A trăi în momentul prezent este ceva de care oamenii sunt conștienți. Însă puțini sunt aceia  care reușesc să facă să devină realitate. Și asta din cauza multor factori, care fac ca fiecare zi să fie ca oricare alta. Doar atunci când apare o boală sau se confruntă cu o situație dificilă, oamenii devin conștienți de „aici” și „acum”. Mai conștienți de prezentul lor și de ceea ce ignoră fără să îți dea seama. Acest „acum” constituie tot ceea ce înseamnă viața, tot ceea ce este pozitiv, toată fericirea.

Fericirea este ceva la care se lucrează. Există anumite reflecții mentale care pot ajuta la  cultivarea aceastei stări și pentru a trăi mai bine. Când vine vorba de reflecții mentale, una dintre cele mai importante voci din ultimul deceniu este Eckhart Tolle. Celebrul autor al cărții Puterea prezentului, acest filozof și gânditor german s-a impus, în ultimele 2 decenii, ca unul dintre „liderii spirituali” ai timpurilor noastre.

Iată câteva dintre numeroasele reflecții care apar în opera sa, sau pe care le împărtășește în discuțiile și intervențiile sale. Acestea ar putea induce cu ușurință acele clicuri necesare pentru a vă apropia de o stare de împlinire mai mare și, de ce nu, de fericire.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

1. Acum. Când te împrietenești cu momentul prezent, te simți ca acasă oriunde te-ai afla. Dacă nu vă simțiți confortabil în acest moment, vă veți simți inconfortabil oriunde veți merge.

2. Probleme. Adevărata inteligență acționează în tăcere. În liniște găsim creativitatea și soluția la probleme.

3. Bucurie. Lucrurile și condițiile externe vă pot oferi plăcere, dar nu vă pot oferi bucurie. Nimic nu îți poate oferi bucurie. Bucuria nu are nici o cauză și apare din interior ca bucurie a ființei.

4. Nefericirea. Principala cauză a nefericirii nu este niciodată situația, ci gândurile tale despre aceasta.

5. Adevărata iubire. Adevărata iubire nu te face să suferi. Cum ar putea?! Nu se transformă brusc în ură și nici bucuria reală nu se transformă în durere.

6. Celălalt. În cele din urmă, nu există „altă” persoană, te regăsești mereu în tine însuți.

7. Trecutul. Trecutul nu are putere asupra momentului prezent.

8. Misiunea ta. În loc să îți pui întrebarea, ce vreau eu de la viață?, pune o întrebare mai puternică: Ce vrea viața de la mine?

“Puterea prezentului” este o carte ce îl ajută pe cititor să ajungă la comuniunea reală cu ceilalţi. Să poată descoperi sinele autentic, complet şi perfect. Să poată deveni el însuși, stăpân pe forţa lui spirituală reală – dacă se abandonează momentului prezent.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI