Există boilere termoelectrice, pe gaz și electrice, iar acestea din urmă sunt foarte eficiente în orice mediu de utilizare și cu un excelent randament al costului. Totuși, asemeni oricăror altor echipamente, și boilerele electrice sunt supuse defectării, iar întreținerea lor este un aspect căruia utilizatorii trebuie să îi acorde o importanță deosebită.
Boilerul electric – caracteristici
Avantajul unui boiler electric este că poate fi utilizat și în zonele fără acces la gaz, precum localitățile izolate. Boilerul folosește energia electrică pentru a genera apă caldă, însă trebuie să ai în vedere că nu toate boilerele au aceeași capacitate de încălzire. Această particularitate face referire la cantitatea de apă pe care o poate încălzi un boiler, iar variantele existente pe piață presupun o capacitate mică, medie sau extinsă.
Boilerele cu capacitate mică pot încălzi între 30 și 50 de litri, cele cu o capacitate medie oferă între 50 și 80 de litri, în timp ce aparatele destinate marilor consumatori au o capacitate de 80 – 200 litri.
Dincolo de acest criteriu, un altul foarte important constă în funcționalitatea boilerului, criteriu ce are în vedere modul în care încălzitorul de apă poate fi controlat de către utilizator. Un boiler performant poate fi reglat manual, în așa fel încât consumatorul să aleagă nivelul temperaturii pe care dorește să o aibă apa.
Din punct de vedere al performanței boilerului electric, acesta poate fi judecat în funcție de presiune și de putere. Cu cât presiunea și puterea sunt mai mari, cu atât apa va ajunge mai rapid la robinete și se va încălzi într-un timp mai scurt.
Cum întreții boilerul electric
În cazul boilerului electric, cea mai mare amenințare asupra funcționării optime a acestuia este reprezentată de fluctuațiile de tensiune care pot apărea la nivelul instalației electrice la care este conectat.
Alte inconveniente care pot interveni constau în acumularea de calcar, cauzată de duritatea apei, scurgerile de apă, coroziunea și defectarea termostatului.
Acumularea de calcar reprezintă o problemă foarte frecventă, iar consecința acestei defecțiuni este reprezentată de incapacitatea rezistenței de a mai încălzi apa. Pentru a evita apariția acestei probleme, se recomandă efectuarea unor verificări periodice a instalației de alimentare cu apă de către instalatori specializați, care pot curăța elementele ce ar putea fi afectate, sau montarea unor filtre care prelungesc durata de viață a echipamentului.
Referitor la scurgerile de apă, acestea apar atunci când se defectează robinetele și garniturile. Apa scursă poate să afecteze alte componente ale instalației, dar și să provoace scăderea presiunii boilerului. Această problemă poate fi preîntâmpinată prin alegerea unor piese de calitate și verificarea regulată a stării de funcționare a robinetelor.
Scăderea presiunii este o altă problemă ce poate apărea frecvent, iar ea este cauzată fie de existența unei scurgeri pe circuitul de apă caldă, fie de o defectare a manometrului, care nu mai înregistrează presiunea în mod precis.
Coroziunea reprezintă oxidarea metalului în urma prezenței apei sau a umidității ce duce la formarea ruginii, în vreme ce căderile de tensiune pot fi rezolvate în avans prin cumpărarea unui stabilizator sau a unui UPS prin care să se asigure autonomia de încălzire a boilerului.
Boilerul electric, și nu numai, poate funcționa eficient pe o perioadă îndelungată de timp, însă totul depinde de modul în care este întreținut de către proprietar. Problemele trebuie rezolvate la timp, în cazul în care apar, pentru că acțiunea apei, de pildă, ori a ruginei, poate fi foarte dăunătoare și cu consecințe costisitoare. Rezistența de încălzire trebuie curățată frecvent, la fel și serpentinele și anodul de magneziu.