Bucuria acestor zile era mare la noi, la români acest lucru însemna până acum: mese multe și copioase, porții mari și gazde care nu se pot refuza, iar după Sărbători, „câștigul” ponderal era de 1-3 kg. Se pare că anul acesta de Paște nu suntem nici gazde, nici musafiri și poate se va evita creșterea în greutate.
Cu toate acestea, anul acesta preparatele tradiționale rămân la fel de diverse ca și compoziție nutrițională, doar că se vor găti cantitativ mai puțin, strict pentru familie și numai pentru cele 2-3 zile de Paște.
Așadar, produsele alimentare bazate pe proteine animale vor abunda și în acest an: ouă, drob, borșuri de carne, fripturi, alături de cele bogate în glucide: cozonac, pască, alcool, etc. Mai ales dacă s-a ținut post, pentru a nu ne trezi la început de mai cu starea de sănătate alterată, trebuie să încercăm să controlăm cât mai mult ce consumăm și mai ales în ce combinații.
Este important să eșalonăm meniul de Paște pe mese distanțate în timp la cel puțin o oră și astfel riscul indigestiei va fi diminuat. Salata verde, spanacul, castravetele, ridichile, rucola sunt verdețurile care trebuie să însoțească mesele bogate în carne și ouă.
Esențială este și mărimea porției de alimente consumate – trebuie să se urmărească aromele și calitatea alimentelor și nu obținerea unui stomac plin.
Se vor evita alimentele grase și prăjite, precum și sosurile grele (chiar și în salate) și se vor limita alimentele care favorizează indigestia: sucurile de fructe, condimentele în exces și, în general, alimentele acide.
Și la un astfel de meniu consistent, bogat în proteine animale, grăsimi saturate și multă sare, se impune o hidratare corespunzătoare cu o apă oligominerală, cu puține săruri. Apa de bună calitate este și principalul reprezentant al lichidelor care mențin silueta. Așadar, mai ales în perioada Sărbătorilor Pascale este foarte important să consumăm apă suficientă pentru a evita deshidratarea, pentru o bună digestie și pentru a menține tonusul pielii.
O apă de bună calitate trebuie aleasă după o serie de criterii cum ar fi: originea, puritatea, compoziția și constanța acesteia în timp, precum și condițiile de îmbuteliere. Ideal este ca în perioada aceasta în care se gătește tradițional, să se consume o apă oligominerală naturală pentru că nu aduce un aport suplimentar de sodiu, care determină retenția hidrică, celulita, senzația de balonare, etc. Aceste proprietăți benefice se găsesc împreună în apa oligominerală naturală Aquatique ce poate fi consumată pentru o hidratare completă pe termen lung, fiind o apă cu un grad foarte scazut de mineralizare (90 mg/L).
În plus, prin aportul scăzut de minerale, Aquatique este o apă sigură pentru hidratarea copiilor și pregătirea hranei bebelușilor.
Semnat Lygia Alexandrescu, nutriționist.