iOS
este sistemul de operare dezvoltat de compania Apple pentru propriile
smartphone-uri, pe când Android este sistemul de operare dezvoltat
de Google, care este disponibil pe o foarte mare varietate de
telefoane mobile inteligente, care sunt produse de o multitudine de
companii la nivel global.
În
rândurile ce urmează, o să vă prezentăm câteva dintre cele mai
importante avantaje cu care vine la pachet, un dispozitiv cu iOS,
adică un iPhone.
Securitatea
informațiilor
De-a
lungul timpului, au existat mai multe studii realizate în ceea ce
privește securitatea informațiilor, studii care au arătat faptul
că, dispozitivele Apple cu iOS, sunt mult mai sigure din acest punct
de vedere. Dispozitivele care sunt disponibile cu Android, au un risc
mai mare de a primi programe malware și viruși din magazinul de
aplicații, datorită faptului că există un număr foarte mare de
aplicații care în multe situații, nu sunt verificate
corespunzător. În cazul App Store, numărul aplicațiilor este
considerabil mai mic, compania Apple fiind foarte atentă în ceea ce
privește selectarea dezvoltatorilor de aplicații.
Ecosistemul
Apple
Gama de
produse Apple a crescut în mod semnificativ în special în ultimii
ani. Compania a început să fabrice calculatoare adăugând pe
parcurs la portofoliu, playere de muzică, tablete și ceasuri
inteligente la selecția lor de produse, cele mai importante produse,
fiind smartphone-urile. Astăzi, Apple oferă o gamă largă de
produse și servicii în diverse scopuri.
Dispozitivele
funcționează fără probleme și fără efort împreună. Nu este
nevoie să descărcați sau să instalați aplicații separate pentru
a le conecta, este suficient când vă conectați la dispozitivele cu
același ID Apple. Fotografiile, e-mailurile, notele și așa mai
departe, pot fi partajate pe toate dispozitivele și de asemenea, nu
trebuie să plătiți de două ori pentru aplicații, dacă doriți
să le instalați pe mai multe dispozitive, de pe același cont
personal Apple.
Datorită
faptului că este vorba despre un ecosistem închis am putea spune,
care se utilizează în cadrul produselor unei singure companii,
siguranță utilizatoriului este mult mai mare. Situația este puțin
diferită pentru telefoanele cu Android, pentru simplul fapt că,
este vorba despre mai mulți producători diferiți de telefoane,
care practic se bazează pe același sistem de operare.
iPhone-urile
își păstrează mai bine valoarea
iPhone-urile
sunt smartphone-uri premium, pentru care an de an, au existat lansări
care au inclus numai dispozitive echipate cu tehnologii de ultimă
generație, precum și cu un design cu totul special, un design care
păstrează și astăzi, o amprentă personală, fiind greu de
confundat cu alte telefoane mobile inteligente. iPhone-urile sunt
fabricate din materiale de înaltă calitate, ceea ce ajută la
menținerea valorii de revânzare. Telefoanele Apple rămân, de
asemenea, că modele emblematice și care beneficiază de actualizări
îndelungate, deoarece există un singur producător și telefoanele
noi nu sunt lansate în număr mare anual, precum în cazul celor cu
Android.
Apple Pay
Apple
Pay este serviciul de plată dezvoltat de Apple, care vă permite să
efectuați plăți cu cardul de credit și de debit folosind doar
telefonul. Plata funcționează la fel ca plata cu un card clasic cu
funcția „Contact less”, adică prin plasarea telefonului pe
cititorul de carduri. Totul este protejat cu Face ID sau Touch ID ori
printr-un codul de acces, ceea ce vă permite să păstrați în
siguranță informațiile contului dumneavoastră bancar.
Acestea
sunt numai câteva dintre cele mai importante avantaje de care vă
puteți bucura după achiziționarea unui smartphone iOS, a unui
iPhone, iar dacă și dumneavoastră doriți să achiziționați un
dispozitiv performant precum un iPhone însă aveți un buget ușor
limitat, accesând Totalconvert.ro, puteți găsi soluția perfectă.
Astfel, puteți alege un iPhone 11 Pro second hand dar care se afla într-o stare excelentă, telefon care este disponibil la un raport preț/calitate mai mult decât excelent, fiind un smartphone prin intermediul căruia, vă puteți bucura de toate avantajele sistemului de operare dezvolatat de Apple.
Chiar
daca iPhone 11 Pro nu este unul dintre ultimele modele de
smartphone-uri Apple, și face parte din penultima generație de
telefoane inteligente de top lansate de companie, datorita
tehnologiilor inovatoare utilizate și a actualizărilor de software
eficiente constante, alegerea unui astfel de dispozitiv, poate
reprezenta alegerea optima având în vedere raportul calitate/preț.
Un iPhone 11 Pro, vă rula impecabil atât acum, cât și peste mai
multe luni sau chiar ani de utilizare.
Acest
smartphone, excelează din toate punctele de vedere, atât în ceea
ce privește performanțele software, cât și în ceea ce privește
display-ul, camerele foto, sistemul audio și așa mai departe. De
asemenea, este un dispozitiv rezistent la șocuri, fiind confecționat
din materiale de cea mai bună calitate. Totuși, acest lucru nu îl
va scuti de apariția urmelor de uzura, astfel că, este recomandat
să achiziționați și o husă sau carcasă de protecție, de
preferat un astfel de accesoriu antișoc. Împreună cu telefonul,
puteți achiziționa în plus de la cei de pe Totalconvert.ro, și o
gamă variată de accesorii GSM, printe care huse de protecție,
incarcatoare, caști, cabluri de încărcare și așa mai departe.
Acestea
fiind spuse, dacă doriți să cumpărați un iPhone 11 Pro sau alt
dispozitiv Apple ori un dispozitiv cu Android, sunteți invitați să
accesați magazinul online Totalconvert.ro, și cu siguranță puteți
găsi exact ceea ce căutați.