Pentru doritori, net-solution.ro vine fix cu soluția. Aici regăsim pachete de servicii de înregistrare domenii, cât și de găzduire web, precum și certificate SSL. Să începem cu pași mici:
Stabilirea extensiei – una dintre cele mai populare este .com, dar vorbim despre site-uri internaționale. Pentru cei care se adresează publicului din țară, domeniul achiziționat va fi .ro. Dacă afacerea ta se desfășoară pe continentul european se poate opta pentru .eu. Poate fi ales .info pentru paginile de informare, .org pentru organizații și multe altele. Alegerea aceasta ține și de strategia ce trebuie construită, sau de tipul de pagină web.
Numele de domeniu – de altfel și emblema pe care o vei asocia cu afacerea deținută. Unii se vor întreba dacă este eficient să includă locația sau un cuvânt cheie în numele domeniului. Numele ar trebui să fie scurt, relevant și atractiv, ușor de ținut minte. Specialiștii de la net-solution.ro oferă consultanță gratuită în a te ajuta să faci alegerea potrivită.
Cum știu că domeniul este liber? Cum stă treaba cu implementarea? Dar cu certificatul SSL? De toate acestea se pot ocupa cei de la Net Solution. NU te poți lipsi nici de certificatul SSL, acesta fiind un protocol în materie de securitate și o garanție oferită celor care îți accesează pagina web că informațiile sunt criptate.
Net Solution îți creează pagina web așa cum îți dorești
Cerințele și interesele sunt diferite. Un blog personal diferă de un eshop, așadar funcționalitatea, designul și promovarea vor fi adaptate la profilul site-ului. Pentru oricare dintre aceste situații, soluția poate fi aceeași – serviciile oferite de Net Solution. Vorbim de necesități comune, cum ar fi ca pagina să fie responsive, adică să poată fi accesată de pe orice device, având un design adaptat, dar și de cerințe specifice fiecărui tip de pagină – conținut personalizat, administrare de produse și articole spre exemplu.
Pentru a înțelege ce este necesar, consultă specialiștii Net Solution. Îți vor oferi consultanță gratuită, pentru a alege corespunzător nevoilor tale. Pachetele de servicii au prețuri echitabile și adaptate atât pentru persoane fizice, cât și juridice. Tot ei se pot ocupa și de servicii individuale, de exemplu pentru cei care au deja un domeniu și sunt în căutare de certificate SSL. Detalii regăsim în cadrul paginii lor oficiale.