Uneori, visele pot arăta ce anume putem face în realitate pentru a rezolva o anume problemă sau o situaţie mai dificilă, însă nu e indicat întotdeauna să urmăm visul. Funcţia lui este aceea de a exagera şi de a atrage atenţia asupra unui lucru. În scenariul visului există două aspecte pe care le poţi clarifica. Încearcă să găseşti trăsături comune între personajele din vis şi persoane din realitate. Al doilea aspect este legat de nevoia de a avea puteri supranaturale pentru a distruge. Comparând visul cu realitatea, încearcă să afli care e situaţia similară prin care ai trecut şi ce nevoie reală nu e satisfăcută. Găseşte alternative raţionale, pentru a le putea aplica în realitate

«În vis mai aveam o fetiţă, geamănă»

În realitate am o fetiţă de şapte ani. În vis mai aveam o fetiţă, geamănă, pe care o dădusem unei familii să o crească. Toată lumea din jur parcă ştia de existenţa ei, dar eu tot încercam să-mi amintesc când am născut-o şi nu reuşeam să revăd decât momentul naşterii fetiţei mele reale. La un moment dat, am plecat să o iau acasă. Fetiţa părea că-mi reproşează că am părăsit-o. Era tăcută şi reţinută. Într-un alt vis, pe care l-am avut de curând, aveam o fetiţă de 6 luni. Adevărul e că după ce am născut-o pe Anastasia, mi-am mai dorit o fetiţă ca ea, pentru că este un copil minunat, iubitor, care mi-a adus multe bucurii. C.M.

De multe ori, visele satisfac acele nevoi care în realitate nu se pot împlini. În cele două vise sunt prezente exact elementele din realitate pe care le descrieţi, şi anume: a doua fetiţă, geamăna, care poate corespunde ideii de a o avea pe Anastasia încă o dată ca bebeluş, dar şi faptul că v-aţi mai fi dorit o fetiţă. Acest din urmă aspect e pus în evidenţă de faptul că în vis aţi dat-o pe geamănă altcuiva. În prezent înţeleg că soţul e de acord să mai aveţi un copil. De aceea, s-ar putea ca în visul următor să vă vedeţi dorinţa împlinită şi poate, cine ştie, şi în realitate.

Psihologul Mihaela Sindie Weidinger îţi interpretează visele. 

Scrie-i la vise@libertatea.ro Dacă vreţi să aflaţi ce repre­zin­tă visele pe care le aveţi, tri­mi­teţi pe a­dre­sa de e-mail de mai sus câ­te­va date: nume şi pre­nu­me,vâr­s­tă, o­cupaţie, des­cri­e­rea vi­su­lui, când l-aţi avut şi în ce con­text al vieţii, ce aţi fi dorit să schim­­baţi în vis dacă ar fi fost po­sibil, care e situaţia de viaţă în acest mo­­ment faţă de cea de atunci, de ce doriţi să exploraţi a­cest vis şi ce aţi vrea să aflaţi despre el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News