Ce este, de fapt, nimfomania și cu ce fel de comportament este aceasta asociată?

  • Nimfomania, pe înțelesul tuturor

Este un derivat al cuvântului grecesc ‘nymphe + manie și înseamnă, prin definiție, un libidou exagerat al femeilor. În lumea medicală, acest termen nu se folosește, având corespondentul în ‘hipersexualtitate.

Potrivit psihoterapeuților, nimfomania este o tulburare psihică, de personalitate și nicidecum o afecțiune de ordin fizic, așa cum ar putea considera în mod eronat multe persoane. Nimfomania se caracterizează printr-o căutare absolut necesară a experiențelor erotice de tot felul, atitudine a cărei finalitate este mereu nesatisfăcătoare pentru femeie și, astfel, ea intră într-un cerc vicios din care nu mai poate ieși. Femeia nimfomană nu va putea niciodată fi pe deplin satisfăcută din punct de vedere sexual și nici nu va putea atinge apogeul actului amoros, adică orgasmul.

Femeile diagnosticate cu nimfomanie sunt într-o eternă și neobosită căutare a plăcerii sexuale și, din acest motiv, ele nu vor putea fi niciodată fidele unui singur partener de viață. Când nu au parte de o activitate sexuală intensă, nimfomanele recurg la masturbare excesivă, așadar pe lângă dorința de a fi mereu în preajma bărbaților care să le satisfacă pe deplin, acestea dețin și o mulțime de vibratoare și jucării sexuale destinate autosatisfacerii.

  • Cum recunoști o persoană nimfomană?

Nimfomania nu trebuie confundată cu activitatea sexuală regulată și intensă. Doar pentru că îți place să faci des și mult amor cu iubitul, asta nu te face o nimfomană.

Principalele simptome ale acestei tulburări sunt:

  • Alocarea excesivă a timpului pentru fel de fel de fantezii erotice și de nevoi erotice;
  • Adoptarea unui comportament sexual obsesiv fără a se ține cont de pericole și riscuri;
  • Incapacitatea de a avea o viață socială și profesională din cauza comportamentului sexual deviant;
  • Stări permanente de depresie, irascibilitate, anxietate;
  • Stima de sine extrem de scăzută;
  • Grave tulburări de personalitate;
  • Masturbare excesivă și obsesivă;
  • Un comportament lipsit de orice fel de inhibiții.
  • Pericolele nimfomaniei

Nimfomania are la bază, în majoritatea cazurilor, traume din copilărie, complexul oedipian (ce simbolizează legătura erotică inconștientă cu părintele de sex opus) și dezechilibrele secreției de serotonină și dopamină din creier. Astfel, femeia nimfomană este dependentă de extazul disociativ și neurochimic produs de propriile comportamente erotice și de fanteziile ei.

Ca orice altă dependență, nimfomania atrage după sine o mulțime de riscuri și de probleme serioase cum ar fi: 

  • Relațiile intime incontrolabile neprotejate, cu consecințe fatale;
  • Degradarea relațiilor cu cei din jur;
  • Pierderea locului de muncă;
  • Probleme grave de natură legală sau religioasă;
  • Incapacitatea de a avea o viață normală;
  • O stare de sănătate precară;
  • Depresia și riscul abuzului de alcool și/sau droguri.

Așadar, nimfomania este o afecțiune în adevăratul sens al cuvântului ce are urmări îngrozitoare. Chiar dacă nu există încă un tratament standard pentru această condiție, prin terapie și administrarea antidepresivelor, problema poate fi remediată sau cel puțin, ținută sub control.

 
 

Urmărește-ne pe Google News