Fără să ne dăm seama, hârtia apare deja ca un produs reciclat. Dacă dezvoltarea hârtiei începe pe Glob odată cu anii 1852, producându-se mașini de hârtie în țările mari din Europa și Statele Unite, în România apare prima mașină de hârtie modernă de abia în 1962. În ultimii 40 de ani, consumul de hârtie a crescut cu 400%, iar 35% dintre copacii tăiați global sunt utilizați în producerea hârtiei. În acest context, e necesar să ne întrebăm – Planeta, încotro?
Despre reciclare hartie și puterea celor 3R
O tonă de hârtie reciclată înseamnă economisirea a 3200 litri de apă. O tonă de hârtie reciclată mai înseamnă și 400 KWh energie electrică și salvarea a peste 25 de copaci. Și acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le are Planeta dacă învățăm să reciclăm conștient.
Ca să producem cu adevărat o schimbare, cei 3R apar ca pilon de sprijin de care trebuie să profităm – trebuie să învățăm să Reducem consumul, să le Refolosim, iar în final, să le Reciclăm. Ciclicitatea procesului nu vine ca o opțiune, ci ca o necesitate pentru un aer mai curat. Iar în context pandemic, de asta avem nevoie – aer curat. Iar o tonă de hârtie reciclată înseamnă că în aer vor fi eliberate cu 850 grame de dioxid de carbon mai puțin. Printre alte avantaje ale reciclării hârtiei se numără reducerea poluării apelor, scăderea volumului de deșeuri și reducerea consumului de apă și curent electric.
Cum funcționează reciclarea hârtiei
Înainte de reciclare are loc procesul de colectare a hârtiei și nu toate obiectele din acest material pot fi reciclate; nu se pot recicla post-it-uri, hârtii plastifiate, pahar din carton pentru cafea, hârtia cerată sau bonurile fiscale. Hârtia e materialul care poate fi reciclat de maximum 7 ori, pentru că mai apoi celuloza se degradează, scurtându-se prea mult.
În punctul reciclării, hârtia e sortată pe categorii, în funcție de calitatea ei. Procesul constă în mărunțirea și topirea hârtiei într-un amestec chimic, care separă fibrele de celuloză.
La EcoTree suntem ancorați în puterea simplității, motiv pentru care am conturat soluții de reciclare inovatoare, dar simple, un sistem de pași transparenți prin care oricine să poată recicla confortabil, fără efort suplimentar. Într-o platformă care adună salubriști și centre de colectare, hârtia e un bun pe care trebuie să îl prețuim și să îl dăm mai departe, prin reciclare, Azi. Doar așa putem avea parte de un Mâine mai bun, mai curat, mai sigur. Un start-up ce are ca destinatie facilitarea colectarii deșeurilor, EcoTree simplifică reciclarea în România, digitalizând întreg procesul și facilitând legăturile dintre cei implicați.
„Unul dintre avantaje pentru companiile care vor să recicleze deșeurile pe care le produc – hârtie, cartoane, materiale plastice sau orice alt tip de deșeu – este acela al reducerii birocrației prin automatizare. (…) țara noastră are cea mai mică rată de reciclare la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui studiu Eurostat. Ne dorim ca platforma EcoTree să contribuie la creșterea acestei rate, precum și a numărului de firme care reciclează, iar estimarea noastră este că vom reuși să reduce cu peste 80% procesul de întocmire a documentelor”, – Bogdan Andronache, CEO EcoTree.
Studiul Waste Atlas arată că, în 2018, fiecare român produce peste 272 de kilograme de deșeuri, iar dacă nu conștientizăm importanța reciclării, viitorul e incert; lipsa reciclării nu înseamnă doar poluarea și punerea în pericol a Planetei, ci și o risipă incomensurabilă de resurse și decădere economică. Dacă există opțiunea unei reciclări simplificate, nu mai avem nicio scuză – nu doar hârtia e în mâinile noastre, ci și direcția în care o luăm. Tu cât de sănătos vrei să fie aerul pe care îl respiri?