București, 17 iulie, 2020 – Compania Procter & Gamble anunță un nou angajament prin care operațiunile sale vor deveni neutre din punctul de vedere al emisiei de carbon în următorii zece ani, printr-o serie de intervenții menite să protejeze, să îmbunătățească și să regenereze natura. Apreciind că următorul deceniu reprezintă o perioadă esențială în care omenirea poate accelera progresul în ceea ce privește schimbările climatice, P&G va depăși obiectivul asumat pe baza datelor științifice, de a reduce cu 50% emisiile de gaze cu efect de seră. De asemenea, va implementa suplimentar un set de soluții climatice naturale care vor echilibra restul de emisii în următorii 10 ani, permițând operațiunilor P&G să devină neutre din punctul de vedere al carbonului în deceniul următor. Pe baza estimărilor actuale, compania va trebui să echilibreze aproximativ 30 de milioane de tone metrice de carbon în perioada 2020 – 2030.

Prioritatea P&G continuă să fie reducerea emisiilor. Astfel, P&G are un obiectiv curent de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 50% și achiziționarea de energie electrică din surse regenerabile în proporție de 100% până în 2030 și a luat toate măsurile pentru a-și îndeplini angajamentele asumate pentru 2030. În plus, P&G va continua să implementeze noi proiecte eoliene, solare și geotermale pentru a accelera și mai mult tranziția către energia regenerabilă. Aceste eforturi sunt aliniate cu ceea ce știința climatică spune că este necesar pentru a ne asigura că facem tot ce ține de noi pentru a limita creșterea globală a temperaturii și vor continua mult timp după anul 2030. Cu toate acestea, pe baza tehnologiilor actuale, există unele emisii care nu pot fi eliminate până în 2030 astfel că, investind în soluții climatice naturale, P&G va accelera impactul estimat pentru următorii 10 ani.

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
Recomandări
Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

O perioadă critică

Rapoarte recente subliniază că la nivel global este nevoie de soluții pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, iar următorul deceniu reprezintă o fereastră critică pentru a reuși acest lucru, astfel încât creșterea temperaturii să fie limitată la 1,5°C. Această sarcină va fi mult mai grea dacă societatea nu începe să reducă emisiile înainte de finalul acestui deceniu. Până în 2050, este necesar ca emisiile de carbon să scadă la zero sau să fie aproape de această valoare. Un eșec în atingerea acestui obiectiv va expune generațiile viitoare la un risc mai mare privind impactul schimbărilor climatice și va face mai dificilă atingerea obiectivelor globale ale Acordului de la Paris.

„Schimbările climatice au loc chiar acum și este necesar să acționăm acum”, spune David Taylor, președinte și director executiv P&G. „Prin reducerea amprentei de carbon și investind în soluții climatice naturale, vom deveni neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon în cadrul operațiunilor noastre pe parcursul deceniului următor și vom ajuta la protejarea ecosistemelor și comunităților vulnerabile din întreaga lume. „

Soluții climatice naturale: „Natura singură poate rezolva până la o treime din schimbările climatice”P&G va colabora cu organizațiile Conservation International și World Wildlife Fund (WWF) pentru identificarea și finanțarea unei serii de proiecte menite să protejeze, să îmbunătățească și să restabilească ecosistemele esențiale, precum pădurile, deltele, pajiștile și turba. Pe lângă limitarea carbonului, un aspect important al soluțiilor climatice naturale este potențialul acestora de a genera beneficii semnificative de mediu și socio-economice care servesc la protejarea și dezvoltarea naturii, precum și la îmbunătățirea nivelului de trai al comunităților locale. Pe măsură ce P&G avansează în această inițiativă, compania va căuta să identifice, să măsoare și să comunice toate beneficiile conexe care rezultă din această investiție în natură.

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile
Recomandări
Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

P&G dezvoltă un portofoliu extins de proiecte pe tot globul, iar cele deja identificate includ:

  • Planificarea restaurării pădurilor atlantice împreună cu WWF – în pădurea atlantică de pe coasta de est a Braziliei, punerea bazelor pentru restaurarea peisajului forestier cu impact semnificativ asupra biodiversității, apei și a altor co-beneficii pentru comunitățile locale, inclusiv securitatea alimentară.
  • Alianța Evergreen cu Fundația Arbor Day – aducerea împreună a corporațiilor, comunităților și cetățenilor, pentru a lua măsuri vitale pentru a proteja elementele necesare vieții care sunt afectate de schimbările climatice. Aceasta include plantarea de copaci, pentru a reface zonele devastate de incendiile sălbatice din nordul Californiei și a extinde păduri în Germania.
  • Proiect de protejare a Insulei Palawan din Filipine, împreuna cu Conservation International – pentru a proteja, îmbunătăți și restaura mangrovele și ecosistemele vitale. Insula Palawan este cea de-a patra zonă „de neînlocuit” din lume, pentru fauna sa sălbatică unică, aflată pe cale de dispariție.

