Mai ales în această perioadă în care trebuie să fim mult mai atenți, igiena și curățenia trebuie să fie aspecte esențiale, pe care să le avem în vedere cât mai des, astfel încât să ne păstrăm sănătatea în cele mai bune condiții și să avem grijă și de cei dragi.

Având în vedere modificările pe care le-am resimțit în stilul de viață din ultimele luni, am înțeles și mai bine necesitățile pe care le avem, astfel încât să ne desfășurăm activitatea în parametri normali și-n condiții de maximă siguranță. 

Pentru a spori șansele ca igiena persoanelor să fie fără cusur, în diverse spații publice, mai ales în această perioadă, o alegere înțeleaptă este reprezentată de un capac toaleta cu folie de unica folosinta. Prevenind răspândirea germenilor, reprezintă o soluție adecvată pentru toaletele folosite intens, de un număr mare de persoane diferite, din diverse instituții publice (administrative sau culturale), clădiri de birouri, restaurante sau benzinării. 

Marele neajuns al toaletelor publice este că fiind folosite de persoane diferite, într-un număr mare, nu pot fi întreținute așa cum se cuvine, astfel încât pentru fiecare persoană care o folosește condițiile de curățenie să fie la superlativ. Un capac de toaletă cu buton sau cu senzor, care schimbă folia de unică folosință după fiecare folosire, asigură condițiile optime de igienă. Potrivit pentru orice toaletă standard, acesta se instalează cu ușurință. După folosire, folia este tăiată, astfel încât să nu mai poată fi reutilizată. De obicei, oamenii sunt tentați ca în toaletele publice să folosească multă hârtie igienică și să acopere capacul toaletei. Bineînțeles, acest fel de protecție este ineficient și costisitor, pentru că se consumă o cantitate mare de hârtie igienică.

Cu ajutorul unui capac inteligent, veți reuși să faceți economie și să sporiți confortul și încrederea. Capacele de toaletă inteligente sunt o necesitate, mai ales că descriu un drum firesc spre evoluție și respect pentru oameni. 

Pe lângă capacele de toaletă igienice, o îmbunătățire semnificativă a condițiilor de igienă din toalete se poate realiza cu produsele profesionale Tork. Fie că este vorba despre dispensere cu senzor, care dozează săpunul sau dezinfectantul fără a atinge suprafețele din baie sau de consumabilele de unică folosință din hârtie pentru uscarea mâinilor, produsele Tork asigură o igienă impecabilă.

Ce sunt produsele Tork și care sunt avantajele acestora?

Tork este printre cele mai bune branduri de curățenie din întreaga lume recunoscute în primul rând, pentu o calitate superioară, modele moderne și performante.

Produsele Tork includ: șervețele de hârtie, hârtie igienică, dispensere de hârtie, săpunuri lichide, dezinfectanți de mâini, dozatoare de săpun, coșuri de gunoi și multe altele.

Toate produsele Tork sunt confecționate din materiale de cea mai înaltă calitate, astfel, dispenserele pentru hârtie igienică și șervețele de la Tork ar trebui să se regăsească în fiecare baie, fie că este într-un spațiu public, într-un hotel sau într-un birou. Iar dacă optezi pentru dispensere, indiferent dacă sunt confectionate din inox, aluminiu, ABS, acționate cu senzor sau manual, acestea au o calitate premium și o rezistență sporită în timp

 
 

Urmărește-ne pe Google News