Prin managementul eficient al organizării producţiei la toate fabricile companiei s-a realizat o medie a consumurilor energetice de 80% faţă de media ramurii industriale. În plus, studierea internă a proceselor tehnologice în zona de formare preforme şi sticle PET a ajutat la crearea unor reţete care au dus practic la folosirea în medie cu 30% mai puţin material PET și PE.
Deși materialele plastice prezintă numeroase avantaje (greutate mică, longevitate, consum redus de energie pentru fabricarea lor, preț redus), eliminarea lor reprezintă o problemă majoră. De aceea, Romaqua Group se implică intens, astfel încât sumele plătite pentru gestionarea, colectarea și reciclarea deșeurilor de ambalaje, ridicându-se la peste 8,6 milioane de euro numai la nivelul anului 2020.
Evoluția tehnologiei materialelor și a tehnologiei în general, precum și caracteristicile materialelor plastice, au făcut ca acestea să devină materii prime indispensabile in industria ambalajelor, rezultatul fiind vehicularea unor cantități impresionante de mase plastice pe piață. Romaqua Group depune eforturi considerabile pentru gestionarea eficientă a tuturor aspectelor legate de menținerea unui mediu curat. Astfel, pentru reducerea cantităților de ambalaje de plastic, la fabrica de preforme, s-au achiziționat mașini noi de injecție, cu performanțe ridicate, obținându-se reducerea greutății unei preforme, și implicit a unui flacon, cu procente cuprinse între 5 și 20%, în funcție de volum, conducând, în medie, la o scădere a consumului de plastic cu încă 11%. Aceleași economii se realizează și la dopul PE.
Borsec este un produs premium, nu doar datorită evidentelor sale calităţi naturale, ci şi datorită tehnologiilor de ultimă oră pe care le utilizează compania Romaqua Group în procesul de îmbuteliere. Datorită tehnologiilor moderne de captare şi îmbuteliere, apa minerală naturală Borsec nu este supusă, în niciun fel, riscului contaminării. Noua tehnologie, în care s-a investit masiv, împiedică orice intervenţie umană asupra apei în procesul de producţie, de la captarea şi transportul apei minerale naturale de la izvor la locul de îmbuteliere şi până la sticla care va ajunge pe raft. Practic, apa minerală naturală Borsec vede lumina zilei numai în sticlă. În plus, acum câțiva ani, am ales să oferim consumatorilor o originalizare suplimentară prin aplicarea unui sigiliu pe dopul sticlei. Însă, aceasta nu a fost singura modificare de care a beneficiat sticla de apă minerală naturală Borsec. Pentru a sublinia și mai mult imaginea premium a apei, am înlocuit eticheta de hârtie cu o etichetă modernă, elegantă, transparentă. Deși este din plastic, sigiliul pare metalic datorită printului de calitate și a culorii speciale metalizate, perforațiile speciale permițând îndepărtarea ușoară, în totalitate, a acestuia, o dată cu desfacerea sticlei. Argumentul principal a fost: “Ești primul care pune mâna pe dop!”
”În acest fel, consumatorul are siguranța deplină că este primul care desface dopul, că apa lui preferată este exact așa cum provine din acvifer, absolut fără nicio intervenție din exterior”, spune Mihaela Drăghici, director PR Romaqua Group.
Pentru că această inovație a fost foarte bine primită de către consumatori, un sigiliu similar a fost aplicat și pe sticlele Aquatique de 0,5 și 2 litri.
Romaqua Group, companie cu capital autohton privat, cu 23 ani de activitate, are în portofoliu branduri de succes: Borsec (ape minerale naturale), Stânceni (apă minerală naturală), Aquatique (apă minerală naturală oligominerală), Giusto (băuturi răcoritoare), Giusto Natura (băuturi răcoritoare plate), Albacher, Dorfer şi Mühlbacher (bere). Borsec este liderul pieţei de ape minerale naturale, iar Giusto Natura liderul pieţei de băuturi răcoritoare plate (still drinks). Romaqua Group are peste 2.200 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 172 milioane de euro.