„Natura trebuie să fie o parte cheie a oricărei strategii de combatere a crizei climatice”, spune dr. M. Sanjayan, CEO al Conservation International. „Cercetările arată că nu ne putem îndeplini obiectivele climatice decât dacă protejăm, refacem și îmbunătățim gestionarea ecosistemelor bogate în carbon. Făcute corect, aceste eforturi pot furniza o treime din reducerile de emisii necesare în următorul deceniu și, la fel de important, vor susține mijloacele de trai ale comunităților aflate în primele linii ale schimbărilor climatice. Suntem încântați să lucrăm cu Procter & Gamble pentru a proteja natura – o investiție care este un câștig pentru oameni și pentru planeta noastră.”

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”
Recomandări
Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

„Am lucrat cu P&G pentru a impulsiona progresul climatic și pentru a proteja pădurile timp de peste un deceniu, deoarece, prin amploarea activității lor, pot genera rezultate la o scară importantă”, spune Carter Roberts, Președinte și CEO al WWF SUA. „Este important de menționat că acest progres nu s-a limitat la propria amprentă corporativă. P&G a fost, încă de la început, un partener în Alianța Cumpărătorilor de Energie Regenerabilă, ceea ce a contribuit la extinderea achizițiilor corporative de energie regenerabilă în SUA. Anunțul de astăzi marchează o evoluție importantă, punând un accent mai mare pe rolul pe care îl poate avea conservarea naturii – nu doar în absorbția emisiilor de carbon, ci și în furnizarea serviciilor și resurselor care susțin viața pe Pământ. Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu P&G pentru realizarea acestor noi angajamente în următorul deceniu.”

Brandurile P&G preiau conducerea asupra reducerii amprentei de carbon și a schimbărilor către un comportament pozitiv față de climă

Angajamentul de a depăși ținta pentru reducerea emisiilor operaționale este important. Timp de mai bine de două decenii, P&G s-a angajat să valorifice rigurozitatea științifică a evaluării ciclului de viață al produselor sale pentru a înțelege mai bine emisiile din lanțul de aprovizionare și din utilizarea produselor sale de către consumatori, care generează până la 85% din emisiile corelate cu ale companiei. P&G ajunge la cinci miliarde de oameni prin brandurile sale, ceea ce implică responsabilitatea de a le oferi consumatorilor puterea de a-și reduce propriile amprente de carbon, prin produse concepute pentru a ajuta la economisirea energiei, a apei și a resurselor naturale.

  • Peste 60% din amprenta de carbon a unui detergent pentru rufe rezultă în faza de utilizare a consumatorilor, fiind în cea mai mare parte legată de energia utilizată pentru încălzirea apei. Ariel și Tide au optimizat formulele de detergent pentru a asigura o eficiență ridicată în spălarea la temperaturi scăzute și au inspirat comportamente pozitive în această privință. Obiectivul este ca 70% din volumul spălării cu mașina să aibă un ciclu redus de energie și în ultimii zece ani s-au înregistrat progrese majore prin educarea consumatorilor din SUA asupra beneficiilor ciclurilor de spălare cu consum redus de energie. P&G estimează că, începând cu 2015, emisiile evitate de consumatorii care au crescut utilizarea ciclurilor de spălătorie cu energie redusă au fost de aproximativ 15 milioane tone de CO2, ceea ce este echivalent cu eliminarea din trafic a trei milioane de mașini.
  • Contrazicând un mit popular, produsele Cascade le arată consumatorilor modul în care mașina de spălat vase este concepută pentru a fi mai eficientă din punct de vedere al apei și al energiei consumate decât spălarea în chiuvetă. Tabletele de spălare automată a vaselor Cascade și Fairy le permit consumatorilor să sară peste ciclul de prespălare și să economisească apa și energia necesare pentru încălzirea apei. Spălarea vaselor cu Fairy și Dawn permite economie de apă și energie: prin reducerea temperaturii apei la 20°C (36°F), iar consumatorii pot economisi până la 50% din amprenta totală de CO2 la fiecare spălare.

„Rolul nostru ca lideri este de a face posibil un stil de viață cu emisii cât mai scăzute posibil, care să fie accesibil și dorit de toată lumea”, declară Virginie Helias, P&G Chief Sustainability Officer. „Este responsabilitatea noastră să investim în soluții care regenerează planeta. De asemenea, consumatorii doresc să facă mai mult pentru a aborda schimbările climatice. Atingem cinci miliarde de oameni cu brandurile noastre; ne străduim să facem diferența în fiecare zi prin încurajarea consumului responsabil, cu produse eficiente și intuitive în adoptarea unor noi obiceiuri, generatoare de emisii mai scăzute.”

Despe Procter & Gamble: 

P&G deservește clienți din întreaga lume având unul dintre cele mai puternice portofolii de mărci importante, de calitate şi de încredere, precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, head&shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Tide®. Comunitatea P&G cuprinde operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Vizitați https://www.pg.com pentru ultimele știri și informații despre P&G și mărcile sale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI