Alegerea centralei

În cazul apartamentelor, opțiunea va fi o centrală termică murală pe gaz, avantajul major fiind că acesta este unul dintre cei mai ieftini combustibili convenționali. În funcție de tehnologia folosită, pot fi centrale clasice sau în condensație. Un exemplu în acest ultim caz ar fi centrala Buderus, cu un randament foarte ridicat. Centralele prin condensație utilizează un principiu pentru care au devenit foarte apreciate în ultimii ani: ajung la o eficiență de peste 100%. Cum este posibil așa ceva? Datorită faptului că ele au componente speciale care le permit să recupereze căldura din condens. Astfel că, deși aceste echipamente sunt mai scumpe decât cele clasice, prețul lor se amortizează într-un timp mai scurt.

De asemenea, un aspect de care se ține cont când se alege un astfel de sistem trebuie să fie și poziționarea geografică. În cazul apartamentelor care au expunere pe partea sudică, soarele fiind astfel prezent tot timpul zilei, se poate opta pentru o centrală mai mică, în schimb dacă locuința este orientată mai mult către nord, este de la sine înțeles că va fi nevoie de una mai eficientă.

Un alt avantaj al centralelor pe gaz este acela al exploatării pentru că, în cazul lor, este nevoie de lucrări minime de întreținere, în comparație cu instalațiile care utilizează alți combustibili.

Dacă se dorește achiziția unei centrale pentru o casă de vacanță se poate opta pentru un sistem care presupune operarea de la distanță, prin intermediul internetului.

Alegerea caloriferelor și a conductelor

Ca și în cazul centralelor, atunci când se impune achiziția caloriferelor, se au în vedere suprafața de încălzire, randamentul termic și bugetul. Puterea radiantă a acestora este direct influențată de suprafața radiatorului. Sunt avantaje și dezavantaje în cazul fiecărui tip de material. În cazul caloriferelor din fontă sunt de  pus pe lista cu beneficii puterea termică ridicată și rezistența în timp, dar ca un minus ar fi întreținerea și costurile. La cele din aluminiu, care rezistă destul de bine, chiar și până la 20 de ani, puterea de radiere este mai redusă, iar cele din oțel au o durată de viață redusă, dar pot fi luate în considerare pentru cei care dispun de un buget mai redus.Funcționarea unei centrale este strâns legată și de eficiența tevilor utilizate. O centrală Buderus, al cărei exemplu de eficiență a fost dat mai sus, funcționează foarte bine cu țevi din cupru. Acestea sunt cele mai rezistente de pe piață și sunt preferate din punct de vedere al calității în fața celor din PEX, PPR sau plastic.

Urmărește-ne pe Google News