Poate părea complicat la prima vedere să economisești, mai ales pentru cine nu are încă acest obicei. Cu informațiile și instrumentele potrivite, oricine poate învăța. Iată câteva sfaturi pentru a începe să faci economii.

1. Mergi la cumpărături cu o listă

De fiecare dată când mergi la cumpărături, fă-ți o listă cu lucrurile de care ai nevoie. Începe prin a stabili ce vei găti în perioada următoare. Dacă locuiești singur, tu decizi. Dacă sunteți o familie, stabiliți împreună ce-și dorește fiecare. Apoi, verifică ce ai deja în frigider și în cămara, să nu cumperi ceva ce ai deja. Ultimul pas e să pui pe hârtie ingredientele de care ai nevoie pentru a găti mâncărurile pe care le-ați ales. În felul acesta, te asiguri că folosești tot ceea ce cumperi și nu vei risipi mâncarea pe care nu ai apucat să o consumi la timp. Pe lângă faptul că economisești bani, ai grijă și de mediul înconjurător. Mâncarea pe care o aruncăm are un impact nefavorabil asupra mediului – nu doar că irosim toate resursele (apă, energie) folosite pentru producerea acelor produse pe care le consumi, dar odată ajunse la groapa de gunoi, prin descompunere, alimentele produc gaze cu efect de seră.

(Publicitate) Patru sfaturi pentru a face cumpărături inteligent, care te ajută să ieși pe plus
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

2. Profită de reducerile magazinelor

Una dintre cele mai eficiente metode prin care poți să pui bani deoparte e să profiți de reducerile săptămânale și de programele de fidelitate ale magazinelor.

De exemplu, Lidl a lansat aplicația Lidl Plus, prima lor platformă digitală de loializare pentru clienți, disponibilă gratuit pe Google Play sau în AppStore, ce oferă avantaje suplimentare la cumpărături.

Cum funcționează? Descarci gratuit aplicația de pe Google Play sau AppStore și îți configurezi contul de client. În centrul aplicației stă cardul de fidelitate digital Lidl Plus, pe care utilizatorii trebuie să îl scaneze în magazin, la casa de marcat pentru a se bucura de beneficii exclusive. Acestea sunt înnoite săptămânal și e bine să consulți cu regularitate aplicația Lidl Plus, pentru ca niciuna să nu îți scape.

Prima categorie de beneficii sunt Ofertele, ce constau în reduceri și promoții la diverse produse. Tot în aplicație, ai cupoane prin care te bucuri de reduceri procentuale sau prețuri speciale la anumite produse. Acestea se activează din meniul aplicației, înainte să scanezi cardul digital Lidl Plus la casa de marcat – un bun pont este să le activezi chiar atunci când îți faci lista de cumpărături, acasă. Lidl Plus vine și cu surprize – după ce scanezi cardul de fidelitate digital și achiți cumpărăturile la casa de marcat, poți primi un talon răzuibil virtual în spatele căruia se pot ascunde premii, cum ar fi cupoane de reducere la anumite produse, cu valabilitate limitată.

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

Așa că urmărește ofertele săptămânale la produsele de cea mai bună calitate la cel mai bun preț, de la Lidl. În plus, cu ajutorul aplicației Lidl Plus, ai acces la broșurile săptămânale în format digital, unde poți consulta noutățile din magazine. 

Aplicația Lidl Plus este ușor de folosit de oricine, indiferent cât de bun prieten este cu tehnologia și e un instrument ideal pentru a face economii la cumpărături.

3. Alege produsele de care ai cu adevărat nevoie

Foarte multe persoane sunt tentate să cumpere anumite produse care sunt la reduceri în magazine, însă nu iau în calcul faptul că unele nu sunt întotdeauna potrivite pentru nevoile lor sau pentru rețetele pe care le-au stabilit deja. Spre exemplu, dacă ai găsit o ofertă la achiziționarea mai multor alimente de același tip, și tu ai deja stocul în cămară, atunci îndreaptă-ți atenția către alte alimente. Fii atent la ce produse ai în cămară și în frigider și la termenele de valabilitate ale acestora, astfel încât să te asiguri că nu cumperi mai mult decât ai nevoie. Un sfat practic pentru frigiderul tău: așează alimentele cu valabilitate redusă în față, astfel încât să fie primele pe care le consumi. 

4. Planifici ceea ce vei găti

Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”
Recomandări
Filmul intervenției medicale în cazul lui Silviu Prigoană, prezentat pas cu pas de DSU: „Au efectuat fără oprire manevrele de resuscitare”

În restaurante, bucătarii lucrează întotdeauna cu o planificare a felurilor de mâncare pe care le vor găti în săptămâna următoare. Asta îi ajută să știe exact de ce ingrediente au nevoie, deci ce cumpărături trebuie să facă, iar astfel pot să-și organizeze timpul cât mai eficient și, ați ghicit, să planifice bugetul pentru acestea.

Poate că noi nu suntem chefi în bucătărie, dar putem să ne inspirăm din obiceiurile lor. Așa că, învață să-ți planifici mesele pentru o săptămână. Pune pe hârtie felurile de mâncare pentru zilele următoare, stabilește împreună cu familia cine e responsabil cu gătirea acelui preparat și apoi faceți împreună o listă de cumpărături pentru ingredientele necesare. 

La final, când vei trage linie, vei descoperi că ai economisit destul de mult – și timp, și energie, dar și bani.

Să faci economii nu înseamnă să te privezi de ce e bun. Din contră. Dacă înveți să economisești, te bucuri și de viață, și trăiești și echilibrat, cu o plasă de siguranță, economiile tale, pe care le știi mereu acolo.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI