Cercetătorii au declarat zâmbetul Duchenne ca fiind cel cu un impact major asupra emoțiilor noastre, fiind printre cele mai expresive zâmbete – când gura se arcuiește într-un zâmbet atât de evident, încât ni se încrețesc colțurile ochilor. Expresia fericirii pure, zâmbetul Duchenne e creat în două locuri: pe de-o parte, în cabinetul medicului dentist și, pe de altă parte, în suflet

Originile zâmbetului perfect

Zâmbetul Duchenne e produs prin acțiunea a doi mușchi facial: mușchiul zigomatic, care ne ridică colțurile gurii, și mușchii orbiculari ai ochilor, care ne ridică obrajii. Numele zâmbetului vine de la Guillaume Duchenne, un om de știință al secolului al XIX-lea, care a adus contribuții valoroase în știința musculaturii faciale. Chiar și Charles Darwin consideră zâmbetul Duchenne ca fiind mărtura bucuriei adevărate, un true enjoyment pe care îl regăsim cel mai adesea la copii. 

Între știință și estetică desăvârșită – implicația stomatologiei în creionarea zâmbetului ideal 

Zâmbetul sincer se simte și apare din interior, însă se poate și construi progresiv. Zâmbetul e mai important decât credem – ne modifică starea și ne ajută să ne conectăm cu ceilalți. Neurobiologistul Peggy Mason arată că zâmbetele sunt, la propriu, contagioase. Dincolo de asta, studiile arată că suportăm mai bine stresul atunci când zâmbim. 

Însă felul în care o facem e important – când nu suntem cu totul mulțumiți de felul în care arată dantura noastră, zâmbim mai puțin. Ne inhibăm emoții și stări, iar asta ne degradează confortul psihic și relațiile cu ceilalți. 

Stomatologia modernă evoluează continuu înspre a oferi fiecărui pacient zâmbetul ideal pe care îl merită – de la primul aparat dentar antic, descoperit cu mii de ani în urmă, și până la tratamentul cu aparat dentar invizibil de azi, specialiștii fac totul pentru a îmbunătăți zâmbete constant. Pentru că atunci când ești mulțumit de zâmbetul tău, zâmbești mai des. Ești și arăți cu adevărat fericit. 

Ancorat în senzualitate, încredere, sănătate, zâmbetul este o artă. Simetria și matematica zâmbetului se schimbă de-a lungul vieții, înaintarea în vârstă venind cu provocările ei. Stresul sau anumite afecțiuni pot conduce către pierderea dinților, iar zâmbetul nostru își face apariția din ce în ce mai rar. 

Transplantarea dentară apare în anul 1100, sub o formă fundamental diferită față de cea de astăzi: stomatologia modernă a făcut implantul dentar un tratament accesibil oricui, mai ales pentru că atunci când vine vorba de pret implant dentar, soluțiile sunt variate. Tratamentele ne aduc mai mult decât rezolvarea problemelor: ne aduc soluții și planuri de tratament complet personalizate nu doar nevoilor, ci și bugetului nostru. 

Lumea se schimbă. Vizita la stomatolog nu mai este despre rezolvarea grăbită a unor probleme, ci despre prevenirea și tratarea calculată, în tihnă, a unor afecțiuni care ne afectează nu doar sănătatea, ci și starea de bine. 

Un salut universal în întreaga Lume, zâmbetul adevărat se simte. Și trebuie arătat și îmbunătățit, dacă simțim asta. Dacă între noi și fericirea desăvârșită se află faptul că nu suntem mulțumiți de dantura noastră, intervine stomatologul. 

Zâmbetul Duchenne este considerat a fi zâmbetul ideal nu pentru că ar fi neapărat cel mai senzual și estetic, ci pentru că este cel mai pur și arată încredere. În noi înșine și în ceilalți. Stomatologia modernă vine ca un pilon în conturarea zâmbetului ideal; soluțiile inovatoare, albirea dentară, implantologia modernă, aparatele dentare invizibile, toate acestea sunt unelte în conturarea unui zâmbet care să ne facă fericiți. Pentru că înainte de a le zâmbi altora, trebuie să ne zâmbim nouă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News