O astfel de abordare este greșită pentru că certificarea ISO este un detaliu foarte important în mediul de afaceri. Deținerea unui astfel de certificat certifică faptul că firma pe care o deții este o firmă în cadrul căreia lucrează oameni competenți, profesioniști, care oferă servicii sau produse de cea mai bună calitate. Așadar, deținerea unui certificat ISO te ajută să ieși în evidență în mediul de afaceri. Ieșirea în evidență este foarte benefică în mediul de afaceri care pe zi ce trece devine din ce în ce mai competitiv și mai dur.
Deții o firmă care nu este certificată ISO? Iată care sunt pierderile pe care le ai pentru că încă nu ai obținut un certificat ISO
Se spune că detaliile nesemnificative fac diferența. Această zicală se potrivește foarte bine în mediul de afaceri. În cadrul acestui mediu există foarte multe aspecte care la prima vedere par nesemnificative dar care la un moment dat fac diferența. Certificarea ISO este unul dintre cele mai bune exemple. Poți deține o firmă și poți desfășura o activitate prin intermediul acesteia chiar dacă respectiva firmă nu este certificată ISO.
Însă, în momentul în care dorești să participi la licitații publice ori dorești să realizezi niște parteneriate cu firme din străinătate nu vei putea face aceste lucruri în cazul în care firma pe care o deții nu este certificată ISO. De asemenea, clienții sunt foarte selectivi motiv pentru care sunt atenți la modul în care firmele respectă normele de management al calității. Deținerea unui certificat ISO este o dovadă că firma care deține certificarea ISO respectă toate normele de management al calității impuse de organismele internaționale care se ocupă cu aplicarea normelor de management al calității.
Așadar, o firmă își poate desfășura activitatea fără nici un fel de problemă dacă nu deține o certificare ISO însă nu se poate evidenția și nu poate trece peste un anumit nivel dacă nu deține o astfel de certificare. De ce să nu îți certifici afacerea pe care o deții având în vedere că această certificare vine la pachet cu multe avantaje dar și ținând cont că certificarea ISO este un proces care se desfășoară foarte simplu, rapid și fără a fi necesară plata unei sume mari de bani.
Profită de oferta de nerefuzat oferită de către certificareiso.ro
Pentru a veni în sprijinul tuturor firmelor care au nevoie de un certificat ISO, compania certificareiso.ro vine în întâmpinarea clienților cu o ofertă de nerefuzat în ceea ce priveste obținerea certificatului ISO. Oferta de nerefuzat constă în oferirea de termene foarte scurte pentru obținerea certificatului ISO dorit dar și prețuri foarte mici. Cu alte cuvinte, prin intermediul acestei companii orice proprietar de firmă poate obține certificarea ISO de care are nevoie într-un timp foarte scurt și fără a fi necesar un efort financiar din partea firmei.
Criteriul financiar este unul dintre motivele pentru care unele firme nu s-au certificat ISO. Datorită ofertei lansată de către cei de la certificareiso.ro criteriul financiar nu mai este un motiv pentru a nu deține o certificare ISO. Apelând la serviciul oferit de către această companie obținerea certificatului ISO se realizează parcurgând următorii 3 pași:
- Intri în contact cu reprezentanții acestei companii pentru a solicita oferta redusa pentru certificare ISO.
- Specialiștii care lucrează în cadrul acestei companii vor întocmi în cel mai scurt timp posibil documentația necesară pentru obținerea certificatului ISO dorit.
- În baza documentației realizată se emite certificatul ISO.
Tipuri de certificate ISO care pot fi obținute prin intermediul Certificareiso.ro
Apelând la compania certificareiso.ro vei avea posibilitatea de a putea aplica pentru obținerea mai multor tipuri de certificate ISO în funcție de domeniul de activitate al firmei pentru care se dorește obținerea certificatului ISO. În funcție de acest aspect pot fi obținute următoarele tipuri de certificate ISO:
- Certificat ISO 9001. Deținerea unui astfel de certificat demonstrează faptul că sistemul de management al firmei care deține un astfel de certificat este foarte eficient.
- Certificat ISO 14001. Acesta se obține de către firmele care au un sistem de management al mediului foarte eficient.
- Certificat ISO 27001 este un certificat care certifică faptul că în cadrul firmei este implementat un sistem de management al securității informției care previne breșele de securitate a informației care ar putea apărea.
- Certificat OHSAS 18001 este un tip de certificat care atestă faptul că în cadrul firmei este implementat un sistem de management al sănătății la locul de muncă eficient, care previne cu brio accidentele de la locul de muncă.
- Certificat ISO 22000 este un tip de certificat care atestă faptul că firma a implementat cu succes un sistem de management al siguranței alimentare.
Concluzii
Indiferent de domeniul de activitate avut de către o firmă este recomandat ca aceasta să dețină cel puțin certificatul ISO 9001 pentru că deținerea unui astfel de certificat oferă foarte multe beneficii, evidențierea pe piață dar și câștigarea încrederii clienților fiind două dintre cele mai importante motive pentru care este recomandat ca orice firmă să dețină un astfel de certificat ISO.