Recuperarea vederii prin tehnologia VR se bazează pe neuroplasticitatea creierului

Așa cum viciile de refracție pot fi corectate cu ochelari sau unele afecțiuni oculare pot fi tratate doar cu ajutorul intervențiilor chirurgicale, tulburările de vedere binoculară ca ambliopia, strabismul sau insuficiența de convergență pot fi recuperate prin terapii ce se bazează pe principiile neuroplasticității creierului. Neuroplasticitatea este capacitatea creierului de a forma conexiuni neuronale noi, adică de a învăța, în cazul de față – de a învăța să vadă din nou. 

În cazul ambliopiei, de exemplu, unul dintre ochi transmite imagini încețoșate spre creier, iar creierul, pentru a evita vederea dublă, începe să le ignore. Așadar, se pierde legătura dintre ochi și creier, iar aceasta nu poate fi restabilită prin ochelari de vedere sau intervenții chirurgicale. Terapiile alternative cum e terapia vizuală sau tehnologia VR, reconstruiesc această legătură și reeducă creierul și ochii să lucreze din nou împreună. 

Cum funcționează tehnologia VR în recuperarea vederii 

În cadrul sesiunilor de terapie prin intermediul realității virtuale, pacientul folosește o cască VR și 2 controlere. Acesta efectuează o serie de exerciții sub forma unor jocuri video prin care are loc forțarea ochilor și creierului să proceseze informația vizuală. La început jocurile sunt simple, ca odată cu îmbunătățirea vederii, acestea să devină din ce în ce mai complexe. 

Sesiunile sunt monitorizate de un terapeut, care setează toți parametrii în program și îi adaptează în funcție de progresele înregistrate.

Departament de terapie vizuală, VR și fototerapie sintonică la Clinica Optisan din Zalău

Dr. Alexandru Dimitriu, medic primar oftalmolog la Clinica Optisan din Zalău, folosește tehnologia VR complementar terapiei vizuale pentru tratarea pacienților cu ambliopie, strabism și alte tulburări de vedere. 

„Studiind cele mai recente cercetări și inovații în domeniul neuro-oftalmologiei, am descoperit aceste metode non-invazive și nedureroase pentru pacienții noștri, majoritatea fiind copii sau adolescenți. Terapia prin jocuri s-a dovedit a fi foarte eficientă mai ales, pentru că în tot acest proces, contează foarte mult motivația pacientului. Rezultatele apar chiar după primele ședințe, iar la finalul tratamentului avem rezultate de la 30% până la 100% îmbunătățirea acuității vizuale.”, declară Dr. Alexandru Dimitriu. 

Cine este eligibil pentru terapie

După ce programați un consult oftalmologic, se efectuează o serie de investigații. În funcție de rezultatele investigațiilor, medicul stabilește dacă pacientul poate începe sau nu protocolul de terapie.  

Protocolul de tratament este stabilit de medicul oftalmolog în funcție de tipul afecțiunii, gradul acesteia, istoricul medical, vârsta pacientului și abilitățile sale psiho-cognitive. 

Dacă ați fost diagnosticat cu ambliopie sau strabism, puteți contacta specialiștii Clinicii Optisan pentru a afla dacă sunteți eligibil pentru terapie:  

T: +40360086888

M: +40746672215

Urmărește-ne pe Google News