„Am observat că tot mai mulți studenți și elevi vor să pună în valoare ceea ce au învățat sau învață la școală prin sprijinirea altor colegi care au probleme la anumite materii. Prin folosirea platformei meditoo.ro pot face acest lucru într-un mod foarte simplu și eficient. Totodată, ei pot fi răsplătiți financiar pentru cunoștințele pe care le împărtășesc, ajutându-i pe alți studenți/elevi. De asemenea, fiind adunați toți într-un singur loc, se pot identifica mai rapid, distanța nemaifiind o problemă.
Pentru început se creează un cont fie de student/elev, fie de meditator/profesor. După crearea contului îți vei putea completa profilul și, totodată, îți poți schimba rolul din student/elev în meditator sau invers.
Platforma funcționează pe principiul site-urilor mari de Freelancing, doar că puțin mai diferit. Dacă ești student/elev poți adăuga un anunț, iar meditatorii sau profesorii pot licita la acesta. În funcție de cine consideri tu că e mai experimentat, îl alegi și se va crea un chat per proiect. Acolo puteți vorbi și pune la punct detaliile meditației. După ce noi v-am pus în legatură și ați terminat meditația, studentul sau elevul pot închide anunțul/proiectul/meditația și ulterior să acorde un feedback.
De asemenea, studenții/elevii și meditatorii au la dispoziție diverse pachete de promovare a anunțurilor/conturilor.
Vă pot spune că la un an de la lansare am primit sute de întrebări cu privire la modalitatea de funcționare a platformei, câteva mii de persoane fiind deja înscrise și ne bucurăm să vedem cum încep să se lege legături între studenți și profesori la nivel național. Plus că am reușit să ne imbunătățim modelul de business.
Pandemia a venit pentru platforma noastră și ca o oportunitate, mulți dintre studenți având dificultăți sporite în a urmări și înțelege cursurile online ale universităților, fiind necesare lecții suplimentare în vederea promovării examenelor, lecții pe care le pot face împreună cu un coleg sau profesor prin intermediul platformei noastre.
În prezent am făcut un update la platformă și am integrat un sistem de Safe Payment între utilizatori. În acest fel le oferim tuturor siguranță și profesionalism, fie studenți/elevi fie profesori.
Pe termen lung ne propunem sa adăugăm o funcționalitate de recrutare bazată pe gamification, unde studenții și elevii pot face diverse cursuri în IT, Marketing, Contabilitate, etc. și să obțină badge-uri/skill-uri iar companiile să îl aleagă pe cel mai potrivit.
Ne dorim să ajutăm la dezvoltarea tinerilor și a cunoștintelor academice dobândite în anii de studiu.Această platformă își propune să devină cel mai bun și eficient intermediar dintre un student sau elev și un meditator/profesor. Astfel, contribuim la creșterea educației tinerilor, dar le și oferim șansa de a câștiga o sumă de bani pe baza cunoștințelor academice”, spune Eduard Moraru, fondatorul platformei de Meditoo.ro