, arată foarte îngrijit.

 
 

Urmărește-ne pe Google News