Consultație medicină internă
Fie că ai, fie că nu știi să ai o problemă de sănătate, este bine să efectuezi un control de medicină internă anual. Este specialitatea căreia trebuie să te adresezi atunci când îți apar semne și simptome care îți afectează calitatea vieții, dar și periodic, pentru un control general de rutină. Medicul de medicină internă este cel care îți va face un examen clinic complet și te va îndruma către medicul specialist corespunzător, în funcție de afecțiunile descoperite.
De exemplu, în secția de medicină internă de la Sanador există posibilitatea de a diagnostica și de a iniția tratament pentru afecțiuni medicale dintre cele mai complexe: afecțiuni de natură pneumologică (pneumonii, astm bronșic, BPOC, bronșiectazii suprainfectate, PID, sindrom de apnee în somn), hematologică (anemii, trombocitopenii, purpură trombocitopenică, etc.), alergologică (alergodermii, edem Quinke, mastocitoză), afecțiuni nefrologice (insuficiență renală cronică acutizata, infecții urinare, pielonefrite).
Analize de laborator
După anamneză, următorul pas sunt analizele de laborator care ajută la clarificarea diagnosticului. Pentru un control de rutină îți vor fi indicate următoarele analize medicale: hemoleucograma, VSH, glicemia, profilul lipidic, ionogramă, transaminazele, creatinina, proteina C reactivă, fosfataza alcalină și sumarul de urină. Pacienții care suferă de boli tiroidiene și cu istoric familial de boli tiroidiene vor efectua și testele de funcționalitate tiroidiană (TSH, T3, T4).
Consult oftalmologic complet
Trăim în era ecranelor, așa că un consult oftalmologic anual este bine-venit pentru a depista cât de bine vezi și pentru a trata eventualele probleme de vedere nou apărute. Medicul oftalmolog îți va testa acuitatea vizuală, la distanță și de aproape, pentru fiecare ochi separat. Îți va examina motilitatea oculară și, în caz de nevoie, îți va face biomicroscopia (examinarea părții anterioare a globului ocular), autorefractometria (măsurarea dioptriilor), îți va măsura tensiunea intraoculară, pentru depistarea precoce a glaucomului, îți va examina fundul de ochi și va stabili diagnosticul și conduita terapeutică.
Consultație gastroenterologie
Senzație de vomă, grețuri sau vărsături, pirozis cu sau fără senzație de reflux, balonări, tulburări ale tranzitului intestinal (constipație, diaree sau scaun alternant), dureri abdominale, toate sunt simptome care te conduc spre un control de gastroenterologie. În caz de hemoragie digestivă superioară (vărsături cu aspect de “zaț de cafea”) sau inferioară (scaune melenice – moi, “negre ca păcura”), necesitatea consultului unui medic specialist gastroenterolog este urgentă.
De obicei, în urma unui consult de gastroenterologie sunt necesare mai multe analize și investigații medicale suplimentare, unele de înaltă performanță, toate acestea conducând la stabilirea unui diagnostic sigur, care permite începerea unui tratament eficient.
Endoscopie digestivă superioară + colonoscopie
Endoscopia digestivă superioară reprezintă metoda prin care se examinează esofagul, stomacul și duodenul. Examinarea se realizează cu ajutorul unui endoscop- un tub flexibil, de calibru redus, care este dotat cu lumină și o cameră video minusculă care se introduce în cavitatea bucală și de aici în esofag, stomac, duoden, fără a jena respirația. Disconfortul produs este minim și de aceea este o investigație recomandată ca screening periodic când se consideră că există un risc pentru dezvoltarea unor patologii digestive.
Colonoscopia presupune examinarea intestinului gros cu un aparat flexibil și subțire care preia imagini din interiorul intestinului. În timpul investigației se pot vizualiza anomaliile sau leziunile prezente la nivelul colonului (intestin gros), obținându-se informații suplimentare față de utilizarea tehnicii radiologice (irigografie). Colonoscopia este recomandată de medicul gastroenterolog în cazul simptomelor unor boli intestinale sau pentru screening.
Consultație cardiologie
Prevenirea bolilor cardiovasculare trebuie să fie o prioritate, mai ales că acestea reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial. Așa că pentru a preveni, diagnostica și trata afecțiunile cardiovasuclare, trebuie să efectuezi o consultație cardiologică anual. Aceasta poate fi completată la recomandarea medicului specialist cardiolog cu analize de laborator specifice, electrocardiogramă (ECG), test de efort, monitorizare ambulatorie a tensiunii arteriale și examinări specifice: radiografia cardio-pulmonară, ecografia cardiacă transtoracică și transesofagiană, ecografia Doppler vasculară.
RMN whole body
Este o investigație de screening de ultimă generație, asemănătoare computerului tomograf, care depistează focarele tumorale oncologice: leziuni oncologice secundare atunci când se cunoaște leziunea primară sau depistarea leziunilor secundare cu punct de plecare neprecizat. RMN whole body poate fi efectuat și de pacienții sănătoși care au în familie cazuri oncologice, pentru excluderea existenței unor focare tumorale, sau de pacienții ale căror analize indică existența unor probleme medicale.